AcasăJustițieAnticorupțieSuspiciuni de fraudă cu fonduri europene | 22 de milioane de euro...

Suspiciuni de fraudă cu fonduri europene | 22 de milioane de euro epuizate în șase minute

baniSuspiciuni de fraudă cu fonduri europene la Agenția de Dezvoltare Rurală. Cele 22 de milioane de euro ce ar fi trebuit să ajungă pentru tot anul au fost epuizate în şase minute. Ministrul Agriculturii a trimis Corpul de Control să facă verificări.

Suspiciunile au legătură cu alocarea de fonduri pentru refacerea infrastructurii agricole, mai precis drumuri în mediul rural. Alocarea financiară din fondurile europene depășește 22 de milioane de euro, bani ce s-au epuizat foarte repede, informeaza digi24.ro.

Termenul de depunere a proiectelor a început pe 25 mai, la 9 dimineața, iar toate fondurile au fost alocate în numai șase minute. Este vorba despre 25 de proiecte, iar principiul după care s-au dat banii find primul venit-primul servit.

În urma unor reclamații ale celor care nu au mai apucat să depună proiecte, ministrul Agriculturii a trimis Corpul de Control la Agenția pentru Investiții Rurale, mai ales că, potrivit unor surse, formularele au fost schimbate cu o seară înainte.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.