AcasăActualitateExternRiscă 37 de ani de pușcărie pentru că a luat peste picior...

Riscă 37 de ani de pușcărie pentru că a luat peste picior câinele regelui | În ce țară – destinație exotică de vacanță se întâmplă

kuhntongdaeng3

Un internaut reţinut săptămâna trecută în Thailanda este urmărit în justiţie întrucât a fost nerespectuos faţă de câinele regelui într-un comentariu publicat pe Facebook, riscând în total 37 de ani de detenţie pentru acuzaţii precum lezmajestate şi nerespectarea legii informatice.

Justiţia îi reproşează inculpatului, un muncitor în industria de automobile în vârstă de 27 de ani, „un comentariu în care a luat în derâdere câinele regelui” pe pagina sa de Facebook, a declarat pentru AFP, avocatul său, relatează La Libre Belgique, citat de mediafax.ro.

Câinele regelui, Tongdaeng, este investit cu o putere simbolică: el a fost folosit în trecut de către monarh pentru a transmite sfaturile acestuia naţiunii şi face obiectul unui film de animaţie, difuzat de la începutul lunii decembrie în sălile de cinema thailandeze, cu ocazia aniversării regelui. Animalul este de asemenea subiectul unei cărţi scrise de rege în 2002, care a fost interpretată ca un mijloc pentru suveran de a le aminti subiecţilor săi locul lor într-o societate foarte ierarhizată.

În acest dosar, acuzatul, Thanakorn Siripaiboon, aflat în stare de detenţie, a fost arestat marţea trecută în provincia Samut Prakan, situată în apropiere de Bangkok şi riscă în total 37 de ani de închisoare pentru mai multe acuzaţii – lezmajestate (acesta a apăsat de asemenea pe butonul „Îmi place” de sub o fotografie „deteriorată” a regelui) – dar şi pentru nerespectarea legii informatice şi pentru că a publicat pe pagina sa de Facebook o schemă care explică ramificaţiile unui caz de corupţie care pune junta într-o situaţie jenantă. Acest caz are legătură cu proiectul faraonic al parcului Rajabhakti, dedicat ultimei dinastii a regilor Thailandei, în care responsabili militari de rang înalt sunt acuzaţi de corupţie.
În Thailanda, familia regală este protejată de una dintre cele mai stricte legi din lume. Orice persoană care îl jigneşte pe regele Bhumibol Adulyadej, în vârstă de 88 de ani, prezentat ca un semizeu, pe regină, pe moştenitorul lui sau pe regent este pasibil de 15 ani de închisoare pentru fiecare delict.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.