Secretul războiului lui Iohannis cu Guvernul Oprea-Ponta

Dupa ce Klaus Iohannis l-a „sfatuit” pe vicepremierul Oprea ca ar fi bine sa demisioneze, pentru ca a gestionat prost comunicarea „crizei”! (care criza ar fi trebuit intrebat presedintele), un lucru e destul de limpede pentru cei lucizi. Proiectul generalului Gabriel Oprea s-a accidentat grav si e ca si incheiat.

Marea intrebare pe care toata lumea si-o pune acum este: Ce urmeaza? Din razboiul pe care l-a declansat dupa sfatul cu demisia lui Oprea, Iohannis nu cred ca mai are cale de intoarcere.

Mai mult, cum implinirea primului an de mandat se apropie rapid, daca aniversarea il va prinde pe Iohannis cu Ponta in functie si, mai grav, cu Oprea calare pe aceleasi coloane oficiale cu girofaruri, atunci Iohannis risca sa devina un presedinte care in momentele delicate politic nu stie si nu face decat sa ceara demisia.

Si cu cat va trece mai mult timp pana cand unul sau ambii vizati isi vor da demisia, pentru ca varianta cu demiterea e mai complicata, cu atat, in opinia mea, Iohannis risca sa cada intr-o cvasi-penibilitate cu potential distructiv urias pentru ceea ce va ramane din primul sau mandat de presedinte.

Imaginati-va doar cum va suna in editoriale aniversarea unui an de mandat la Cotroceni cu Ponta inca in functie, desi trimis in judecata, si cu Oprea la fel de puternic, desi a lasat in urma un coleg mort si exagerat de multe indicii care arata ca decesul ar fi fost cauzat si de un abuz constant de putere.

Asta ca sa nu vorbim, apropo de termenul de „criza” neinspirat folosit de Iohannis ca motivatie pentru demisia lui Oprea, ca adevarata criza politica abia de acum s-a declansat.

Criticii lui Iohannis vor gasi argumente sa-i reproseze, daca nu ca a generat-o, macar ca nu este in stare sa-i puna capat. Politic, prin negocieri, sau prin mai multa fermitate in discurs si in manevrarea parghiilor institutionale pe care le are la indemana.

Asadar, cine si cum ar putea pune capat crizei guvernamentale, in care avem un guvern condus de un premier trimis in judecata, care pe deasupra a prins curaj si vorbeste ca la usa cortului (vezi „s-a dus la Bruxelles ca surda-n hora„) si de un vicepremier suspectat de abuz de putere si, dupa moartea tanarului din coloana sa, de o incercare constanta de musamalizare a accidentului, macar pentru faptul ca ramane sef peste cei care sunt obligati sa duca la bun sfarsit o ancheta dificila.

Gabriel Oprea. Este primul care poate sa-i puna capat printr-o demisie chiar si tarzie. Generalul inca mai are la indemana partidul pe care l-a creat din fugari politici, pe care il poate scoate de la guvernare si astfel sa-l lase pe Ponta in offside si la mana lui Dragnea si PSD. Cred ca este singura iesire cat de cat onorabila.

In plus, prin impingerea lui Ponta spre exit-ul politic definitiv, Oprea ar mai da o sansa de viitor partidului sau.

Dupa o astfel de mutare s-ar putea sa supravietuiasca politic atat Oprea, cat si
UNPR, cu atat mai mult cu cat si-ar putea asuma ceva mai credibil un discurs politic. Doar ca pentru un astfel de artificiu politic e nevoie de curaj politic, de inspiratie si de un lider cu un minim talent oratoric. Toate calitatile la care sunt convins ca Oprea poate doar sa viseze.

Nici varianta in care Oprea continua razboiul cu Iohannis nu e una foarte sanatoasa, riscand sa duca practic la desfiintarea partidului inainte inca de alegerile de anul viitor.

Liviu Dragnea. Este al doilea care are puterea si forta necesare pentru a-i trimite pe Ponta si Oprea impreuna acasa. Consider ca pentru PSD o astfel de situatie e infinit mai daunatoare decat era pana acum sustinerea unui premier trimis in judecata. Daca Dragnea nu-l va executa pe Oprea, de preferat cat mai rapid, pagubele de imagine se vor rasfrange in totalitate asupra PSD, intrucat, zic eu, in UNPR pur si simplu nu vor avea unde sa se contabilizeze.

Singura necunoscuta in criza politica declansata de accidentul din coloana lui Gabriel Oprea este cine va lua locul UNPR pentru a continua politicile pe care acestia le-au dus pe culmile implinirii. Umflarea continua a serviciilor secrete, dilatarea bugetelor pentru institutiile de aparare a sigurantei nationale si toate cele pentru care lucrase atat de eficient generalul Oprea.

Din acest punct de vedere, prabusirea lui Gabriel Oprea inseamna si sfarsitul unui gen specific de a face politica de catre institutiile si serviciile care se ocupa cu siguranta nationala. Dar si ele ar trebui sa admita ca, din acest moment, proiectul lui Oprea lucreaza practic impotriva interesului national.

sursa: ziare.com