Pușcăriașii (ig)Nobel

Pe măsură ce justiția începe să funcționeze iar dosarele aflate în anchetă se finalizează prin pronunțări de sentințe avocații și pușcăriașii caută noi breșe pentru a scăpa de executarea pedepselor. Până acum, breșa prin care condamnații scăpau de executarea pedepsei era asigurată de către medici, prin diagnostice greu verificabile. După condamnarea doctorului Brădișteanu, în cazul Adrian Năstase, acest fenomen a fost descurajat, așa că se caută o nouă breșă. Breșa la modă pare să devină…  ”știința”.

Tot mai mulți condamnați încep să scrie cărți, primesc reduceri de pedepse pentru activitate științifică și, ulterior, sunt eliberați condiționat. Dacă se continuă ritmul eliberărilor condiționate pe bază de”operă științifică” pușcăriașii vor ajunge să o convingă pe Alina Mungiu-Pippidi că și românii pot lua premiul Nobel. Care este problema?

Fără a fi specialist în doctrină juridică semnalez, atât juriștilor cât și opiniei publice, o mare eroare de interpretare a legii. Legea nr. 275/2006 prevede, în capitolul 8, condițiile de eliberare condiționată iar, mai concret, articolul 76, lit. f prevede că ”…în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă”. Pe baza unei estimări, făcute la nivelul penitenciarului, instanța se ponunță asupra caracterului ”științific” al lucrărilor scrise de pușcăriași și se acordă o reducere consistentă a pedepsei.

Sarabanda reducerii pedepselor pe baza de ”lucrări științifice” a început, timid, după 2010, când a fost elaborată o metodologie de către Administrația Natională a Penitenciarelor (ANP), a continuat, apoi, cu celebrul caz Adrian Năstase și devine o ”bună practică”, prin eliberarea condiționată a lui Gheorghe Becali și George Copos. Și care-i baiul, dacă oamenii scriu cărți pentru a scăpa de pușcărie?

Sunt cel puțin câteva erori de interpretare a legii și foarte multe probleme cu metodologia ANP.

În primul rând, art.76 aln. f se referă stricto sensu la elaborarea de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate. Problema de interpretare este legată de determinarea caracterului științific al lucrărilor scrise, de obicei cărți. Fără a face apel la epistemologie sau filosofia științei este de notorietate faptul că știința reprezintă un efort intelectual de înțelegere a lumii înconjurătoare, pe baza unor evidențe sau prin testarea unor ipoteze. Interesantă, din perspectiva pușcăriașilor români, este distincția dintre știință, artă si teologie. Câștigătorul premiului Nobel pentru fizică, Richard Feynman, spunea că ”religia este o cultură a credinței, în timp ce știința este o cultură a îndoielii”. Unele școli de gândire consideră că doar ”științele tari” produc  cunoștere știintifică; de aceea, mediul academic investește mai mult în domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Un articol interesant despre știință și cercetare a fost publicat zilele trecute pe Contributors și aduce multe clarificări conceptuale, necesare înțelegerii cercetării și științei, într-o societate a cunoașterii, precum Statele Unite[1].

Dar nu este scopul acestui eseu să dea o definiție unanim acceptată a științei ci, mai degrabă, să arunce o umbră de îndoială asupra modului simplist în care instanțele interpretează orice carte tipărită ca fiind o lucrare știintifică. De altfel, în mediul academic cărțile devin din ce în ce mai puțin valorizate în evaluarea carierei, în detrimentul unor articole de cercetare, publicate în reviste prestigioase cu factor de impact (IF) și indexate în bazele de date internaționale, precum Web of Knowledge, Scopus sau Google Scholar. Nu am auzit sau citit până acum despre elaborarea vreunui studiu științific publicat de către pușcăriași într-o revistă de prestigiu, cu factor de impact, indexată într-o bază de date; semn că acest lucru nu este facil.

Se presupune, însă, că instanța consultă experți în scientometrie sau profesori specialiști ai unui domeniu științific. Situația este neclară însă și în mediul academic, întrucât instituțiile care urmau să facă evaluarea revistelor științifice sau a editurilor s-au oprit la mijlocul drumului, după scandalul plagiatului lui Victor Ponta[2]. Comisiile de specialitate și consiliile academice, precum Consiliul Național al Cercetării Științifice sau Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitar, care aveau sarcina de a evalua caracterul științific si evaluarea editurilor și revistelor, au fost desființate de către ministrul Educației, Liviu Pop, în contextul dezbaterii plagiatului din teza de doctorat a lui Victor Ponta.  Ca atare, instanțele trebuie să găsească experți de prestigiu, membri ai diverselor consilii sau comisii naționale, pentru a face recomandări asupra ”lucrărilor științifice” elaborate de pușcăriași.

Problemele acestei metodologii ANP nu se opresc, însă, la producția știintifică a pușcăriașilor, care pică în derizoriu în momentul în care afli că un deținut scrie 5-6 cărți, într-un an.

O altă problemă este aceea a modalității de selecție a deținuților care își asumă să scrie lucrări știintifice. Producătorii de cunoaștere știintifică recunosc dificultatea cercetării și reclamă lipsa fondurilor  și granturilor de cercetare. Atunci cum sunt selectați acei pușcăriași care vor să cerceteze și să producă lucrări științifice? Procedura internă spune că ei trebuie să primească scrisori de recomandare de la profesori universitari. Cum sunt aleși acei profesori universitari? Li se calculează indice Hirsch, pentru a fi descoperiți cei mai buni experți, care vor oferi credit științific pușcăriașilor? Cum sunt monitorizați deținuții, pentru a constata că au scris ei acele cărți sau articole?

Nu în ultimul rând, producerea cărților presupune că există doi evaluatori independenți ai editurii, evaluatori care recomandă manuscrisul spre publicare. Este efectuată o analiză antiplagiat, înainte de publicare prin softuri profesioniste? Daca da, atunci cum de apare suspiciunea de plagiat la o carte scrisă de către George Copos? Aceasta este o altă breșă, care nu ține neapărat de justiție: tot mai multe edituri, în lipsa unei piețe a cărților academice, cer bani pentru publicarea cărților și nu fac acele evaluări ale manuscriselor. Aici era rolul comisiilor de specialitate de la CNCS, care trebuiau să acorde girul sau clasificarea editurilor.

Există deci un drum lung de clarificări pe care instanțele si ANP trebuie să le facă, în cooperare cu mediul academic. Altfel, sunt părtași la o mare escrocherie. Pușcăriașii nu pot fi învinuiți, dacă își doresc libertatea, ei și avocații lor speculează orice breșă iar breșa transformării pușcăriașilor în scriitori nu este ”un lucru bine făcut”. Propun societății civile să să inițieze un premiu, gen (ig)Nobel, pentru cea mai caraghioasă publicație științifică produsă în pușcării[3].

NOTE________

[1] Constantin Cranganu, Stiința și contractual social, aprilie 8, 2015, disponibil la:http://www.contributors.ro/cultura/%C8%99tiin%C8%9Ba-%C8%99i-contractul-social

[2] Vezi CNCS- Evaluarea publicatiilor stiintifice, disponibil la:http://www.cncs-nrc.ro/evaluarea-publicatiilor-stiintifice

[3] Premiul igNobel este o institutie critică serioasă. Detalii la:http://www.improbable.com/ig

sursa: contributors.ro