AcasăHomepagePuci permanent în România

Puci permanent în România

Vladimir TismaneanuLev Troţki a preaslăvit revoluţia permanentă. Principala competenţă a coaliţiei majoritare din România este puciul permanent. Mai precis, ea duce un război insidios şi pervers împotriva democraţiei acestei ţări. Pe 10 decembrie, Parlamentul controlat de stânga politică a votat modificări esenţiale la Codul Penal. Parlamentarii şi alţi oficiali ar trebui să se bucure astfel de ceea ce poate fi numit super-imunitate, adică impunitate. Cu alte cuvinte, vor fi în situaţia de-a face potlogării oricât de mari fără vreo consecinţă penală.

Ambasadele Uniunii Europene (la care România a aderat în 2007) sunt consternate. Organizaţiile societăţii civile au lansat acuzaţii tranşante. Un jurnalist a numit acea zi “marţea neagră”. Forţele democratice se află în stare de şoc. A fost o zi a ruşinii pentru parlamentul român. Această ţară se află pe punctul de a deveni statul-paria al Uniunii Europene.

În iulie 2012, coaliţia socialist-liberală a încercat o lovitură asupra preşedintelui pro-occidental, pro-NATO, ferm pro-american, Traian Băsescu. Portavocea lui Putin, postul de radio “Vocea Rusiei”, a salutat la acea dată puciul pseudo-constituţional.

Presiunile occidentale, incluzând reacţii ferme din partea oficialilor germani şi americani, au determinat în cele din urmă o repliere a puciştilor. A urmat un referendum iar împresuratul Băsescu s-a întors în cele din urmă la palatul prezidenţial de la Cotroceni. Adevărata miză nu a fost doar soarta personală a preşedintelui, ci mai degrabă întreruperea şi anularea abruptă a reformelor sale. Printre acestea s-au numărat noul Cod Penal, extrem de tăios la adresa corupţiei, dar şi crearea unor agenţii anti-corupţie dinamice.

Partidul socialist (care se auto-intitulează social-democrat), al cărui preşedinte onorific este fostul aparatcic comunist Ion Iliescu (succesorul lui Nicolae Ceauşescu şi principalul uzurpator al sângeroasei revoluţii din decembrie 1989), nutreşte un profund dispreţ la adresa domniei legii, responsabilităţii şi transparenţei. Octogenarul Iliescu rămâne ataşat pasiunilor sale bolşevice care i-au marcat tinereţea stalinistă.

Alături de liberali şi un partid de buzunar condus de către un fost colaborator al Securităţii transformat peste noapte în magnat post-comunist, socialiştii îşi propun să perpetueze (pe vecie, dacă este posibil) un regim autoritar cleptocratic cu înclinaţii pro-moscovite şi pro-Beijing. Liderul partidului, un jurist de 40 de ani pe nume Victor Ponta, a fost denunţat ca plagiator în paginile reputatei reviste “Nature”. Secţiuni extinse din teza sa de doctorat fuseseră copiate cuvânt cu cuvânt din lucrări aparţinând altor autori. În România, Victor Ponta şi-a văzut mai departe de propria-i ascensiune în pofida protestelor venite dinspre matca sa academică, Universitatea din Bucureşti. Adăugând la toate acestea admiraţia sa ţanţoşă pentru Che Guevara şi Mao, obţinem portretul unui prevaricator histrionic îndrăgostit de fanatici leninişti sângeroşi.

Uniunea social-liberală a câştigat alegerile parlamentare în decembrie 2012 şi s-a bucurat de o majoritate confortabilă care i-a permis să-şi consolideze înstăpânirea asupra resurselor economice. Apoi a bombardat ţara cu ordonanţe de urgenţă. Orice critică la adresa echipei de guvernare este imediat catalogată ca “antipatriotică”. Atât Ponta, cât şi principalul său aliat, liderul Partidului Liberal şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, au contrbuit decisiv la ceea ce identific a fi un proces alarmant de de-democratizare. Opoziţia este din nefericire divizată şi demoralizată. Al doilea mandat al preşedintelui Băsescu ajunge la final în decembrie 2014. Oricine poate anticipa un foarte agitat an electoral.

Este greu de precizat când şi dacă românii vor ieşi masiv în stradă precum vecinii lor bulgari şi ucrainieni. Dar este cu toate acestea foarte clar că, mai devreme sau mai târziu, această stare de lucruri va conduce la o explozie de furie. Coaliţia de stânga este percepută pe scară largă drept o alianţă a escrocilor, hoţilor şi gangsterilor politici. Super-imunitatea înseamnă în acest caz super-fărădelege.

 

Acest articol a fost publicat în revista online FrontPage din Statele Unite.

RELATED ARTICLES

9 COMENTARII

  1. Volodea, mars de aici javra ordinara, sluga la „licurici”. Du-te la latrina EVZ.

    • Asta este cea mai jalnica javra neo-cominternista! ca sa fie el mare a fost in stare sa-si renegege parintii NKVD-isit care au distrus zeci de mii de romani!

      Vorba aia:

      „N-are mama, n-are tata, n-are tara adorata!”

      Cel mai nerusinat individ pe care l-am vazut in peste 60 de ani de existent!

      ALO! Nasu! Adu un sobor de preoti ortodoxi sa tamieze forumul!

      Asta NU e doar o jigodie ordinara, este tatal jigodiei! HOOOOOOOOOO! Bleah! Iara am borit pe monitor! NU vomat!

      Nerusinatul si impostorul, crede ca noi sintem prostii lumii! KHAZAR IMPUTIT! SIONIST DE TARABA!

  2. Ma intreb cine conduce tara? Avem un prim ministru, care fuge de orice raspundere, iar raspunsul lui la intrebarile ziaristilor este inevitabil „nu stiu” si un numar doi in stat, presedintele senatului, permanent adormit care habar nu are ce se intampla. I-am vazut pe amandoi dupa faptele de vitejie de marti, contrariati de parca legile votate in parlament, au cazut din cosmos.

  3. Epoca de aur nu se vrea dusa. Azi e limpede pentru toata lumea ca Brucan s-a inselat. Si s-a inselat de doua ori. O data ca doua decenii nu sunt nici pe departe suficiente pentru ca in Romania sa avem democratie si stat de drept. Si a doua oara ca tocmai ai lui vor fi sabotorii marilor eforturi ale romanilor ca tara sa se indrepte spre Europa, spre democratia si statul de drept de tip occidental, nu spre dictatura si coruptia asiatica.

  4. „Această ţară se află pe punctul de a deveni statul-paria al Uniunii Europene.”
    Hmmm, am vaga senzatie ca Romania a cam devenit „stat-paria” mai demult. Doar ca NOI nu constientizam inca asta …

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.