Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti care au respins cererea Ministerului Învătmântului de recuperare a prejudiciului de 25 de milioande de euro de la fostul rector al Universitatii Oradea sunt Viorica Costiniu şi Luciana Mera, aceleaşi care au mai decis, în 2010, eliberarea din arest a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Urmare a deciziei celor două judecătoare, Teodor Maghiar nu mai trebuie să returneze subvențiile primite din partea Ministerului, din bani publici, în baza unor raportări false privind numărul de studenți.
Cei doi judecători de la Curtea de Apel București au hotărât să ridice sechestrul asigurator de pe casele și terenurile fostului rector şi să reducă pedeapsa de la opt la cinci ani de închisoare și pe considerentul că Maghiar are peste 75 de ani și a avea o carieră profesională de excepție. Recursul procurorilor DNA va fi judecat la Înalta Curte pe 11 septembrie. Judecătoarele Mera şi Costiniu au decis, la sfârşitul lui 2010, în favoarea eliberării din arest a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan.
Viorica Costiniu este soţia lui Florin Costiniu, fostul judecător de la Înalta Curte de Casaţie, găsit vinovat de infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, în dosarul senatorului Cătălin Voicu şi condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendare.
CE FAC PROCURORII CARE AU INSTRUMENTAT ACEST CAZ ? NU MAI EXISTA ALTA CALE DE ATAC ? CATE PENSII NENOROCITE S-AR PUTEA PLATI DIN ACEASTA SUMA ?
CHIAR NU INTERESEAZA PE NIMENI CE SE INTIMPLA CU BANII NOSTII,AI CONTRIBUABILILOR ?
CEI CARE ATI VOTAT USL VA PLACE CE SE INTIMPLA ?
DACA DA ,INSEMNA CA INCURAJATI HOTIA,DECI SANTETI CA SI EI. INTR-O TARA DE HOTI,PENTRU OAMENI CINSTITI NU MAI RAMIN BANI,NICI DE SALARII,NICI DE PENSII MAI MARI. VOTATI SI LA TOAMNA USL SI VETI VEDEA CUM ESTE SA TRAIESTI IN GRECIA.
Jumatate din procurori ,judecatori si advocati sunt corupti pina in maduva oaselor,Cine sa-i condamne corb la corb nu-si scoate ochiFoarte bine daca nu mai plateste bani furati de la stat aunci sa plateasca doamnele judecatoare S-a inceput bine pe la inceputul anului si a trebuit sa-i dam jos sa venim noi ca sa-i scapam pe hoti tari
Dne , maare-i gradina ta cu tot soiu de oameni.
Cred ca avem oameni capabili si instrumente in a opri aceasta mocirla .
au venit ai ei la putere
i se rupe lu madam
E batran Teodor Maghiar, sarmanu’ de el, are 75 de ani, de ce sa nu fure si el 25 de milioane de euro de la stat pentru raportari false privind numărul de studenți? …
Cica: … AR AVEA o carieră profesională de excepție … si SE PARE ca nu a plagiat nimica pana acum … SE PARE ca nu a avut nici o relatie cu minore … si S-AR PUTEA sa nu fi condus niciodata sub influenta alcoolului …
Ce judecatoare miloase sunt ele! … painea lui Dumnezeu, nu alta … in plus „laptele si mierea” extra salariale pe care le sug si ele „de la moshu'” sunt doar milostenie crestina, nu-i asa?
Pentru astfel de judecatori, legea se pare ca este un fel de bariera: cațeii se strecoară pe dedesubt, leii sar pe deasupra … NUMAI BOII SE OPRESC IN FATA EI! …
QUO VADIS, ROMANIA? … (incotro te indrepti, Romania?) … Doamne, ce ai de gand cu noi???
As vrea sa stiu cuantumul spagii pentru albirea rectorului. La suma incriminata nici nu-ti trbuie avocat. Cumperi tot ICCJ-ul.
Tot ceea ce se petrece în ultimul timp, mă duc cu gàndul la cele spuse de Petre Tuţea la începutul anilor 90′:,,Am fost cel mai mare prost de pe planetă. Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”.
Iata restauratia. Ce face CSM?
A reînviat republica măi dragă. Aşa este justiţia în această republică.
Strigator la cer!!!!!
Astfel de judecatori, din pacate prea multi in magistratura perpetuei tranzitii cenusii din Romania, ne sfideaza si ne batjocoresc nu numai pe noi, dar BATJOCORESC INSASI IDEEA DE JUSTITIE!
Cum pot da judecatorii prioritate afirmatiei foarte subiective ca inculpatul „are peste 75 de ani și ar avea o carieră profesională de excepție” (observati probabil si conditional-optativul din motivare), IN LOC SA RESPECTE STRICT PREVEDERILE LEGII!!! … EI FAVORIZEAZA INFRACTORUL in dauna pagubasului!!!
Ce este legea pentru astfel de judecatori? … ei cred ca poate fi interpretabila dupa bunul lor plac? … este vreo carpa de sters pe jos? … se sterg „la loc umbros” cu juramantul depus la investirea in functie si cu legille la care trebuie „sa se inchine”? … NIMENI, NICI EI MACAR, NU SUNT DEASUPRA LEGII!!! …
LEGEA ESTE LEGE PENTRU TOTI CETATENII, chiar si pentru judecatori, si TREBUIE RESPECTATA IN LITERA SI SPIRITUL EI!!! … „dura lex, sed lex” … PUNCT!!!
Astia intrec orice limita.
Acum cateva zile i-a „urecheat” ambasadorul Americii , in legatura cu justitia.
S-a instalat”MOARTEA NATIUNII ROMANE”, si noi stam ca prostii.
Popor de idioti,cum pot sa stea pasivi ,la astfel de fapte ,si acesti idioti cu 3 neuroni si burdihan mare au inrosit fata Romaniei.
Obraznicii astia ,care ne-au incalecat, si ,in cel mai scurt timp ,ii vor albi, pe toti infractorii de rang inalt ,si toti vor ocupa pozitii onorabile in societate.
Jurnalisti,socetate civila ,daca mai existati si va pasa de Romania faceti ceva!!!…
Vedeti ce prost e romanul nu sare de c.r in sus ca pierde statul 25 mil..da stie el ca Basescu e dictator….