Prim-ministrul Victor Ponta nu pare sa o doreasca, cel putin deocamdata, si nici buna parte a PSD, dar, pe de alta parte, mai exista PNL, care nu are alt obiectiv politic, Dan Voiculescu, a carui funie se apropie tot mai mult de proverbialul par si Liviu Dragnea, care se simte tot mai stingher sa opereze intr-un ”sistem” controlat de DNA si ANI. Pe de alta parte, Ponta s-ar putea sa nu aiba alternativa. Undeva, tot acest joc se va rupe si sunt multi inclinati sa il rupa cu a treia suspendare.
Senatorul PSD, Toni Grebla, a declarat la RFI, referitor la o a treia suspendare, ceruta cu cateva zile in urma de vicepresedintele PNL, Sorin Frunzaverde, ca ”poti sa te gandesti si la o asemenea varianta, insa trebuie sa pui in balanta si celelalte aspecte, care in esenta tin de doua lucruri: cum va fi perceputa in strainatate o astfel de actiune si daca e util acum, la sfarsit de mandat, sa provoci o noua tentativa de suspendare a presedintelui, pentru ca oricum, mandatul presedintelui este spre final si ca sa-l scurtezi cu cateva luni de zile ar parea o actiune care este inutila”. Domnul Toni Grebla joaca de mai multa vreme rolul de ”voce a ratiunii” in PSD. Problema, insa, atunci cand esti vocea ratiunii, este ca nu te asculta nimeni.
Mai intai ca nimeni nu este obligat sa reactioneze la ce spune Frunzaverde. Omul este important la Resita, este important in PNL, dar nu este suficient de important pentru PSD incat sa vorbesti despre propunerile sale. Nu la RFI, in orice caz. Ceea ce sugereaza ca exista oameni in PSD care se gandesc serios la o a treia suspendare si ca mesajul lui Toni Grebla le-a fost destinat lor, nu a fost o reactie la afirmatiile lui Frunzaverde.
Ceea ce capata mult mai mult sens. Presedintia este, din motive care mai de care mai interesante, setata in stare de razboi cu prim-ministrul Victor Ponta. Nu avem stiinta de vreo situatie in care CSAT sa fi desecretizat documentele vreunei sedinte, cu atat mai mult ale unei sedinte despre privatizari si cu atat mai mult despre privatizarea CFR Marfa. Nu ale unei sedinte despre avioanele rusesti care ”forteaza zilnic” spatiul aerian al Romaniei – declaratie suficienta, chiar daca adevarata, pentru ca domnul ministru Dusa sa demisioneze -, ci despre CFR Marfa. De unde rezulta ca miza intregii povesti este foarte mare, ca prim-ministrul a facut cel putin un pas gresit si ca presedintele este in ofensiva. Dar daca Traian Basescu a pornit la atac, atunci cum il contracarezi? Presedintele a plusat el insusi in interviul oferit Romaniei Libere vorbind despre ”scheletele din dulapul” lui Ponta in legatura cu Omar Hayssam si despre tentatia suspendarii care ar fi foarte manifesta la PSD si aproape ca i-a provocat sa o faca. Dumnezeu stie ca exista multi care nu si-ar dori altceva. Dan Voiculesu e strans cu dosarele de santaj, Crin Antonescu nu stie altceva iar Liviu Dragnea incepe sa se simta inconfortabil in legatura cu dosarul referendumulu si cu presiunile din teritoriu legate de incompatiblitati. Imaginati-va cum e sa te pregatesti sa devii presedintele celui mai important partid din Romania, fostul Partid Comunist, si sa ajungi, in schimb la inchisoare!
