AcasăPoliticAdministrațieRomânii, ”SUFOCAȚI DE DATORII” încă un an | Legea privind insolvența...

Românii, ”SUFOCAȚI DE DATORII” încă un an | Legea privind insolvența persoanelor fizice, AMÂNATĂ

bk_family_07591500

Guvernul a decis, în ședința de miercuri, prorogarea cu un an, până în decembrie 2016, a aplicării Legii privind insolvența persoanelor fizice, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

„S-a ajuns în această situație deoarece niciunul dintre pașii de implementare prevăzuți în lege nu a fost atins, deși în lege au fost prevăzute termene concrete. Astfel că Guvernul a fost nevoit, deși nu a dorit, să amâne aplicarea acestei legi până în decembrie 2016. Totodată, avem stabilit un plan de acțiune ca acești pași să fie implementați”, a precizat Suciu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în termen de trei luni de la publicarea Legii în Monitorul Oficial, în iunie 2015, trebuia constituită o comisie de insolvență la nivel central. Faptul că această comisie nu a fost constituită a dus la alte întârzieri în lanț.

„Astfel că suntem într-un calendar imposibil de implementat. Considerăm legea oportună, dar trebuie să fie funcțională. Sunt probleme serioase, un efort logistic imens, care nu s-ar fi putut implementa ușor. Planul Guvernului este pe un an, iar ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului — n.r.) trebuie să vină cu raportări trimestriale pentru implementarea acestui plan”, a adăugat Dan Suciu.

Potrivit acestuia, pentru aplicarea legii este nevoie de angajarea a 180 de persoane în cadrul ANPC și a 140 de persoane în comitetele de insolvență. În plus, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să pregătească încă 600 de judecători și să angajeze 750 de grefieri.

Legea privind insovența persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai și publicată în Monitorul Oficial în iunie.

Potrivit inițiatorului, deputatul PSD Ana Birchall, această lege oferă un ajutor românilor de bună-credință, „sufocați de datorii”.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.