AcasăExternAfaceri externePutin: Scutul de la Deveselu ar putea fi folosit împotriva Rusiei |...

Putin: Scutul de la Deveselu ar putea fi folosit împotriva Rusiei | „Americanii ne mint, încearcă să ne înșele”

vladimir-putin-465x390Liderul de la Kremlin a vorbit din nou in termeni duri despre sistemul anti-racheta din tara noastra.

Presedintele rus Vladimir Putin considera ca scutul antiracheta al Statelor Unite desfasurat in Europa are potentialul de transformare intr-un sistem ofensiv si poate fi folosit impotriva Rusiei, in timp ce elementele acestui scut, inaugurate recent in Romania, au fost construite contra unei amenintari nucleare iraniene care „nu exista”, noteaza agentia oficiala de presa rusa TASS, preluata de AGERPRES.

„Amenintari (nucleare din partea Iranului) nu exista, iar scutul antiracheta (in Europa) continua sa se construiasca, asa ca am avut dreptate cand am spus ca ei ne mint, nu sunt sinceri cu noi cand se refera la o presupusa amenintare nucleara iraniana si construiesc scutul antiracheta. Asa si este intr-adevar, inca o data au incercat sa ne insele”, a declarat seful statului rus la o intalnire cu sefii agentiilor internationale de presa, vineri, la Sankt Petersburg.

„Noi stim cam in ce an americanii vor avea o noua racheta, care nu va mai avea 500 km (raza de actiune) ci mai mult, iar din acel moment ei incep sa ne ameninte potentialul nuclear. Noi stim de ani de zile ce se intampla. Si ei stiu ca noi stim”, a subliniat Putin.

Liderul rus a constatat ca SUA, „in ciuda obiectiilor si tuturor propunerilor noastre de cooperare reala, nu doresc sa coopereze cu noi, ne resping propunerile si actioneaza dupa planul lor”. „Puteti sa ma credeti sau nu, dar noi am oferit forme concrete de cooperare si ele au fost respinse toate”, a declarat Putin.

Presedintele Federatiei Ruse a amintit ca elemente ale scutului antiracheta NATO au fost construite in Romania. „Tot timpul au vorbit despre ce? Trebuie sa ne aparam impotriva amenintarii nucleare iraniene. Unde este amenintarea iraniana nucleara? Nu exista!”, a subliniat Putin.

El a remarcat ca chiar Statele Unite au initiat acordul cu Iranul pentru a rezolva problema nucleara iraniana. „I-am sprijinit. Daca nu ar fi fost pozitia Statelor Unite, nu ar fi existat acest acord. Acest lucru, desigur, este meritul presedintelui (Barack) Obama, pentru ca acest acord este corect, a dezamorsat situatia din jurul Iranului, iar presedintele Obama il poate inscrie in statele sale de serviciu ca rezultat al muncii depuse de el in aceasta directie”, estimeaza liderul rus, noteaza TASS.

Cu toate acestea, Putin a subliniat ca amenintarea nucleara iraniana nu exista, iar scutul antiracheta continua sa fie construit, adauga TASS.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.