AcasăHomepageProtestatarii au intrat la Avocatul Poporului

Protestatarii au intrat la Avocatul Poporului

Rosia Montana pune capac la toate

Conform unui comunicat de presa, Avocatul Poporului nu se poate implica pentru ca nu are mijloace constitutionale pentru a declansa un control constitutional. Acesta a dat asigurari ca in cazul in care se vor constata incalcari grave se va implica.

Comunicat de presă

 

Referitor la protestele de la sediul instituției Avocatul Poporului din data de 10 decembrie 2013, precizăm următoarele:

Așa cum rezultă de pe pagina oficială a Camerei Deputaților, secțiunea urmărirea procesului legislativ, în momentul actual, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 se află la Camera Deputaților în dezbatere legislativă.  Proiectul de lege a fost trimis pentru aviz la Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia juridică de disciplină și imunități.  În stadiul actual, Avocatul Poporului nu are mijloacele constituționale și legale pentru a declanșa un control al constituționalității acestui demers legislativ.  Situația exploatării miniere din zona Roșia Montană se află în atenția

Avocatului Poporului, urmând să întreprindă demersuri, în cazul în care se vor constata încălcări ale drepturilor și libertăților persoanelor fizice, în limitele competenței conferite de Legea fundamentală și Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  Menționăm că până în prezent, Avocatul Poporului a fost sesizat cu o singură petiție, referitor la Roșia Montană, în data de 21 octombrie 2013. ”

15:26 –  Protestatarii au parasit sediul Avocatului Poporului

14:00 –  Un barbat cu handicap locomotor si o femeie gravida nu sunt lasati sa mearga la toaleta’

12:50 -30 de protestatari au intrat in sediul Avocatului Poporului cerandu-i acestuia sa ia masuri impotriva legii minelor ce urmeaza sa fie votata, marti, de Camera Deputatilor. Alti 30 de protestatari se afla in strada. Acestia au fost legitimati de jandarmi.

12:40 – Protestatarii s-au indreptat spre sediul unde isi are loc activitatea Avocatului poporului

Protestatarii au intrat in sediul Institutiei Avocatul Poporului in jurul orei 12:50, acestia avand afise pe care scrie „Uniti, salvam Rosia Montana”

Legea minelor, care intra marti la votul final al Camerei Deputatilor, for decizional, si care prevede ca in exploatarile din Romania nu pot fi folosite tehnologii care afecteaza mediul si obliga, totodata, la folosirea celei mai avansate tehnologii, se va aplica inclusiv proiectului Rosia Montana.

Proteste in Bucuresti si la Cluj impotriva legii minelor ce da unda verde proiectului Rosia Montana

Aproximativ 100 de persoane protesteaza, marti, in fata Parlamentului, impotriva legii minelor ce da unda verde proiectului de la Rosia Montana. Proiectul de modificare si completare a Legii minelor se afla pe ordinea de zi si urmeaza sa intre azi la vot final in Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.

 

 

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. ..cetateni cu coloana ,lupta pana la capat ,nu ca noi cretinii care asteptam sa ne cada drobul de sare !….bravo cetateni demni ai tarii! ….voi meritati stima si respectul nostru !….nu stiu insa daca ajuta cu ceva ce faceti voi !….nu observati ? plagiatorul ponta creste in sondaje!…voi cu cine va luptati ,cu mafiotii din guvern …cine credeti ca va aude si asculta ?…

  2. Noi luptam pe cai legale si parlamentul pe shestache da lovituri pe la spate.
    Noi suntem tinutzi dupa garduri si ei zburda prin cladirile guvernamentale si prin vile de protocol.
    Noi suntem fara posibilitati materiale, ei isi voteaza oricand drepturi si privilegii.
    Am cazut din lac in putz.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.