O saltă? O saltă! Acum. Ba nu. La 12:30 noaptea. Pe surse. Alte surse: o arestează mâine dimineață la 6!…
Televiziunile stau în breaking-news. Burtierele galbene dănțuiesc ca nebunele pe ecran. În Parlament, e aproape miezul nopții și aleșii noștri votează pe bandă rulantă: o cerere de arestare, a doua, a treia… Una după alta, în noapte, sunt publicate în Monitorul Oficial. Tiparnița merge la foc continuu! Gâdea e surescitat. Scrie pe facebook: vreți s-o vedeți pe Udrea în cătușe? Da, da, da – se revarsă din mii de taste nervoase… E trecut de ora unu. N-au arestat-o. Sursele n-au fost bune. Dezamăgire. Burtierele galbene se sting una câte una. Noapte bună!
Terorista…
De dimineață, o luăm de la capăt. N-am văzut niciodată în 25 de ani o desfășurare de forțe mai impresionantă în Parlamentul României și în instituțiile de forță ale statului! Este Elena Udrea Osama ben-Laden? Este Elena Udrea Amedy Coulibaly? Firește că nu. Și atunci de ce atâta grabă, de ce atâta precipitare? De unde frenezia asta a cătușelor?!
Nu mă număr printre fanii „Doamnei”. Iată doar două probe recente aici și aici. Spre deosebire de mulți confrați, care până în decembrie o pupau prin părțile dorsale, am avut aceeași atitudine și înainte. Iată alte două probe aici și aici. Dar asta nu mă împiedică să-mi pun niște întrebări…
Cătușele…
Oameni buni, într-un stat de drept, într-o țară democratică, măsura arestării preventive este O MĂSURĂ EXCEPȚIONALĂ! Cercetarea penală în această eventualitate se practică dacă acuzatul reprezintă un pericol public, dacă există suspiciuni întemeiate că ar putea fugi, dacă există suspiciuni întemeiate că ar putea distruge probe ori influența martori în dosar.
Deci, reprezintă Elena Udrea un pericol public? N-am văzut-o umblând cu aruncătorul de grenade pe umeri și nici n-a înjunghiat pe cineva. Ar putea distruge probe? Păi ce probe să mai distrugă când acuzațiile procurorilor datează din 2009, 2010, 2011, ultima fiind din 2013?! Păi n-avea timp s-o facă până acum? De ce abia în 2015 se cercetează aceste acuzații? – asta este o altă temă, pentru altădată. Ar putea influența martorii? Păi, iarăși, a avut ani de zile s-o facă. Unde mai pui că unii dintre ei sunt cercetați în stare de arest ori sub control judiciar, deci sub o strictă supraveghere a DNA, SRI etc?
Și atunci de ce nu poate fi cercetată Elena Udrea cu celeritate, dar în stare de libertate, precum mulți alți infractori de rang înalt din țara asta? Procurorii nu ne-au răspuns la această întrebare, cel puțin nu în referatele pe care le-au dat până acum publicității. Ciudat mi se pare în acest context entuziasmul unor jurnaliști care până mai ieri susțineau același lucru: arestarea preventivă este o măsură excepțională de care se abuzează în România. O criticau însă doar atunci când se aplica unor infractori „buni”: amici politici ori propriii patroni…
Nu spun că Elena Udrea e nevinovată (vă trimit din nou la link-urile de mai sus). Nu spun nici că este vinovată. E treaba judecătorilor să decidă asta. Până la o sentință definitivă beneficiază de prezumpția de nevinovăție. C-așa spune Constituția căreia ne închinăm mai ceva ca Bibliei. C-așa-i în democrație. C-așa-i în statul de drept. Că ne place sau nu.
Democrația „concentraționară”…
Și așa ajungem la o altă sintagmă îngrozitoare vehiculată tot mai des în aceste zile:
Să meargă în fața procurorilor, în fața judecătorilor, SĂ-ȘI DEMONSTREZE NEVINOVĂȚIA!
Am auzit-o de la jurnaliști, de la oameni politici și chiar de la oameni din sistemul judiciar (!) în ultimele luni. Tot mai des, tot mai apăsat. Alooo, sunteți tâmpiți?! Dați lecții dar habar n-aveți de stat de drept, de democrație, de norme juridice!
Nu acuzatul trebuie „să-și demonstreze nevinovăția”, ci acuzarea trebuie să-i demonstreze, în fața instanței, vinovăția. Cu probe solide. Așa merge treaba! Așa merge Justiția!
Dacă vom continua să trimitem oamenii în fața instanțelor „să-și demonstreze nevinovăția”, dacă vom continua să salivăm de satisfacție la vederea cătușelor, ne vom transforma pe nesimțite într-o democrație „concentraționară”, într-un stat de drept strâmb în care toți suntem VINOVAȚI, nu invers, până la proba contrarie. Atenție, nu suntem departe!
sursa reportervirtual.ro
Comentariile sunt închise.