AcasăApărareArmatăȘcoală din Siria, atacată de bombardiere rusești | Opt copii și...

Școală din Siria, atacată de bombardiere rusești | Opt copii și învățătoarea, uciși de atacul aerian

aleppo-aftermath

Opt elevi și învățătoarea lor au fost uciși luni în Siria într-un raid al aviației rusești împotriva unei școli situate într-o localitate ocupată de rebeli în provincia Alep, a afirmat Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO), organizație neguvernamentală cu sediul la Londra, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Opt școlari și învățătoarea lor și-au pierdut viața și alți 20 au fost răniți în cursul unui raid al avioanelor rusești asupra localității Anjara, situată în vestul provinciei Alep”, a indicat această organizație.

Pe de altă parte, trei copii au fost uciși de rachete trase de rebeli opozanți președintelui sirian Bashar al-Assad asupra unui cartier din nordul orașului Alep, aflat sub control guvernamental.

Siria este sfâșiată de un război civil, declanșat în 2011. Rusia, aliat fidel al regimului de la Damasc, desfășoară o campanie aeriană în sprijinul trupelor lui Bashar al-Assad din 30 septembrie, fiind acuzată frecvent că bombardamentele sale țintesc și alte poziții decât cele ale grupării jihadiste Statul Islamic, pe care susține că îl combate. Peste 260.000 de oameni și-au pierdut viața în aproape cinci ani de conflict și câteva milioane de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.