Senatorul PDL Sorina Placinta a demisionat din partid si va trece la PNL. Sorina Placinta, fost ministru al Tineretului, si-a anuntat, miercuri, demisia din grupul parlamentar democrat-liberal si trecerea la grupul PNL din Senat. „Va anunt ca incepand de astazi incetez activitatea in grupul PDL si voi activa in grupul PNL”, a anuntat Sorina Placinta de la tribuna Senatului, la inceputul sedintei de plen, informeaza Mediafax.
Intr-o postare pe blogul personal, Sorina Placinta a scris, miercuri, despre greselile facute de PDL, motiv pentru care acest partid a fost taxat prin rezultatul slab de la alegerile locale de duminica. “Eu cred ca alegerile locale de anul acesta ne arata noua, politicienilor de dreapta, o radiografie foarte exacta a felului in care am fost perceputi atata timp cat am fost la putere. La capitolul greseli, cea mai mare dintre acestea a fost ca ne-am pierdut smerenia in fata oamenilor. Le-am taiat veniturile, pentru ca altfel nu se putea, dar n-am fost alaturi de ei. Nu am stiut sa fim solidari cu adevarat cu cei carora le ceream sacrificii in fiecare zi. Iar in interior nu ne-am mai sprijinit, nu ne-am mai ascultat, nu am fost unul pentru toti si toti pentru unul. Am fost fiecare cu ambitiile si frustarile lui. Am lasat sa vorbeasca in numele nostru oameni care nu ne reprezentau. Am primit cu aroganta plecarile unora dintre cei mai buni si vechi colegi de-ai nostri. Gestul lor a fost interpretat ca tradare si nu ca semnal de alarma. In absenta unui lider puternic, am evoluat fiecare pe culoarul lui. Si, la fel de grav sau mai grav, n-am crescut lideri. Iar cand a venit ziua judecatii, oamenii ne-au sanctionat si bine au facut!”, a aratat deputatul.
Cititi si: Sorin Placinta nu a votat motiunea
prin trecerea dintr-o barca in alta ,d-na placinta,nu paraseste mizeria,ci ramane cu ea in mana…
Se trece prea usor problema cu fiul Placintei.
Domnisorul este unul din fruntasii preoti satanisti din Romania. In exercitiul functiei se usureaza pe cruce si alte simboluri crestine.
se duce acolo unde nu este bine primita,nu are pic de demnitate,pe ea va scrie TRADATOR,se folosesc de votul ei,o nemernica,asa mama asa fiu,abea a scapat de puscarie fiu-su
„IA PLACINTA, NEAMULE!!!” … „IA PLACINTA CU RAVASE, IA PLACINTA NARAVASE!” … „luati, ca e calde si bune” … „dati cate una, sa ajunga la toata lumea!” … daca e „mocca”, sa fie primita, nu-i asa? … „bogdaproste” si mai da Doamne … „LA PLACINTE INAINTE!” …
Si placinta reincalzita e buna la ceva … mai ales daca il lasa cu buza umflata pe cel de la care ai furat-o, nu-i asa? …
IAR „FRATIA” USL ARE FOAME MAAARE: PAPA TOT! … „FRATIA” IUBESTE TRADAREA, SI IUBESTE SI PE TRADATORI!!! … cum spune marele fruntas USL-ist Mazare: „si o sa va incalecati, nu-i asa?” … 😛
De acord cu afirmatiile colegilor de forum.Cum a vazut ca PDLul nu sare sa-i apere odrasla,cum a cotit-o in tabara tradatorilor.Macar de-ar tacea in gura si sa nu-si strig op ortunismul in gura mare.Face parte din categoia demagogilor si rivistilor de ce mai joasa speta.Ea ca mama trebuie sa fie alaturi de fiul ei,dar asta nu inseamna ca treuie sa faca partidl partas la o faradelege.
e bine asa sorinuta. pariez ca fix votantii usl, aia care o injurau pina in urma cu 3 zile, acum o vor pupa in ***** doar pentru ca acum e de-a lor
Sa fie sanatoasa si sa poata indeplini ceea ce in acest partid nu a putut face.
Ii dorim „drum bun” !
Eu nu pot sa fiu de acord cu cei puternici plecati din simplul motiv ,cand esti puternic stii si ai puterea sa lupti pt a ramane in picioare ,ori sa faci schimb de partide pt mine arata cat de slab poti sa fii .
F bine sa se faca curat in partid pt a lucra in echipa nu fiecare cu ale lui.
cum de acuma nu zice ponta apelativul care l-a folosit candva la d-na placinta: penala ? , dar e bine ca cei de teapa lor sa se stranga la un loc ca doar asa se face cloaca, nu ?
