I-am tot auzit pe juriștii urechiști de la A3 comparînd procesul lui Voiculescu cu cel al lui Mihail Hodorkovski. E adevărat că Hodorkovski a profitat de mediul legislativ tulbure din anii ’90, dar cînd nu ai legi, te strecori. În plus, nu are sînge pe mîini și nici alte orori economice. Evoluția conflictului dintre Putin și oligarhul rus n-are nicio legătură cu conflictul Voiculescu-Băsescu.
Hodorkovski a utilat mii de școli cu calculatoare, a contribuit din plin la schimbarea mentalităților, iar Putin îl vedea ca pe o amenințare personală: era tînăr, inteligent, avea carismă și era bine privit de intelighenția pro-europeană. Din 2008 pînă în 2011, am citit săptămînal în Novaya Gazeta relatările din sala de judecată. Argumentațiile procurorului Lahtin jigneau pînă și inteligența unui babuin. În favoarea lui Hodorkovski s-au ridicat cele mai credibile, în Europa, voci ale lumii culturale și artistice (Oksana Mîsina, Liudmila Ulițkaia, Boris Akunin, Vladimir Voinovici, Kama Ginkas și mulți alții). Nici nu se compară cu politrucii și expirații care îl susțin pe Dom Profesor și pe mercenarii lui din clădirea proaspăt confiscată pentru recuperarea legală a prejudiciului.
Putin e un dictator. Băsescu o avea multe bube, dar România nu este o dictatură. Voiculescu a fost un infractor profitor de la început (Crescent, Securitate) pînă la sfîrșit (ICA). Hodorkovski a devenit – susținut de rușii civilizați – un simbol al luptei pentru drepturile omului.
Comparația făcută de A3 este o manipulare mizerabilă, o încercare de a da șarpele drept porumbel.
