AcasăBreaking NewsEvenimentS-a stins din viaţă Aurora Ilie Dumitrescu, principalul martor în dosarul Vişinescu!...

S-a stins din viaţă Aurora Ilie Dumitrescu, principalul martor în dosarul Vişinescu! „Lola”, una dintre victimele sinistrului torţionar care sfidează: NU ÎMI PARE RĂU DE NIMIC! | Povestea ei, la emisiunea „Dor de adevăr” Video

aurora - lola - dumitrescu

Aurora Ilie Dumitrescu, principalul martor în procesul Vişinescu, a murit marţi seară, la 84 de ani, cu o zi înainte ca torţionarul comunist să ceară clemenţă la ultimul termen, înainte de pronunţarea definitivă.

Lola, cum era alintată de apropiaţi, a fost arestată în 1951 în „Lotul Beiuşenilor” şi a fost torturată din ordinul lui Vişinescu în două puşcării: Jilava şi Mislea. Avea 19 ani când a fost arestată, la începutul studenţiei, fiind acuzată că făcea parte din grupul celor 29 de studenţi din Beiuş pregătiţi să reziste în munţi împotriva regimului comunist instalat la putere.

Aurora Dumitrescu a fost condamnată la 6 ani închisoare corecţională de Tribunalul Militar Teritorial Oradea în 1953 pentru „uneltire contra ordinii sociale”, a fost torturată şi a stat la carceră – „neagra” cum i se zicea în jargonul puşcăriei.

După eliberarea din închisoare a suportat numeroase şicane şi a fost urmărită de Securitate, dar a reuşit după 1964 să îşi finalizeze studiile universitare devenind profesoară de istorie.aurora dumitrescu

„… Eu am avut şi un soi de orgoliu, de încăpăţânare, cum să spun, eu nu m-am plâns niciodată! Aveam un soi de îndârjeală, probabil datorită vârstei… Aveam nouăsprezece ani, când ai idealuri, visezi, şi brusc ţi se taie toate aripile…

Dragă, cum să-ţi spun, noi suntem norocoşi că am scăpat, că suntem vii, foarte mulţi au murit acolo, că puteam muri… Ştii ce se întâmplă, eu am avut la Jilava sentimentul acesta ciudat că te pot omorî într-o clipă…”, mărturisea Aurora Dumitrescu într-un interviu pentru Arhiva de Istorie Orală a Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.

Urmăriţi mai jos câteva fragmente cu Aurora Dumitrescu din emisiunea „Dor de adevăr„, realizată de Doru Mărieş în luna iulie 2015, după condamnarea în primă instanţătorţionarului Vişinescu, cel care la o zi după moartea „Lolei” cerea clemenţă judecătorilor„Vă rog să mă lăsaţi să mor. Am fost o slugă până să fiu militar”.

 

Aurora Lola Ilie Dumitrescu va fi înmormântată joi, la Cimitirul Bellu din Capitală. Dumnezeu s-o odihnească alături de cei drepţi!

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.