AcasăHomepageSebastian Lăzăroiu | S-a întors Ponta. Ce urmează?

Sebastian Lăzăroiu | S-a întors Ponta. Ce urmează?

ponta inapoi la guvPremierul suspendat din funcție s-a întors de la Istanbul, după o lungă perioadă de recuperare. E necesar totuși să reamintim cursul evenimentelor, pentru că acesta nu e un nou început, ci o continuare a unui șir de împrejurări politico-judiciare care se îndreaptă spre un deznodământ.

Victor Ponta a fost chemat la DNA și a ieșit de la audieri în calitate de suspect în ”dosarul Șova”. De asemenea, procurorii au cerut încuviințarea Camerei Deputaților pentru începerea urmăririi penale într-un dosar conex de conflict de interese. Într-o singură săptămână au avut loc două voturi în Parlament, ambele cu consecințe directe pentru viitorul guvernului: votul de încuviințare a urmăririi penale și moțiunea de cenzură. În niciunul din cele două cazuri nu s-a întrunit majoritatea.

Președintele Iohannis i-a cerut demisia din funcție la două ore după ieșirea de la DNA. Ambasadele occidentale au transmis mesajele standard de dezamăgire după votul negativ asupra încuviințării urmăririi penale. Ponta pleacă, pe neanunțate, la Baku la festivitățile Jocurilor Europene, fiind singurul demnitar de rang înalt european care participă alături de Putin și Erdogan. De la Baku zboară cu avionul lui Erdogan direct spre Istanbul, unde se se pregătește de o intervenție chirrugicală la genunchi și de o perioadă de recuperare.

În același timp, la București, Gabriel Oprea face declarații incendiare amenințând cu părăsirea majorității dacă PSD se atinge de justiție (ceea ce se și pregătea pentru sfârșitul sesiunii parlamentare). Deși aparent aveam un conflict între premier și vicepremier, lucrurile s-au clarificat atunci când Ponta îl lasă pe Oprea, UNPR, înlocuitor la guvern, spre stupoarea camarazilor din propriul partid. Dragnea și alți baroni locali îi cer lui Ponta să se întoarcă de urgență, Ponta îi dă împuternicire Rovanei Plumb să conducă partidul în plină fierbere.

Lucrurile se încing și mai mult în momentul în care UNPR joacă pe mână cu liberalii în două momente cheie în Parlament: votul pe Strategia Națională de Securitate și votul pentru directorul SIE.

Ce se va întâmpla la DNA?

Întors în țară, după ce trei săptămâni a fost reprezentat de avocați, cu dispense medicale, procedurile în dosarul său continuă. Vor urma, probabil, audieri la sediul DNA și, deloc exclus, o punere sub control judiciar. Controlul judiciar ar fi o premieră absolută, cu efecte extrem de stranii asupra continuării mandatului de premier, pentru că asta presupune ca persoana vizată să nu poată ieși din țară și să se prezinte regulat la poliție.

În perioada în care a fost plecat, numele lui Ponta a apărut în diverse rechizitorii și stenograme din dosarele partenerului Sebastian Ghiță și cele ale cumnatului premierului. Fostul președinte, Traian Băsescu, atrăgea atenția și asupra altor fapte potențial penale – privatizarea CFR Marfă și cedarea unei părți din datoria Rompetrol către kazahi.

Așadar, se înmulțesc zvonurile legate de posibile alte dosare instrumentate de DNA care să-l vizeze pe actualul premier, încă în funcție. În măsura în care acestea se vor adeveri, presiunile asupra lui Ponta de a părăsi fotoliul de la Palatul Victoria vor crește. De asemenea, punerea sub control judiciar ar ridica serioase semne de întrebare asupra capacității lui Victor Ponta de a-și exercita funcția de premier.

Ce se va întâmpla la partid?

În PSD apele sunt extrem de tulburi. Plecarea lui Ponta a transmis un semnal inevitabil de ”dezertare” care a deschis bătălia pentru succesiune. Ponta o vrea pe Plumb în funcția de președinte, Dragnea speră să-și pună propriul om sau, în cazul în care ar obține o achitare în dosarul ”fraudă la referendum”, să preia el însuși pârghiile partidului. Favorit pare a fi Zgonea, confruntat, totuși, săptămâna trecută cu un val de nemulțumiri, din partea ”taberei penale” condusă de Șerban Nicolae, pupilul lui Ion Iliescu.

În PSD sunt disputate trei chestiuni importante:

  1. Succesiunea la șefia partidului.
  2. Guvernarea
  3. Modificări salvatoare în Codul Penal înaintea intrării în opoziție

În ce privește succesiunea, aceasta depinde doar de momentul în care Ponta va decide să se retragă din funcția de premier. Puțin probabil să poată păstra șefia partidului. Puțin probabil și că va reuși, slăbit fiind din punct de vedere politic, să-și impună succesorul. În acest caz jocurile interne rămân în mâinile lui Dragnea. Ponta însă ar putea încerca la un apropiat congres să-și impună omul și apoi să se retragă de la guvern, deși calendarul evenimentelor este prea strâns pentru o asemenea mișcare.

