AcasăHomepageSalvatorii turnătorilor. Lista ruşinii

Salvatorii turnătorilor. Lista ruşinii

dragos-ghitulete„Negociem orice, dar nu negociem principii” – Corneliu Coposu.

În luna în care Corneliu Coposu ar fi împlinit 99 de ani, din care 15 ani petrecuţi în puşcăriile comuniste plus doi ani de domiciliu obligatoriu (a fost arestat în iulie 1947 şi eliberat  în iulie 1962), un grup de politicieni trage un scuipat suveran în ochii tuturor celor care au apărat principii cu preţul libertăţii.

Ne lamentăm că la noi e ca la nimeni pentru că n-am avut şi noi un Havel  Havel i-a avut pe cehi aproape, dacă era în România ar fi avut soarta lui Coposu), însă l-am ignorat cu bună ştiinţă pe cel care nu voia să fie nici preşedinte, nici prim-ministru.

Credea în schimb că poate aduna în jurul lui opoziţia dezbinată a anilor ’90 care să învingă neocomunismul instalat confortabil la putere în duminica orbului, ce ironie, chiar ziua de naştere a „Seniorului gulagului românesc”.

23 ani mai târziu, 13 deputaţi PSD şi unul PPDD, pentru care comunismul înseamnă probabil locuri de muncă pentru toţi, case de la stat şi concedii la Amara şi Geoagiu Băi, iar venirea minerilor o promenadă la şosea cu umbreluţe de soare, vor să pună pumnul în gura CNSAS şi să blocheze total deconspirarea foştilor turnători la Securitate.

Parlamentarii vor să modifice articolul privind definiţia colaboratorului securităţii, prin înlocuirea sintagmei ” au vizat  îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” cu aceea de „au lezat drepturile şi libertăţile fundamentale”.

Faptul că aceşti iubitori de turnători lezează dreptul românilor de a-şi cunoaşte istoria recenta pare să nu deranjeze pe nimeni. Şi astfel, zeci, poate chiar sute de mii de români care au ajutat prin angajamentele semnate la menţinerea unui regim abominabil, comparabil poate doar cu cel din Albania, vor fi spălaţi de orice vină.

 

Iar alte două milioane care au suferit de pe urma comunismului lăsate să-şi urle neputinţa în pustiul memoriei ce va să vină.

Misiunea CNSAS, dacă modificarea legislativă iniţiata de cei 14 parlamentari trece, va deveni imposibilă. Să curgă aşadar cu turnători spălaţi de politic, convertiţi în apărători ai drepturilor omului.

Iată şi lista ruşinii: Adam Ioan (deputat PSD), Nita Emil (deputat PSD), Ana Birchall (deputat PSD), Vlase Gabriel (deputat PSD), Florin Buicu (deputat PSD), Gliga Vasile (deputat PSD), Cristea Victor (deputat PSD), Tudor Ciuhodaru (deputat PPDD), Ochi Ion (deputat PSD), Peia Ninel ( deputat PSD), Calin Ion (deputat PSD), Dragomir Viorel Marian (deputat PSD), Petric Octavian (deputat PSD).

Un bărbat impunător bate la porţile STASI (fosta securitate est-germană). Este anul 1990, iar bărbatul se numeşte Joachim Gauck. Acum este preşedintele Germaniei, atunci era proaspăt numit şef al arhivelor STASI.

Prin adoptarea rapidă a legii privitoare la dosarele fostei securităţi, Germania a reuşit să-şi asume şi să se elibereze de trecutul comunist.

La fel cum au reuşit Cehia, Polonia şi chiar Ungaria.

Se numeşte recuperarea memoriei recente.

 

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. Initiativa celor 13 parlamentari care sper sa nu treaca ,initiativa despre care nu prea se aminteste mai nimic -ntradevar prin presa scrisa cat si online, fiimd un cititor fervent, va spala de rusine pe numerosi turnatori precum cei de teapa lui Felx( varanul)si multor altora ce au activat in diferite domenii si nu ii mai enumar aici,va ingropa munca celor de la CNSAS la care au fost supusi in decursul a ceva ani si pt. care au fost platiti din bani publici. .Lista a rusinii e putin zis,probabil toti acestia se simt cu musca pe caciula ,dar in creerul lor mic nu e loc decat de initiative de acest gen,asta pt asi demonstra prezenta in parlament,iar noi marea majoritate a populatiei nu avem nevoie de asemenea specimene.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.