AcasăExternAfaceri externeSenator român, SCRISOARE EXTREM de TĂIOASĂ către ambasadorul SUA | "Sunteţi dispus...

Senator român, SCRISOARE EXTREM de TĂIOASĂ către ambasadorul SUA | „Sunteţi dispus să ne garantaţi şi că şpăgarii din Justiţie, Poliţie şi Servicii s-au călugărit şi şi-au dat vilele la săraci?”

hans-klemm

Senatorul Cristian Bodea îi adresează o scrisoare deschisă ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, în care îi reproşează acestuia că susţine lupta anticorupţie făcută de corupţi.

Bodea îi atrage atenţia ambasadorului că nu putem vorbi de anticorupţie până când sistemul, în întregul lui, nu va fi curăţat complet. „În fapt SRI, Poliţia, DNA, DIICOT, întreaga Justiţie, îşi acoperă, asemeni doctorilor, malpraxis-ul”, scrie senatorul, în scrisoarea deschisă postată pe Facebook.

Scrisoarea unui senator cinstit catre ambasadorul SUA in tara lui

Draga domnule ambasador Klemm,
Ca DNA face macel in Parlament este un lucru bun, ca sprijiniti Justitia este un fapt de apreciat, dar aveti idee de ce in Romania se ia in continuare spaga, se „aranjeaza” licitatii si se fura dealuri de lemne? Si, de ce, cei platiti sa opreasca acest jaf dau din umeri si… isi iau spaga linistiti? Nu aveti, banuiesc…
Va luminez eu! Coruptia si hotia nu puteau ajunge la nivelul acesta daca politistii, procurorii si judecatorii isi faceau treaba si ii opreau pe politicieni de la inceput. Dar, si Justitia, si Politia, si Serviciile le-au fost complici timp de 26 de ani. Au furat toti, impreuna, acesta e Adevarul!
In aceste conditii, vi se pare normal ca iubitul dvs partener, presedintele Iohannis, „face” Justitie, Politie si Securitate cu aceeasi oameni care au fost ieri parte la hotie cu cei pe care azi ii incatuseaza? Ne garantati dvs ca, daca dna Kovesi aresteaza toti politicienii, cei din sistemul de Justitie nu vor mai lua spaga, ca sa nu ii vada pe unii sau sa ii scape pe altii?
Vreti sa stiti de ce nu se va opri coruptia in Romania? Pentru ca nu se face ordine asa cum trebuie in TOT sistemul de Stat. Pentru ca toate institutiile acestea, care erau platite sa ne pazeasca in ultimii 26 de ani, trebuie ele, mai intai, sa isi admita greselile si, mai ales, coruptii. Ati vazut asa ceva intamplandu-se?
Facand mare spectacol cu spagarii din politica, in fapt SRI, Politia, DNA, DIICOT, intreaga Justitie, isi acopera, asemeni doctorilor, malpraxis-ul. I-am platit sa opreasca hotii, dar ei s-au imbatat si imbuibat cu ei. Iar acum fac doar Justitie politica, doar nu or fi fraieri sa se aresteze intre ei…
Vreti dovezi? Sa va spun despre politistii care au „mutat” trecerea de pietoni, peste noapte, ca sa iasa victima de vina? Despre alcoolemia luata dupa 2 zile, ca sa fie protejat fiul unui „sef” local? Despre bietul politist pus de sefi sa manance Procesul Verbal intocmit cui nu avea „voie”? Despre procurorul care a pus un escroc dovedit sa declare ca 18 afaceristi au facut evaziune pe facturile lui, desi respectivii habar nu aveau ca sunt false? Sau despre faptul ca nu ii ancheteaza nimeni pe directorii de spitale care au primit ordin sa lucreze cu Hexifarma, firma acoperita a unuia dintre Servicii?
Nu e nevoie de dovezi! Romanii stiu multe astfel de cazuri, le traiesc, le patesc. Zi de zi! Nu prea au nevoie sa li se arate, care-s hotii, care-s vardistii, ca ii vad ei prea bine.
Cu toate acestea, dvs tineti sa ne spuneti ca DNA face totul bine, ca romanii nu stiu sa voteze si ca solutia perfecta pentru noi este omul care predica: „Mein Party, Mein Reich!” Sunteti, insa, dispus sa ne garantati si ca spagarii din Justitie, Politie si Servicii s-au calugarit si si-au dat vilele la saraci?

senator Cristian Bodea
Bucuresti, 15 august 2016

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.