AcasăHomepageScandalul degenerează | Ministrul Justiţiei ameninţă PNL cu 'răspunderea penală'

Scandalul degenerează | Ministrul Justiţiei ameninţă PNL cu ‘răspunderea penală’

ponta cazanciucDupă ce a fost acuzat de apărătorii lui Ponta să nu s-a manifestat suficient de vehement în favoarea premierului, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, are o ieşirea de-a dreptul incredibilă. Acesta îi ameninţă pe liberali cu „răspunderea penală” pentru „manifestări politice ilegale”.

„Ca ministru al justiţiei mi se pare inadmisibil şi contrar practicilor democratice constituţionale ca PNL să folosească un act de procedură al unui procuror pentru a cere demiterea unui guvern legitim şi a crea instabilitate politică majoră.

Este împotriva tuturor anagajamentelor asumate de România cu partenerii săi europeni şi transatlantici de a folosi justiţia pentru a-şi rezolva incapacitatea de a convinge populaţia României şi membrii Parlamentului cu un program politic solid, coerent care să ajute România şi nicidecum să o întoarcă acolo unde se afla în anii 2009-2011.

Atrag totodată atenţia liderilor PNL că organizarea de manifestări politice ilegale în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală”, se arată într-un comunicat al ministrului Justiţiei.

sursa: stiripesurse.ro

RELATED ARTICLES

8 COMENTARII

  1. De care parte esti vere ? a poporului care tea ales si-ti plateste salariul sau a coruptilor din guvernul POANTELOR. Tu trebuie sa respecti legea atat nu sa faci politica !!!!!!!

  2. …nu va suparati imbecilul asta de aceea a fost pus acolo in fruntea justitiei sa-si apere nevoile si neamul când va fi aproape de puscarie…pai tocmai asta vedem….deci oamenii astia mai trebuie sa stea in functie ?…afara cu ei !…o discreditare mai mare ca iesirea acestui pulica nu exista !…toti cei din justitie ar trebui sa faca front comun si loazele de acest gen ca nita cazanciuc dati afara ,nici macar in justitie sa nu mai aibă loc !

  3. Treaba unui ministru al justitiei nu este sa-si exprime parerile politice, ci sa aiba grija ca Justitia sa fie corecta pt toti, sa nu fie politizata si sa nu participe la jocurile de culise politicianiste. Sau gresesc ?
    Ruda prin alianta cu Ponta, dl Robert Cazanciuc, nu poate sa nu se implice in jocurile si lupta politica, atunci cans i se cere. Cel putin aceasta e concluzia care se contureaza in urma luarilor sale de pozitie vis-a-vis de situatia penala a primului ministru si de reactia celor din opozitie.
    Ar trebui sa-i fie jena pt ca nu are coloana vertebrala suficient de dreapta pt a se delimita de situatia in sine si de asi proteja domeniul de activitate si oamenii pe care-i conduce de presiuni politice si amenintari.
    Cand un sef nu-si apara subalternii si nu le apreciaza munca depusa, inseamna ca nu-si merita functia. Si atunci cel mai bine ar fi sa-si dea demisia.

  4. Dar cu manifestarile voastre comuniste pro Varan si latrina 3 cum era? Are Cazanciuc asta o moaca de taran venit de la coasa, cu buza aia cazuta si miscandu-se greu…

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.