AcasăDezvăluiriExplozivPutin cere o înarmare mai rapidă a Rusiei | NATO îşi sporeşte...

Putin cere o înarmare mai rapidă a Rusiei | NATO îşi sporeşte prezenţa în zonă

PutinRusia este necesar să-şi consolideze rapid şi deplin capabilităţile în domeniul apărării, în contextul consolidării prezenţei militare a NATO în apropierea frontierelor ruseşti, a declarat marţi preşedintele Vladimir Putin, relatează agenţia RIA Novosti în pagina electronică şi citată de gandul.info

„În fapt NATO îşi consolidează în mod demonstrativ trupele pe teritoriul statelor est-europene, inclusiv în zone de la mările Neagră şi Baltică”, a declarat Putin într-o reuniune a Consiliului de Securitate.

„Din această cauză avem nevoie de implementarea tuturor măsurilor plănuite, cu scopul de a amplifica capabilităţile ţării în domeniul apărării în mod rapid şi deplin, bineînţeles că inclusiv în Crimeea şi la Sevastopol, unde este necesar să reconstruim infrastructura militară de la zero”, a subliniat el.

Rusia implementează în prezent un program ambiţios de reînarmare, în valoare de 20 de trilioane de ruble (aproximativ 640 de miliarde de dolari), până la orizontul lui 2020.

În cadrul acestui program, forţele armate ruse urmează să fie dotate cu armament modern în proporţie de 30% până în 2015 şi în proporţie de 70% până în 2020.

În urma anexării Crimeei de către Rusia, NATO şi-a sporit prezenţa în regiune, după ce aliaţi din zonă şi-au exprimat unele temeri. Alianţa Nord-Atlantică a trimis nave de război în Mările Baltică şi Mediterană.

De asemenea, numărul navelor NATO prezente în Marea Neagră a ajuns la nouă, un record în ultimi câţiva zeci de ani, notează agenţia rusească.

Alianţa Nord-Atlantică şi-a consolidat totodată misiunile de patrulare în spaţiile aeriene ale ţărilor baltice, iar avioane dotate cu radare de tip AWACS efectuează misiuni în spaţiile aeriene ale Poloniei şi României.

Moscova a denunţat în mai multe rânduri presiuni din partea Occidentului asupra Rusiei, mai scrie gandul.info

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.