AcasăActualitateEconomieStop la furat! | FMI a refuzat cererea ministrului Dan Şova, care...

Stop la furat! | FMI a refuzat cererea ministrului Dan Şova, care voia să scoată managementul privat din companiile de la Transporturi

sova danFondul Monetar Internaţional a refuzat solicitarea ministrului Dan Şova, care a cerut permisiunea să scoată unele companii aflate în subordinea Ministerului Transporturilor de sub management privat, anuntă site-ul cursdeguvernare.ro

Dan Şova a explicat marţi presei că a solicitat acest lucru reprezentanţilor instituţiei financiare internaţionale din cauză că “au existat foarte multe situaţii în care managementul privat nu a respectat decizii ale AGA, luate în conformitate cu angajamentele asumate în faţa FMI”.

Explicaţiile ministrului Dan Şova

“Am spus că este foarte dificil să-mi ceri să respect anumite lucruri atât timp cât managementul privat, asupra căruia eu, ca ministru, nu am nicio putere, refuză să facă anumite lucruri, şi da, am spus că din punctul meu de vedere, personal, deci nu este un punct de vedere oficial al Guvernului, există cel puţin câteva entităţi din domeniul transporturilor care ar trebui scoase de sub managementul privat”, a declarat Dan Şova, conform Mediafax.

“Răspunsul FMI nu a fost pozitiv”, a completat ministrul Transporturilor.

Chiar dacă “nu are nicio putere”, aşa cum explică oficial Dan Şova, Ministerul Transporturilor a schimbat în ultima perioadă, în AGA, conducerea mai multor companii din subordine: CFR Marfă, Aeroporturi Bucureşti şi Tarom.

Din martie 2014, de la începutul mandatului lui Dan Şova la conducerea instituţiei, au mai fost operate schimbări de management la Autoritatea Aeronautică Civilă, la CFR SA, la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, la Autoritatea Rutieră Română, la CFR Marfă şi la ROMATSA, toate companii aflate în subordinea Ministerului Transporturilor.

Managementul privat la companiile de stat a fost introdus la solicitarea FMI, principiile guvernanţei corporative fiind stabilite prin OUG 109/2011.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.