AcasăDezvăluiriExplozivRareș Bogdan, SCENARIU ULUITOR pentru România | "Este un plan diabolic care...

Rareș Bogdan, SCENARIU ULUITOR pentru România | „Este un plan diabolic care are ca scop desfiinţarea DNA”

rares-bogdanRealizatorul Realitatea TV Rareş Bogdan a prezentat în emisiunea „Jocuri de Putere” de miercuri seară detaliile unui plan exploziv pus la cale de liderii PSD şi ALDE care ar viza erodarea luptei anticorupţie, înlăturarea preşedintelui Klaus Iohannis şi, în cele din urmă, desfiinţarea DNA, instituţia cea mai incomodă din România, devenită chiar insuportabilă pentru politicienii cu probleme în justiţie.

Jurnalistul Rareş Bogdan a dezvăluit un plan uluitor pentru România, care ar urma să fie pus în aplicare pas cu pas de politicienii anti-justiţie de la vârful partidelor şi care ar reprezenta „paşi mari în spate” pentru România, scrie realitatea.net.

Planul presupune trecerea lui Victor Ponta la şefia Camerei Deputaţilor, în locul lui Zgonea, refacerea USL sub tandemul Ponta-Tăriceanu, suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, instalarea lui Tăriceanu ca preşedinte interimar şi, finalmente, desfiinţarea DNA.

„Este un plan diabolic pus la cale de cei care nu mai suportă ce se întâmplă din punctul de vedere al curăţeniei, al asaltului justiţiei. Este un plan extrem de clar conturat: se urmăreşte înlăturarea lui Zgonea de la şefia Camerei, înlocuirea acestuia cu Victor Ponta, care ajunge astfel al treilea om în stat, apoi refacerea USL pentru alegerile din toamnă, sub umbrela PSD-ALDE. Se preconizează că foarte mulţi dintre liberali vor fugi către formaţiunea ALDE a lui Tăriceanu şi ar urma câştigarea alegerilor din toamnă de către noul USL. Aşa cum arată azi sondajele şi previziunile analiştilor, este greu de luptat împotriva PSD care se întreaptă cu ALDE spre 35-40%, plus un PMP al lui Băsescu cu 7-8%. De aici următorul pas, care nu e doar scenariu în mintea acestor oameni: suspendarea preşedintelui Iohannis. Preşedinte interimar devine automat Tăriceanu, după care vine organizarea de alegeri cu Victor Ponta candidat. Mult mai important decât toate aceste mutări de nume şi persoane este desfiinţarea DNA. Nu este o sperietoare, ci este o realitate în minţile celor care nu mai rezistă la presiunea justiţiei. Aceşti oameni au ajuns să spună: „Noi sau ei”, este singura lor viziune”, a explicat Rareş Bogdan în emisiune.

Potrivit jurnalistului Realitatea TV, în aceste condiţii este foarte important ca tot ce înseamnă instituţie din interiorul justiţiei „să nu aibă niciun fel de derapaj”. Niciunul dintre oamenii care fac parte din sistemul de justiţie nu trebuie să ridice semne de întrebare, spune Rareş Bogdan. În momentul în care se face un singur abuz, acesta se transformă într-un model extrem de periculos şi într-o „arătare cu degetul”. Decredibilizarea întregului sistem este exact ce-şi doresc cei cu probleme în justiţie.

„Scenariul este vehiculat de mai multă vreme, se leagă cu poziţiile ofensive tot mai frecvente ale şefului Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu. Se tot flutură eventualitatea refacerii noului USL”, a confirmat jurnalistul Horia Alexandrescu.

Şi jurnalistul Ion M. Ioniţă explică eliminarea lui Zgonea în acelaşi context al luptei anti-justiţie. „Zgonea e perceput ca fiind din afara acestui nucleu din PSD care nu mai vrea să audă de justiţie şi DNA şi de mesaje de la ambasadele occidentale. Este perceput ca un om care are altă misiune, asta de a susţine mersul justiţiei, DNA, lupta anti-corupţie şi mesajele ambasadelor. Acest tip de mesaj nu mai este prizat în PSD, cine mai susţine aşa ceva este un proscris în partid”, explică jurnalistul.

„Aceasta este mişcarea în fond, am văzut numeroase semnale până acum, nu este prima mişcare care apare din sânul partidelor politice. Nu este vorba doar de PSD, din păcate. Am văzut că nu se mai aprobă nimic, toate solicitările venite de la Parchete au fost respinse una după alta în Camera Deputaţilor. Mi-e teamă că această mişcare va căpăta amploare şi va fi concretizată într-un astfel de scenariu cum e cel prezentat de Rareş Bogdan”, a mai spus Ion M. Ioniţă în emisiunea „Jocuri de Putere”.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.