AcasăHomepageSebastian Lăzăroiu, ipoteză CUTREMURĂTOARE | Ce ascund social-democrații în spatele scandalului șefului...

Sebastian Lăzăroiu, ipoteză CUTREMURĂTOARE | Ce ascund social-democrații în spatele scandalului șefului SIE

lazaroiu-ziuaveche.ro_Votul din Parlament pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe va avea loc marți la ora 17.

În acest context, deși președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat, luni, că social-democrații nu se vor prezenta la votul în cazul MRU, coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, nu s-a arătat la fel de hotărât, declarând că „e una din variante, dar hai să ne gândim mai bine”.

Astfel, fostul consilier prezidențial, Sebastian Lăzăroiu, lansează un scenariu cutremurător, prin intermediul unui mesaj transmis luni seara pe pagina de socializare: „cu alte cuvinte, Dragnea e reprezentantul aripii celor care, vorba lui Geoana, vor sa stie „cam cati mai suntem”. Rovana, trimisa lui Ponta, nu vrea sa se afle „cati mai suntem”

„Maine se voteaza directorul SIE. Teoretic, Birourile Permanente ale celor doua camere ar fi putut amana votul in plen pana la toamna. Teoretic, doar. Pentru ca si pesedisti din BP au votat pentru plenul de maine. Eu am tot zis ca si PSD are parlamentari care voteaza pentru „interesul national”. Asta e si motivul pentru care maine, la plen, PSD va absenta. Ca nu cumva sa vada cineva cati pesedisti apara interesul national. Asta, in sine, e secret de stat

Asta in caz ca voiati sa stiti de unde balbaiala Rovana- Dragnea. Rovana zice ca s-a decis boicotul, Dragnea zice ca nu s a decis inca nimic. Cu alte cuvinte, Dragnea e reprezentantul aripii celor care, vorba lui Geoana, vor sa stie „cam cati mai suntem”. Rovana, trimisa lui Ponta, nu vrea sa se afle „cati mai suntem” (probabil pentru ca banuieste)”, a scris Sebastian Lăzăroiu pe pagina de socializare.

sursa: psnews.ro

RELATED ARTICLES

3 COMENTARII

  1. Cata dreptate aveti si totusi de ce oare au atati votanti care-i sustin ?…nu-mi pot imagina ca sunt atati de multi romani spalati pe creier sau mafioti !

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.