Antena 3 a detonat aseară, în colaborare cu clanul Mondial din Slatina, o reală bombă de presă, una comparabilă cu eliminarea Spaniei de la clanul Mondial din Brazilia. Imaginile difuzate de procurorii personali ai profesorului Felix arătau cum fratele președintelui în exercițiu, filmat de cumetrii lui, fiii unui interlop analfabet aflat după gratii pentru tentativă de omor, se scălda în mocirlă inventariind grămezi de dolari și parând timid îndemnurile lu’ alde Televizor, Judecător sau Întrerupător de a-l convinge pe “Traian” să-l elibereze pe mondialul ăl bătrân.
Între timp, Mircea Băsescu a căpătat statutul de inculpat și momentan se află în arest. Fratele la președinte la bulău! Trafic de influență scrie pe el: “… în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrați”. Dar din ce văd astăzi, oamenii lu’ dom’ Profesor nu-s foarte încântați. Ba chiar îngândurați. Doar duamna Izaura Mondial ce le-a mai descrețit frunțile, într-un live epocal, direct de la palat, vorbind despre “fragant” înfofolită într-un capoțel tigrat și cu un tablouaș omagial cu chipul barosanului pus întâmplător în spatele ei.
De ce atâta tristețe la CNN filiala Băneasa? Probabil sunt derutați și nu le iese calculul: dacă un om cinstit, analfabet, familist și cunoscut membru al mediului de afaceri pune pe masă 600.000* de euro ca să scape de pușcărie și ia în schimb 8 ani și nouă luni cu executare, atunci în ce țară trăim, nene? Că avem și noi aicea un patron târât prin tribunale de (pseudo)justiția băsistă, un profesor universitar doctor, fost senator, și nu știe încotro să se miște. Se mai descurcă el, dar poți să știi cât mai merge cu scamatorii și tergiversări? În ce țară se mai poate să arunci cu sute mii în ditamai fratele prezidențial, bani munciți, storși cu sudoarea frunții – că doar nu prin amenințare sau returnări ilegale de TVA -, iar acesta să fie atât de mototol încât să nu convingă niciun judecător? Unde-i un Stan Mustață când ai nevoie de el? Ai naibii judecători, că face numele ăsta de râs!
*2.000.000, după ultimele declarații oferite de domnu’ Sandu din duba Penitenciarului Colibași: “Două milioane s-a mâncat!”. Deținutul Anghel Sandu susține că o parte dintre bani au ajuns la Codruța Kövesi, șeful DNA, și la Livia Stanciu, președintele ÎCCJ.
Sursa: kamikaze.ro
Comentariile sunt închise.