AcasăHomepageȘi-a salvat pielea punând la bătaie România | Consiliul Europei, reacție DURĂ:...

Și-a salvat pielea punând la bătaie România | Consiliul Europei, reacție DURĂ: Votul în cazul Ponta, incompatibil cu STATUL DE DREPT

pontaDecizia Camerei Deputaţilor de a respinge încuviinţarea urmăririi penale a premierului Victor Ponta este „incompatibilă cu principiile statului de drept”, împiedicând autorităţile judiciare să investigheze acuzaţii de corupţie la nivel înalt, susţine Bernd Fabritius, raportor al APCE, potrivit Mediafax

„Este un motiv serios de îngrijorare faptul că majoritatea parlamentară din România se amestecă în separarea puterilor în stat şi împiedică autorităţile judiciare să investigheze acuzaţii de corupţie la înalt nivel”, a declarat Bernd Fabritius, raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) privind statul de drept în statele din Europa de Sud-Est.

 

Declaraţia lui Fabritius vine în condițiile în care în 9 iunie, Camerei Deputaţilor a respins cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta.

„Decizia Parlamentului este o încălcare clară a valorilor democratice fundamentale şi este incompatibilă cu principiile statului de drept”, a mai spus Bernd Fabritius.

Criticile privind statul de drept din România au fost exprimate în luna mai în cadrul unei audieri a Comitetului pentru Afaceri Juridice şi Drepturile Omului a APCE.

„Voi cerceta aceste evoluţii din România în contextul raportului meu către Adunarea Parlamentară” privind consolidarea statului de drept în ţările din Europa de Sud-Est, a precizat Fabritius.

Camera Deputaţilor a respins, pe 9 iunie, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

 

sursa: romanialibera.ro

RELATED ARTICLES

4 COMENTARII

  1. Metoda revolutionara prin care sa castigati bani! Cautam colaboratori! Alatura-te echipei noastre! Acum, in premiera nationala, va oferim un sistem excelent si deschizator de drumuri, prin care dvs garantat veti castiga mai multi bani, cu o activitate extrem de simpla, acasa, la calculator, in timpul liber. Cereti urgent detalii la adresa de email: [email protected]

  2. javra asta + javrele din pnl+ asociatii(unpr, pc, udmr) + TRADATORII din pdl(carora basescu le-a spus-adio), au fost adusi la putere de cateva milioane de spalati pe creiere, crezand ca le va face p–la mare. pentru ei si pentru alte cateva miloane de LASI, traiul romanilor este de TREI ANI din ce in ce mai RAU! DORMITI LINISTITI, LICHELELOR! i-ati injurat si blestemat pe basescu si pe boc. acum nu mai ciriiti?

    • La cum arata situatia Romaniei la ora actuala de departe se vede ca cel mai bun presedinte si cel mai bun guvern a fost Basescu si Boc

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.