Intrebarea esentiala este! ”Ce va face Ponta?” Basescu a adunat pana acum suficiente date despre hotiile PSD si a declansat atacul la peiferie, nu in inima sistemului care tine actuala guvernare. Ponta stie acest lucru si, deocamdata nu a rectionat decat prin declaratii ironice. Dar stie foarte bine ca ceea ce este mai rau abia urmeaza. Si se pregateste. Basescu a facut o data greseala sa il trateze pe Ponta drept ”pisicut”, numai ca sa descopere ca liderul PSD este la fel de lipsit de scrupule si de nemilos ca si el si ca este un adversar de care trebuie tinut seama. Ideea este ca acest razboi nu se poate incheia decat cu victoria unuia sau a celuilalt. E un joc de suma zero in care unul castiga totul iar celalalt este anihilat din punct de vedere politic. Basescu are de partea sa legea si o experienta mult mai vasta dar Ponta are de partea lui voturile. Si pentru ca are voturile, tentatia suspendarii este mare.
Si aici intervine ”vocea ratiunii”, Toni Grebla, care avertizeaza la un post de radio frantuzesc ca, pe de o parte, o a treia suspendare i-ar pune lui Ponta Occidentul in cap. Dupa ce s-a intamplat acum un an, Ponta s-a straduit din rasputeri sa isi recastige credibilitatea pierduta, si atunci cand spunem ”s-a straduit”, vorbim despre un lobby extrem de consistent in Statele Unite si Europa. Pe de alta parte, intr-devar, mai este putin pana la alegerile prezidentiale de anul viitor, deci aparent, n-ar avea nicin rost sa pornesti un nou razboi cu Traian Basescu.
Nu ar avea niciun rost daca esti PSD, care va supravietui si va prospera, dar nu si daca esti Victor Ponta, al carui destin politic depinde de aceasta singura batalie cu Traian Basescu. Daca pierde, e terminat, dar daca va castiga, va deveni principalul om politic al Romaniei pentru o vreme. De aceea, avand la dispozitie voturile, este tentat de o noua suspendare. Interesant este ca reactia lui Basescu este una care n-a functionat pentru actualul secretar de stat, John Kerry, in campania din 2004, dar ar putea functiona foarte bine pentru el. In esenta, Basescu il provoaca pe Ponta ”to bring it on”, sa puna pe masa tot ce are.
Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.
Eu spun ca Varanul face instantaneu apoplexie, in momentul in care se invalideaza si a 3-a suspendare…
E posibil, caci este cam ultima diversiune care le mai ramane.
Din preocuparile ministrilor “celui mai competent si cinstit guvern”.
Aparare: activitatea lui Dusa se rezuma de la calculul pe abac a “cadavrelor corpurilor decedate” la sosire pe pista aeroportului la dezvaluirile despre vizitelor nocturne a unor OZN-uri “neidentificate.
Proiecte “magnifice”: Sova umbla bezmetic prin cladirea ministerului cu lumanarea, cautand documentul Bechtel. Desi D-na Boagiu i-a precizat locatia cu precizia unui GPS el tot mai cauta si se roaga sa nu-l gaseasca.
IMM-uri: Madam Grapini joaca alba-neagra cu impozitul forfetar si se rasteste la jurnalisti ca a atras-o nejustificat prin smarcurile din nordul Moldovei.
Industrii: Vosganian interpreteaza “Recviem pentru Olchim” opus 2 in la minor pentru pian si “tromboane”.
Pentru restul de 20 nu pot face o evaluare deoarece au disparut ca magarul in ceata.
Si cu voia D-vs ultimul pe lista premierul “pixel”: Actele lui de guvernare le executa doar in pauzele de publicitate. In rest doar glumite de mahala, acuze la “dezastruoasa mostenire”, promisiuni fara acoperire si atacuri la procurori care nu-i lasa sa fure in liniste. Iar in final vrea sa scape de raspunderea privatizarii CFR marfa drept care arunca pisica moarta in curtea CSAT, timp in care s-a carabanit pe vreo insula exotica. Desi penalul “transformator” a fost elogiat chiar de d-sa in sedinta de guvern si pe toate canalele TV.
Pe banii cui se tot fac aceste suspendari?