Adevaratele caractere se remarca in momentele dificile. Radu Berceanu este unul pentru care am admiratie. Cand PD avea 6 procente a stat in permanenta pe baricada. Iar pentru alde Frunzalata, Placinta si restul de bisnitzari politici, le transmit pe aceasta cale intregul meu sentiment de scarba profunda si greatza.
…sa ne amintim de 13 iunie 1990 mineriadele…tot asa si acum tara este rosie…!!!
ps…asta am votat asta avem….!!!
…cred ca in momentul de fata…pdl are posibilitatea sa se curete de oportunisti si traseisti…chiar de va fi un partid mai mic are inca structuri in tara si sustinatori suficienti…este oportuna aparitia dreptei adevarate…deci MRU grabestete….sunt f multi oameni de buna credinta care asteapta….trebuie aparata Romania de plaga rosie…!!!
Adica intra in PNL.
Ma intreb cum de accepta o uniune asa de „curata” si ca vrea respect, o persoana „murdarita” de PDL?
…cred ca nu mira pe nimeni…a mai avut o tentativa „lacrimogena” in parlament,acum i-a reusit…este la mintea cocosului,senatori usl care au „cucerit”judete si primarii,trebuie sa-si dea demisia….ramin fara cvorum in senat….de aici CUMPARAREA de senatori din udmr si pdl….tehnica sovietica….m-dam „cozonac” senator de placinta si-a pus poalele in cap la usl…vax-albina…veriga slaba…la re. drum bun….!!!
care pnl?s-a dus si dusa-i la psd clar………
fuiiiiiii. e bine ca pleaca ,sa plce toti coruptii ,sper sa se curete pdl-ul pina la urmatoarele alegeri……..
da,e bine ca pdl-ul sa se curete,chiar mai devreme si neaparat de tot…
moldoveanca oportunista
atat
Water’
sunt moldoveaca cu sange iute de munte, nu generaliza , chiar daca in ac. regiune istorica sunt multe loaze!
Afla ca daca as intalni-o pe ac. Madame Czonac de post, face to face, as lua-o la palme pt. neobrazarea de a pretinde ca vb. in numele nostru ,al tuturor. Sa-si vada de progenitura sa penala dar sa nu ne amestece si pe noi in miseria sa morala. Nu de alta, dar nici nu am iesit o data pe urdinis cu ea precum nici caracterul ei de loboda nu-l avem toti, moldoveni nascuti la est de carpati..
Doamne cat de penibila este!!!!Inca o lovitura ptr d-na Udrea care a crezut-o!!! 🙂
Uite ,petru cine il”mustram” pe Ponta ca a folosit apelativul „D-NA CIUPERCA”?!..
Acum a trecut in gasca lor, probabil acolo este mediul unde se poate desfasura…asa s-o fi simtind ea bine ca”d-na ciuprca”.
Nu stiu ce frustrari o fi avand legat de PDL,dar probabil nu a fost multumita de modul cum a sarit PDL-ul sa-i apere baiatul?!…
Dar e bine ca se scutura PDl-ul de oportunisti. Acum imi explic si comportamentul de infractor al fiului dumneaei. Daca dansa nu are pricipii si demnitate ,asa l-a educat si pe baiat, ca doar „aschia nu sare departe de pom”.
Du-te cu Dumnezeu!
Astia pa ce ca-is prosti mai pun si frina,pai javra care esti tu chiar crezi ca o sa te trateze cineva altfel de cum esti te inseli amarnic cumatra.gata cu gogosile ca-mi vine sa vomit m-am saturat sa va ascult mormoiala pe aceste teme;ca ha, ca na, ca ba, ca macane mars la cotet ca acolo va este locul
e destul loc si pentru ea pe centura bucurestiului!
Si ute asa ti-a luminat D-zeu mintea ,si te-ai gasit in sfarsit liderul: EL CRIN!!!Esti penibila ,fato!!!
Doamna Placinta, sau smerenia regasita in PNL, printre crini. De azi inainte doamna Placinta va fi, in sfarsit „solidara cu adevarat cu cei carora le ceream sacrificii in fiecare zi”. Sa vedem cum o va face. Ca modestul Patriciu ? Precum smerita Crina ? Ca popularul si modestul Calin Popescu Tariceanu ? dupa modelul de eficacitate si de devotament pentru romani al dlui Organ ?
In PDL, spune lacramoasa doamna : „Am fost fiecare cu ambitiile si frustarile lui.” Desigur, de-aia doamna a hotarat sa treaca la nivel superior, altruit si sa se uneasca cu alti „oameni de bine” preocupati inainte de toate de „ambitiile si frustarile” (a se citi interesele si dosarele) lui Dan Voiculescu & CO.
Pacat doamna ca ati pierdut trenul cand cu „plecarile unora dintre cei mai buni si vechi colegi” care s-au repezit „la placinta (ciolan) inainte” iar dumneavoastra ati ramas „cu poale(le)-n brau” ! LIBERA !
Parfumul de crin, a ametit-o!