În acest moment PSD se află captiv la guvernare. Captivul UNPR, aparent. În realitate, este captivul lui Ponta, pentru că nu mai e nicio îndoială că Ponta și Oprea joacă același joc. În cazul în care Ponta și-ar da demisia, Iohannis are mai multe variante: continuarea cu aceeași majoritate, dar alt premier, impunerea unui guvern majoritar PNL, un guvern tehnocrat susținut de toate partidele sau un guvern minoritar PNL. Pentru actualul șef al statului varianta ideală ar fi continuarea cu aceeași majoritate, dar cu un alt premier, ceva mai obedient și mai responsabil. Un guvern tehnocrat e greu de alcătuit, iar un guvern minoritar PNL ar fi un dezastru pentru România în an electoral (vezi guvernarea Tăriceanu din 2008).

O retragere strategică în opoziție, înainte de alegeri, este un scenariu pe care PSD îl ia în calcul, pentru a-și maximiza ponderea parlamentară după 2016 și pentru a putea juca pentru prezidențialele din 2019 din opoziție. Obiectivul prezidențialelor este însă complicat pentru că încă nu există un candidat viabil. Ponta, împresurat de DNA, nu pare a mai fi o variantă, decât în cazul în care și-ar rezolva problemele judiciare până atunci.

Obiectivul grupării radicale din PSD, condusă de Șerban Nicolae, care presează pentru ajustări convenabile în legislația privind justiția, înainte de retragerea partidului în opoziție, devine din ce în ce mai greu de atins în acest moment.

Ce se va întâmpla cu guvernarea?

O încercare de a se salva in extremis pe sine, dar și partidul, îl obligă pe Ponta să-și recâștige capitalul de popularitate. Cum tema anti-corupție este suficient de populară, el însuși fiind subiect al campaniei DNA, nu-i rămâne de jucat decât tema naționalismului economic. Mesajele premergătoare referendumului din Grecia, transmise de Ponta în țară, sugerează o asemenea linie de comunicare.

FMI și CE au transmis repetate avertismente guvernului de la București legat de lipsa de sustenabilitate a măsurilor din noul Cod Fiscal. Având deja Grecia ”pe cap”, e de așteptat ca partenerii internaționali să-și continue cu și mai mare intensitate mesajele de disuadare.

O asemenea linie de comunicare poate fi folosită chiar și dacă PSD decide să intre în Opoziție, cu beneficii la alegerile din 2016, dar mai ales la cele din 2019.

Va contrapune PSD valului pro-justiție, un val anti-occidental pe temeiurile independeței economice ”a la Tsipras”? Greu de răspuns la această întrebare. Asta ar însemna o tensionare suplimentară a relațiilor dintre partid și PES, dar și față de partenerii americani. Dragnea pare a fi mai înclinat spre o linie moderată, responsabilă, Ponta a fost întotdeauna mai apropiat de stilul ”Che Guevara”. Să fie oare această dispută transferată în bătălia pentru succesiune?

Când va demisiona Ponta?

Majoritatea analiștilor nu mai are un dubiu că plecarea lui Ponta din fruntea guvernului nu mai e o chestiune de ”dacă”, ci de ”când”. Toamna poate fi un moment bun. Un moment la fel de bun ar fi și luna decembrie, dacă partidul reușește să treacă până atunci bugetul prin Parlament și să încheie cu bine alegerile interne.

E clar că plecarea va fi cu atât mai rapidă cu cât presiunea internă și externă va crește asupra actualului premier. Pași suplimentari în procedurile judiciare pot contribui la grăbirea plecării. De asemenea, o radicalizare a discursului lui Ponta față de UE și FMI îi poate grăbi plecarea. O ostilitate mare în interiorul partidului față de actualul șef poate grăbi și ea demisia. Însă, în acest moment, Ponta are cel mai mare control asupra momentului de ”EXIT”.

 

sursa: trendscan.ro

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. …s-a intors ponta,urmeaza sa ne ciomageasca cu carja pe spinare ca doar suntem tabaciti de 25 de ani tot ne inconvoaie ,,,,cine stie ce pachet de legi ne mai asteapta drept rasplata ca nu i-am facut o primire magalomana ca a lui ceausescu ,sau ca am tot facut glume proaste cu el cu neamul si gasca de mafioti care-l inconjoara !….asteptam cu sufletul la gura ca domnul „punct si de la capat „sa-i dea binecuvantarea DE REPRIMIRE IN TARA SI PE POSUL CARE DE O LUNA DE ZILE L-A LASAT DE IZBELISTE …BA DREPT MULTUMIRE I-A MAI FACUT cadou SI O MARIRE de leaf, iar eu scavul ,sluga,nenorocitul de spalat pe creier nu am voie sa ma plang ,-parca asi avea cui !-nu am voi sa demonstrez ca ma aresteaza ,nu pot pleca nici pana la nenorocita de Amara ca nu-mi ajung banii ….pai oameni buni de ce drak mai traiesc ?sa iau numai bobârnace ?sa ma-ngroape nenorocitii de conducatori de viu,sau sunt bun doar sa votez si sa le ridic osanale !?

    • Daca toti alegatorii s-ar prezenta la vot si ar vota cu ratiune , daca s- ar refuza mita electorala nu ar mai fi mascate furaciunile. Oricum , la alegatori ajung mici parti din sustragerile de fonduri care li s-ar cuveni romanilor de drept!

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.