AcasăHomepageRăspunsul care lămureşte cum a ajuns Hayssam în România

Răspunsul care lămureşte cum a ajuns Hayssam în România

“Este declaraţia care ne trebuia”, a explicat luni seară Traian Băsescu de ce a lansat informaţia că aducerea lui Omar Hayssam este rezultatul “unei operaţiuni neautorizate pe teritoriul altui stat”. Deşi la prima vedere ne bagă şi mai mult în ceaţă, răspunsul preşedintelui lămureşte, în bună măsură, enigma din cazul Hayssam.

Aşa cum s-au succedat evenimentele vineri, avem o nouă dovadă că până şi în cazul unor subiecte ultrasensibile, cu impact internaţional, premierul şi preşedintele nu găsesc un limbaj comun.

Mai întâi, la şapte dimineaţa, Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat de presă sec în care se spunea că Omar Hayssam a fost predat poliţiei române dar, anticipând întrebările fireşti ce urmau să vină, sublinia că „detaliile suplimentare nu pot fi făcute publice.”

Câteva ore mai târziu, răspunzând unor întrebări ale ziariştilor, premierul a oferit într-adevăr câteva elemente în plus faţă de comunicatul Administraţiei prezidenţiale, cele mai importante fiind acelea că Hayssam ar fi fost adus din Siria cu un avion militar.

Ulterior însă, a venit declaraţia bombă a preşedintelui despre cazul Hayssam. Întrebat dacă poate să confirme că teroristul a fost adus din Siria, Băsescu a declarat: „Cum să vă spun, când România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat?”.

O scăpare sau o declaraţie premeditată, motivată de elementele date de premier şi care poate ar fi trebuit să rămână secrete? Greu de spus. Prima impresie a fost că este vorba de o declaraţie necugetată, mai ales că unii dintre apropiaţii preşedintelui au încercat o mică diversiune cum că, de fapt, toată lumea a înţeles greşit. Iată, spre exemplu, cum a explicat consilierul prezidenţial Iulian Chifu declaraţia preşedintelui:”A fost vorba de o întrebare venită din sală şi a fost un răspuns cu o întrebare. „Cum să spui aşa ceva?” nu înseamnă o afirmaţie”.

Luni însă, preşedintele şi-a contrazis consilierul: “Menţin şi susţin cu tărie această declaraţie. (…) Este declaraţia care ne trebuia”.

Fără nici un detaliu în plus, toată lumea a înţeles ce a vrut din afirmaţia preşedintelui. ProTV şi-a informat astfel telespectatorii că “SIE a acţionat precum forţele americane în cazul Bin Laden. Au descins practic ilegal şi au răpit un cetăţean”. Poţi să-l contrazici? Nu, având în vedere declaraţia lui Băsescu. Un alt post de televiziune, România TV, a spus că Omar Hayssam a fost prins în timp ce încerca să fugă din Siria, fie de forţele guvernamentale, fie de rebeli şi predat românilor. De asemenea, poţi să spui că oamenii lui Sebastian Ghiţă bat câmpii pe acest subiect? Nu poţi, pentru că declaraţia lui Băsescu acoperă şi varianta lansată de aceştia. Am citat doar două exemple, dar sunt convins că imaginaţia ziariştilor a fost extrem de bogată în aceste zile şi nu s-a limitat doar la variantele menţionate.

Indiferent care a fost motivul care l-a împins să vorbească despre “operaţiunea neautorizată de pe teritoriul altui stat”, Traian Băsescu este obligat acum să dea explicaţii. În primul rând ar trebui să lămurească de cine anume nu a fost autorizată operaţiunea. Dacă într-adevăr a fost vorba despre extragerea din străinătate a unui terorist, făcută de ofiţeri români, singurul care ar fi putut autoriza această operaţiune este chiar Traian Băsescu, şeful Consiliului Superior de Apărare a Ţării. În această variantă, preşedintele a vrut să spună vineri că el nu are nici o legătură cu ce s-a întâmplat cu Hayssam. Puţin probabil să se fi întâmplat aşa.

Cea de-a doua variantă ar fi că repatriarea teroristului nu a fost autorizată de instituţiile statului din care a fost adus, probabil Siria. Asta înseamnă că, dacă ar fi ştiut de operaţiunea românilor, oamenii lui Bashar al-Assad s-ar fi opus. Dacă ar fi să-l credem pe şeful SRI, George Maior, care ne spunea recent că Omar Hayssam se află într-o închisoare siriană, intrăm într-un scenariu demn de Hollywood: un comando românesc pătrunde într-o puşcărie siriană, îi împuşcă pe gardieni şi-l răpeşte pe Omar. Povestea poate fi cel mult un film.

Ce a vrut să spună atunci preşedintele?

Misterul se mai risipeşte dacă privim cu atenţie declaraţia de luni seară a preşedintelui cum că „ a trebuit” să spună că operaţiunea a fost neautorizată. „A trebuit” poate să însemne că Băsescu a vrut să-l acopere pe Bashar al-Assad, dictatorul sirian al cărui regim îşi trăieşte probabil ultimele momente, şi care ni l-a pus pe tavă pe Hayssam în baza unui înţelegeri cu autorităţile române. Dacă lucrurile s-au întâmplat aşa, atunci este evident că după declaraţia lui Băsescu, preşedintele Siriei se poate apăra dacă cineva l-ar întreba, de pildă, în ce bază legală a predat un cetăţean sirian autorităţilor altui stat, mai ales că tratatul de extrădare dintre România şi Siria nu a fost ratificat de partea siriană („nu ştiu ce au făcut românii, eu nu le-am dat autorizaţie”). În acelaşi timp, preşedintele Băsescu are acum o scuză bună în cazul în care partenerii occidentali l-ar putea întreba de ce mai păstrează relaţii cu un regim criminal.

Aceasta pare cea mai plauzibilă variantă şi lămureşte şi misterul declaraţiei despre „operaţiunea neautorizată”.

– Articol publicat de Romania Libera –

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. „Traian Băsescu este obligat acum să dea explicaţii”
    …de unde stii dumneata ce trebuie sa faca presedintele? Parca suna „Ponta”!

  2. Pe mine chiar nu ma intereseaza cum a fost capturat, rapit sau pe cal alb din herghelia lui „pixel”. Cine vrea sa pape cacao pe aceasta tema n-are decat. Eu felicit aducatorii si punct. Important e sa dea pe guse si laptele care l-a supt, si ce a facut din 90 incoace. ASTA CONTEAZA.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.