AcasăDezvăluiriExplozivSONDAJ | Victor Ponta, favorit în turul doi la alegerile prezidențiale. Klaus...

SONDAJ | Victor Ponta, favorit în turul doi la alegerile prezidențiale. Klaus Iohannis, singurul cu șanse mari să-l învingă

vv pontaPremierul Victor Ponta ar bate orice candidat al dreptei în turul doi al alegerilor prezidenţiale, arată un sondaj realizat de INSCOP Research, la comanda „Adevărul”. De asemenea, cele mai mari şanse să-l învingă pe Ponta le are liberalul Klaus Iohannis. Al treilea candidat, la mare distanţă însă în preferinţele românilor, ar fi Mihai Răzvan Ungureanu cu 9,6% dintre opţiuni.

Cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale, premierul Victor Ponta pare marele favorit să-i succeadă lui Traian Băsescu la Cotroceni, deşi, încă nu şi-a anunţat oficial candidatura. Astfel, candidatul stângii ar fi votat de 43,6% dintre respondenţii care au o opţiune clară de răspuns.

Victor Ponta este urmat de Klaus Iohannis (PNL-PDL) cu 31,2% şi, la mare distanţă, oarecum surprinzător, de Mihai Răzvan Ungureanu (Forţa Civică) cu 9,6% dintre opţiuni.

În ceea ce priveşte propunerile de candidaţi ai partidelor politice, 62,9% dintre respondenţi îl preferă pe Victor Ponta ca prezidenţiabil al PSD, comparativ cu Mircea Geoană, care ar fi preferat de 37,1%.

De partea cealaltă, disputa Klaus Iohannis – Crin Antonescu, care va fi decisă peste o săptămână în Delegaţia Permanentă a PNL, este la fel de dezechilibrată: 66,1% dintre respondenţi îl preferă drept candidat din partea PNL pe Klaus Iohannis, în timp ce Crin Antonescu ar fi preferat de 33,9% dintre cei chestionaţi.

Pe locul patru în intenţia de vot se situează liberal-reformatorul Călin Popescu Tăriceanu (măsurat ca independent) cu 4,5%, urmat de ministrul demisionar al Culturii, Kelemen Hunor (UDMR), cu 3,5%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP la comanda „Adevărul” în perioada 1 – 6 iulie 2014, pe un eşantion de 1.055 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

SURSA: B1TV

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. Prezentati figuri noi, nu reluati aceleasi marote, muppets, puppets si alti figuranti.
    Ex: Radu Golban, Dumitru-Dorin Prunariu, Dan Puric, Radu Moraru, Grigore Lese, anything else…

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.