AcasăHomepageŞeful opoziţiei fantomă

Şeful opoziţiei fantomă

ponta3

Îndrăgostit de statul de drept şi îndurerat de moartea clinică a opoziţiei liberale, Victor Ponta a cerut propriei majorităţi să fie opoziţia lui. „Fiţi voi opoziţia mea şi îndreptaţi toate prostiile pe care, cu voie sau fără de voie, le-am comis la guvern, din neştiinţă, din populism, din demagogie! Aşa să ne ajutăm unii pe alţii!”, ar fi zis Ponta către majoritatea lui, şi ea, majoritatea, i-a întors noul Cod Fiscal pe dos, ajustându-l la manşete.

Cine spune că Ponta pune beţe-n roatele statului de drept e absolut nedrept. Ba, eu cred chiar că premierul este dovada vie a Integrării Democratice a politicianului în Absolut, de vreme ce toate calităţile sale se desprind de la trunchi şi levitează prin meleag. Victor Ponta este când şef de partid, când premier, când deputat, când nu.

Mai nou, este şeful propriei opoziţii faţă de propriul guvern.

Ce credeţi?! Făcându-şi socotelile în liniştea Palatului, i-au ieşit omului câteva miliarde de lei în minus la buget, tocmai când îşi lega başcheţii la nod, ca să plece cu trupa în Dubai, la discotecă, de Armindeni.

În consecinţă, şi-a spus: „Ce e prea mult strică!” – revelaţie pe care a transmis-o şi oamenilor săi din Senat, cerându-le să fie mai chibzuiţi cu banii ţării, dacă pe guvern l-a luat valul. Adică i-a îndemnat să taie din noul Cod Fiscal propus de executiv – altfel, considerat drept unul minunat şi fără cusur -, măsura „diminuării accizei la carburant cu 18 – 20 de procente”, promisă românului credul, măsura „neimpozitării dividendelor”, înlocuind-o cu mult mai „echitabila” reducere a cotei de impozitare a acestora, de la 16 la cinci procente, precum şi alte câteva măsuri, care, în final, au făcut ca reducerile să devină creşteri de taxe şi impozite.

Înţelegeţi cum vine vorba lui?! Adică mai bine să facă valuri în piaţă cu reducerea megapopulistă a teveaului la apă, de vreo 50 de bani la metru cub, decât să plătească românul cu 40 – 50 de bani mai puţin fiecare litru de benzină/motorină, toată viaţa lui. Mai bine să câştige guvernul super-imagine prin reducerea TVA la alimente – măsură de pe urma căreia, e posibil, dat fiind majorarea preţurilor, cumpărătorul să aibă zero beneficii –, decât să rămână dividendele plătite între societăţi neimpozitate, iar impozitele pe maşini, terenuri şi clădiri nemajorate.

Apoi, dincolo de „măsluirea” textului noului Cod Fiscal, şi mârlănia luării vorbelor înapoi, avem parte şi de parşivenia aşa-zisului „joc democratic”. Că, adică, vezi Doamne, „noi guvernul am încercat să tăiem taxe, filotimi cum ne cunoaşteţi – ceea ce vă rugăm să nu uitaţi la viitoarele alegeri -, dar s-au opus senatorii, prea scrufuloşi la datorie. Aşa e cu democraţie, n-ai ce-i face!”.

Cum, care senatori? Toţi senatorii. Lasă că PSD constituie majoritatea care sprijină, sau nu, politica guvernamentală, dar ce, parcă românului îi mai şade capul la fineţuri?!

El ştie aşa: „Guvernu’ lu’ Ponta a vrut, iar Parlamentu’ penalilor s-a opus, ca să le rămână de furat. Pe viitor, o să alegem şi mai mulţi d’ai lu’ Ponta, ca să-l sprijine când are el nevoi!”.

Păi, nu era mai cuşer să fi venit premierul în Instanţa Parlamentară Supremă, între două păstrări de imunitate şi miruiri de frunţi, şi să recunoască cinstit că nu mai face ce-a promis?!

Şi că-şi cere scuze naţiei acesteia de sacrificaţi, plătită cu cele mai mici salarii şi pensii din Europa, şi care totuşi supravieţuieşte faţă cu preţurile aliniate la toate preţurile ţărilor cele mai dezvoltate din UE?

Şi că-i roagă să mai aştepte un an, până la alegeri, când va micşora el, atunci, vreo două taxe de 10 bani şi doi la sută din acciza de şapte cenţi?

Era, dar ar fi trebuit altă stofă şi altă căptuşeală!

sursa: gandul.info

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.