AcasăHomepageSiria a inceput sa disperseze arsenalul chimic in intreaga tara

Siria a inceput sa disperseze arsenalul chimic in intreaga tara

razuboi in SiriaPresa straina sustine ca americanii au primit informatii potrivit carora regimul de la Damasc ar fi inceput sa ascunda armele chimice.

Siria a inceput sa disperseze arsenalul chimic in aproximativ 50 de locuri, cu scopul de a complica sarcina celor care urmeaza sa il plaseze sub control international, scrie The Wall Street Journal (WSJ) in editia de vineri, potrivit Mediafax.

Publicatia, care citeaza oficiali americani sub protectia anonimatului, afirma ca o unitate militara specializata, Unitatea 450, deplaseaza de multe luni, ceea ce a facut inclusiv saptamana trecuta, aceste stocuri de arme chimice, de peste 1.000 de tone, potrivit unor experti.

Aceste arme chimice au inceput sa fie deplasate, in urma cu aproximativ un an, dinspre partea de vest a Siriei, unde sunt stocate, catre 24 de locuri importante pe teritoriul intregii tari.

Unitatea 450 a inceput totodata sa recurga la zeci de locuri de mai mica importanta, in total fiind vorba de aproximativ 50 de locuri, imprastiate pe tot teritoriul sirian, scrie publicatia.

In pofida acestei strategii, serviciile americane si israeliene de informatii apreciaza ca stiu in continuare unde se afla cea mai mare parte a stocurilor de arme chimice, adauga cotidianul american de afaceri.

„Stim in mod clar mai putin decat stiam in urma cu sase luni despre localizarea acestor arme”, a recunoscut unul dintre oficialii citati de ziar.

Presedintele sirian Bashar al-Assad s-a angajat sa trimita ONU documentele necesare semnarii acordului privind interzicerea utilizarii armelor chimice, reclamand in schimb concesii importante Washingtonului.

Americanii si rusii au inceput joi, la Geneva, discutii, prevazute pentru cel putin doua zile, la care participa experti in dezarmare, care vizeaza modul de plasare a arsenalului chimic sirian sub control international, o initiativa lansata luni de catre Moscova si care a indepartat amenintarea unor atacuri occidentale asupra regimului de la Damasc.

 

Articolul precedent
Articolul următor
RELATED ARTICLES

7 COMENTARII

  1. – Pentru cine nu intelege germana : 1. Liga Araba ( 22 tari arabe ) a marit SANCTIUNILE IMPOTRIVA SIRIEI !!! 😀 . 2.- Tarile din LIga Araba au „blocat” conturile bancare ale guvernului comunist din Siria !!! . 3.- Politicienii sirieni nu mai au dreptul de a zbura sau vizita tarile din Liga Araba !!! 😀 – http://youtu.be/fg-vJwIICoI

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.