AcasăHomepageSalariul președintelui Iohannis și blestemul populismului

Salariul președintelui Iohannis și blestemul populismului

baniIn ultima zi de interimat, Gabriel Oprea a marit salariile demnitarilor, inclusiv pe al lui. Aceasta decizie a starnit multe controverse, iar opinia publica s-a polarizat – unii sunt de acord ca presedintele tarii sa castige lunar 3.300 de euro net (15.000 de lei), altii nu.

Ba mai mult, Victor Ponta a intrat si el in dezbatere si a blocat ordinul de ministru dat de Oprea, acesta fiind primul atac frontal la vicepremierul care i-a tinut locul cat a fost internat in Turcia.

Fiecare se raporteaza diferit la salariul presedintelui. Dar ar trebui sa evitam populismul. E firesc ca seful statului sa fie cel mai bine platit bugetar, iar de acolo, salariile sa coboare conform unei ierarhii stabilite de lege. Se intampla asa ceva in Romania? Nu!

Nici macar aceasta marire facuta de un premier interimar nu are niciun fel de logica. Gabriel Oprea a decis ca presedintele tarii e pe aceeasi treapta de salarizare cu presedintele Senatului, al Camerei Deputatilor si seful Guvernului.

Asa ca sa nu se supere nimeni. Astfel de temeri politice, nu care cumva sa deranjam pe cineva, de cele mai multe ori genereaza situatii ciudate.

Dar nu aceste modificari de salarii ar trebui sa ne ingrijoreze, ci panta populismului pe care au pornit cei aflati la guvernare.

Cred ca Victor Ponta, in disperarea lui de a ramane la putere, face tot felul de promisiuni fara acoperire. Scade TVA, a crescut salariul minim, a dublat alocatiile, a scazut pretul medicamentelor, nu s-a opus pensiilor speciale pentru parlamentari, acum a venit randul profesorilor si medicilor.

In Romania, salariile sunt mici si trebuie sa creasca, dar ce socheaza in aceasta goana de mariri fara acoperire e lipsa de responsabilitate a celor chemati sa se ocupe de banii publici.

Veniturile medicilor si ale asistentelor sunt mici, dar nu ar trebui modificate in lipsa unei reforme a sistemului de sanatate.

Trebuie create parghiile pentru modernizarea spitalelor, ierarhizarea si finantarea lor in functie de performanta, trebuie fundamentat sistemul de coplata pentru a crea resurse suplimentare care sa fie distribuite dupa rezultate.

Aceasta marire a salariilor la gramada, fara a-i responsabiliza pe manageri, fara a crea o finantare pe baza de criterii de eficienta, nu inseamna decat bani aruncati pe apa Sambetei.

Medicii care l-au salvat pe Cotabita vor avea salariul la fel de mic sau la fel de mare cu cel al medicilor din Curtea de Arges care, din neglijenta, au irosit viata unui copil de sapte ani.

Acelasi lucru se va intampla si in domeniul educatiei, profesorii de la liceele in care niciun elev nu a luat Bac-ul vor avea salarii egale cu cei de la liceele cu promovabilitate suta la suta, diferentele fiind unele de natura birocratica – grade didactice, studii si vechime. Niciunele neavand o legatura directa cu performanta si cu incurajarea ei.

Atata vreme cat vom avea un sistem public nereformat, inert, corupt si supra-aglomerat cu rudele politicienilor, orice marire de salariu nu inseamna decat bani irositi.

Cu cat un guvern sau altul arunca aiurea cu banii, cu atat pune in pericol viitorul copiilor nostri, ridicand gradul de indatorare.

Ba chiar mai mult, salariile crescute in lipsa reformei din domeniul public inseamna si sacrificarea investitiilor facute de stat in proiecte de infrastructura, adica imposibilitatea creearii de noi locuri de munca.

Victor Ponta s-a batut cu pumnii in piept ca va realiza un milion de locuri de munca, politica guvernului sau a facut sa dispara in trei ani si jumatate aproape doua sute de mii de slujbe din economia reala.

De prea multe ori, sacrificiul facut de un regim politic a fost irosit de cei care au venit dupa. Sa ne amintim ca politica FSN, dupa 1990, a generat o coruptie galopanta care a dus Romania in pragul falimentului. Dupa reformele facute de CDR a venit randul Guvernului Nastase sa profite si sa praduiasca tot, apoi, in perioada de boom economic din anii 2004-2008 s-a ocupat Guvernul condus de liberalul Calin Popescu-Tariceanu sustinut de PSD sa-si bata joc de banii publici, marind haotic pensiile si salariile bugetarilor.

Criza l-a determinat pe Emil Boc sa ia decizii dureroase, dar, acum, dupa redresarea macro-economica realizata cu atat de multe sacrificii, a venit Guvernul Ponta care da cu bani in stanga si-n dreapta fara nicio logica.

Daca se intreaba cineva cum a ajuns Grecia intr-o situatie economica atat de disperata, raspunsul e chiar sub privirile noastre si e dat de populismul politicienilor care cumpara voturi cu bani care nu le apartin si pe care ar trebui sa-i cheltuie inteligent astfel incat generatiile care vin sa profite de pe urma investitiilor facute astazi.

E foarte simplu ca atunci cand ajungi la ananghie sa dai vina pe altcineva, pe nemti, pe FMI, pe Banca Mondiala, pe Uniunea Europeana si sa spui ca e o conspiratie, exact discursul premierului grec din aceste zile, dar e foarte greu sa-ti asumi realitatea si sa faci eforturi ca astfel de tragedii sa nu se mai intample.

Eroismul nu aduce voturi. Populismul, da!

sursa: ziare.com

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. Este o marlanie sa-ti maresti salariul atunci cand te vezi parlamentar sau presedinte. Parca poporul „oropsit” iti acorda increderea si te voteaza pentru binele lui si NU AL TAU PERSONAL. Cand o tara este saraca este normal ca si conducatorii ei sa sufere alaturi de popor, nu sa se imbogateasca ( mai ales pe cai necinstite ). Cinstit, ar fi un raport de maxim 1 : 6 a salariului, nu sa marim la unii ( care nu produc si au salarii de mii de euro – politicieni ) iar de altii sa nu ne pese – doctori, ingineri, profesori, etc…). Singura solutie : LA VIITOARELE ALEGERI POPORUL SA NU MAI ALEAGA NICI UN INDIVID CARE A FOST POLITICIAN IN ACESTI 25 DE ANI. PUNCTUL 8 DE LA TIMISOARA, ESTE CAT SE POATE DE ACTUAL.

  2. Utilizand maniluparea si victimizarea, aceasta miscare calculata si premeditata de Ponta, in cardasie cu Gabriel Oprea, PONTA urmareste ca sa nu fie pus sub control judiciar si apoi demis. L-a pus pe Oprea sa mărească indemnizațiile, pensiile ptr demnitari, ca apoi să vină apoi bunul PONTA să spună că nu e corect ca pt demnitari să se mărească salariile si celorlalte categorii nu.
    Dacă luni PONTA e pus sub control judiciar de DNA si presedintele e obligat să-l DEMITĂ, va URLA că IOHANNIS s-a inteles cu procurorii ca să SCAPE de el, să-i imbogătească pe demnitari si să-si bată joc de săraci.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.