Liderii USL continuă să scadă dramatic în sondaje, cu 50 de zile înainte de alegeri. Crin Antonescu înregistrează scăderea cea mai drastică, de 7 puncte în două luni, ajungând la 21%, urmat de premierul Victor Ponta, cu o scădere de 4 procente.
Asta arată datele unui sondaj de opinie realizat de CSOP în perioada 28 septembrie- 3 octombrie și are o eroare de +/- 3%.
Erodarea politică a liderului PNL Crin Antonescu este tot mai vizibilă în ultima perioadă. Acesta a ajuns la un nivel de încredere de 21%, cu doar două procente deasupra președintelui Traian Băsescu, acesta având însă la activ opt ani de mandat și două acțiuni de suspendare. În schimb, cele două luni petrecute de Crin Antonescu la Cotroceni nu au fost de bun augur pentru liderul PNL, în condițiile în care a pornit din iulie – momentul declanșării suspendării președintelui – de la 28% grad de încredere pentru a pierde nu mai puțin de 7 procente în două luni.
Nici lui Victor Ponta nu îi priește guvernarea. După ce în mai, pe fondul preluării puterii, președintele PSD a ajuns la un grad de încredere de 32%, în septembrie acesta a ajuns la 28%.
În ceea ce îl privește pe fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu acesta a scăzut ușor în septembrie, în condițiile în care 20% dintre respondenți au afirmat că au încredere în fostul prim-ministru. În august, MRU a atins 21% grad de încredere.
Președintele Traian Băsescu este singurul politician al cărui nivel de încredere se menține. De la 16% din luna mai, președintele a ajuns la 19% în august, iar în septembrie gradul de încredere în șeful statului este același.
Intențiile de vot la alegerile parlamentare
Uniunea Social Liberală se află la sub 50% intenție de vot. 48% dintre respondenți au afirmat că vor vota USL la alegerile de pe 9 decembrie, în scădere cu 2 procente din august.
În schimb, conform datelor sondajului, înființarea ARD și tripleta MRU- Mihail Neamțu- Aurelian Pavelescu nu a adus puncte suplimentare Dreptei. Intenția de vot a ARD este aceeași cu cea a PDL, situându-se la 23%. Conform sondajului CSOP, democrat-liberali au crescut cu două puncte din luna august, când întruneau 21% intenție de vot.
Scandalul privatizării Oltchim nu a adus puncte suplimentare consistente formațiunii lui Dan Diaconescu așa cum anticipau unii sociologi. Intenția de vot în luna septembrie este de 14%, în creștere cu doar două procente în comparație cu august, înainte de circul privatizării combinatului de la Râmnicu Vâlcea. În schimb, Oltchim a avut un impact negativ asupra gradului de încredere în Victor Ponta. Într-o singură lună, Ponta a scăzut cu două puncte, ajungând la 28%.
Direcția în care merge România
Românii nu sunt deloc optimiști în privința direcției în care merge țara. Astfel, gradul de neîncredere în direcția în care merge România a ajuns la nivelul din timpul protestelor din luna ianuarie, mai exact la 73%. Gradul de neîncredere este mai mare decât în timpul guvernului Boc, când ajungea la 69%. În schimb, doar 11% dintre români cred că țara merge într-o direcție bună.
