AcasăActualitateExternȘOCANT | ISIS, parodiat de japonezi pe net după drama ostaticilor

ȘOCANT | ISIS, parodiat de japonezi pe net după drama ostaticilor

Mulţi internauţi niponi au luat în derâdere ISIS şi filmul difuzat de gruparea care i-a capturat pe Kenji Goto şi Haruna Yukawa, într-un noment când nu se ştia dacă aceştia au fost sau nu executaţi de islamişti, relatează Sky News.

Sub hashtagul tradus de sursa citată prin „ISIS crappy collage grand prix” („Marele premiu al colajelor de două parale cu ISIS”), numeroşi utilizatori au publicat parodii ale imaginilor din filmul Statului Islamic în care apar jihadistul mascat şi cele două victime.

Astfel, în unele compoziţii jihadistul este înfăţişat ca ninja sau Dr. Evil iar ostaticii sunt personaje din desene animate.

Unii autori ai imaginilor parodiate şi-au justificat demersul spunând că însuşi ISIS a editat imaginile reale cu captivii, deşertul din spatele lui Goto şi Yukawa fiind, în opinia acestora, procesat digital.

Un site de specialitate a constatat că, începând de marţi, hashtagul respectiv a fost utilizat de peste 70 de mii de ori de către persoane ce au dorit să sfideze ameninţarea ISIS.

Utilizatorul @djvjgrrl a postat pe Twitter: „Va fi trist mâine dar vom merge mai departe iar ISIS va rămâne o glumă. Spiritul nostru nu poate fi înfrânt”.

Alţii, dimpotrivă, au criticat faptul că ameninţarea ISIS nu este luată în serios.

sursa paginadepolitica.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.