in anul de gratie 64 eram cam mica sa stiu cum arata BUCURESTIUL dar incet,incet el a deinevt destul de frumos,cu blocuri,cu parcuri,avea si pomi pe care acum ii taie cine vrea sa si parcheze masina sau are el un pitigoi la cap sau la scaunul primarie care toarna un asfalt sa faca o facatura pt prietenul cu firma de Ma rog stim cu totii cate abuzuri se fac dar eu as fi multumita sa ma intorc in timp si sa traiesc cu tot ce era tunci,aveam carne buna si ieftina in colt la macelarie si era 23 de lei cea mai faina !venea femeia cu branza de vaci si smantana acasa ,a era sa uit iaurtul din cobilita olteanului care era tare natural ! ma duceam cu tata cu motocicleta bmw in fiecare an la munte si la mare,iar in familie se faceau niste mese de rasuna curtea in glume si cantece pe care mi le amintesc si acum ! iar in colt la bufetul operei mancam muschi de vaca in sange de i cadeau colturile din farfurie si cocosatul canta = iubesc femeia eterna poveste != nu ne scapa nici un film sau premiera teatrala,iar la opera cand am vazut cio_cio_san am vibrat din talpi pana muuult deasupra capului ! si ne imbracam frumos aveam chiar cizmulitele in sacosica si le lasam la garderoba in lunile de iarna ! A ! si mai veneam si pe jos noaptea fara sa ne fie frica de cineva ca ne ia lantul sau geanta !scoala am facut o temeinic si cu multa disciplina ceea ce m a determinat sa vorbesc corect si roamneasca mea dulce si sa mi amintesc cu placere de dascalii mei !este drept ca ascultam si Europa Libera dar citem de ma dureau ochii spre deosebire de acum cand timpul il fura numai transportul si serviciul si multe altele fara valoare spirituala ! ba mai rau vad analfabeti si tipi cenusii care au averi de te ametesc milioane de euro ! or stii ei oare Bucurestiul cat era de frumos atunci fata de frumusetea pe care au intinat o acum ?stiu ei domnii politisti ca au adunat bani frumosi pt ca au lasat mafia de droguri sa ne distruga copiii si pe cati altii ?stie el dl iliescu ce frumos ar fi fost sa traiesti in acest Bucuresti daca nu murea dupa putere ?e greu sa intelegem multe dar concluzia este ca ingaduinta lui Dumnezeu si prostia noastra a facut timpul PREZENT ! sa ne luptam,sa ne rugam ca totul sa fie bine pentru ca se poate si bunatatea lui Dumnezeu nu cunoaste margini ! va iubesc pe totii oamenii care inteleg ca din inimile lor pot schimba lucrurile in bine si Bucurestiului meu ii urez un viitor minunat !
…..sa cada precum in povestea”caprei cu trei iezi” …..stitzi si voi unde a cazut lupul 😆 ))))
Ati vazut ca i-ar vota 77% dintre bucuresteni? Nu am inteles nimic (noi, poporul roman)
E de la sine inteles, tot ce se inalta repede nu este de durata lunga !
In tot acest rau, un bine, i-am vazut ce hram poarta !
Parerea mea e ca acesti tembeli incompetenti, plini de diplome false care le demonstreaza doar prostia monumentala si abjectia, ar trebui sa cada NU in sondaje, ci la alegerile parlamentare din iarna, si asta definitiv !
Sunt inca (si vor fi) multimi de „oameni de bine” „dupa chipul si asemanarea” „politicienilor” in discutie, cum bine scrie „dec”, care ii vor alege in decembrie a n-spea milioana oara ! Asa incat sa nu ne imbatam deocamdata cu apa rece !
dupa cat rau au facut tarii ar trebui sa cada si mai vertiginos. Desteapta-te române !
…Na ca si cei 7.5 milioane de votanti incep sa inteleaga cine sint cascadorii risului in Romania: Ponta si Cacarau…..cu cit astia ies mai des in presa, televiziune, etc, cu atit tot mai multi romani se prind ca acesti doi mediocri NU au ce cauta in pozitiile in care sint…Vor ramine cu cei care se uita la Antena 3…adica cu vreo 25% din electorat care desigur sint dupa chipul si asemanarea lor!…
dec
mi-ar place sa-i vad cazand intr-o celula cu nastase da puscarie nu hotel ca nastase!!!
cate gafe,cata incompetenta crasa, cate minciuni, cate ilegalitati pe fata au facut usleii si inca au 48% ??? e incredibil cat de usor poate fi prostit 50 % din poporul roman !!! chiar nu-mi vine sa cred !!!
Complet de acord