Premierul Victor Ponta a luat-o pe urmele ”președintelui de 7 minute”, Mircea Geoană.
Declarația de solidaritate cu Antena 3, făcută de premier, după condamnarea dlui Dan Voiculescu, ar putea să aibă aceleași urmări ca vizita de la miezul nopții făcută de candidatul la președiniție, Mircea Geoană, candidatului la pușcărie – Sorin Ovidiu Vântu.
Dacă o ține tot așa, candidatul Ponta nu prinde nici turul doi.
Printre victimele colaterale, adică inocente, ale sentinței în cazul ICA s-ar număra și Antena 3.
Dl Mihai Gâdea și restul pachetului de suflători trâmbițează cum că impulsivul canal de televiziune a fost confiscat.
O minciună mai întinsă decât un șpagat turbat al dlui Mircea Badea, această Larisa Latânina a grupului Intact.
Cei care au dat sentința susțin că doar clădirea care adăposteșete canalul de televiziune a fost confiscată, nu și mințile & gurile echipei dlui Gâdea.
Clădirea e acum a statului și, dacă Antena 3 vrea să rămână în clădire, tot ce trebuie să facă e să plătească o chirie, ca tot chiriașul.
Dacă nu-i convine prețul, poate închiria o altă clădire, la un preț mai convenabil. Care-i problema?
Ambele părți umblă cu fofârlica.
Dacă e adevărat că vuvuzelele dlui Voiculescu nu au fost confiscate (cine Dumnezeu are nevoie de cotcodăceala dnei Dana Grecu?), e greu de crezut că noul propietar al clădirii (Nume: Statul; Prenume: De Drept; dar nu ne pripim, ne mai gândim) nu-i va evacua pe chiriașii rău famați sau că nu le va cere o chirie pe care nici măcar tripleta de platină a Tranziției românești (Patriciu-Voiculescu-Vântu) nu ar putea să și-o permită.
Și-apoi, chiar dacă din economiile doamnelor Stoicescu și Grecu & domnilor Gâdea și Badea s-ar strânge banii pentru chirie, cine le-ar mai plăti salariile și ratele lunare pentru împrumuturile (primite de unii dintre ei) de la Domn’ Profesor?
De Audi, BMM și Porsche, nu mai poate fi vorba.
Ar mai fi și presiunea timpului: până se relochează dl Gâdea & Comp., până încep să emită din nou, alegerile prezidențiale au și trecut.
Și dacă le ratează, ce rost are să mai emită după? Fiindcă Antena 3 în asta e specializată – în alegeri.
Probabil că, luat cu bocitul la statuia ambulantă a lui Domn’ Profesor, dl Mihai Gâdea nu a prins de veste că premierul a “semnat o ordonanţă de urgenţă prin care aproape 19.000 de cântăreţi în biserici sunt repuşi pe statele de plată ale Consiliilor Judeţene în condiţiile în care erau, potrivit Guvernului, la un pas de concediere.”
Evident, un salariu de țârcovnic plătit de un consiliu județean nu e la fel de substanțial ca salariul de Țârcovnic-șef la un canal de televiziune care a prosperat, potrivit cântăreților Metropolitanei 3, din încasările realizate pentru difuzarea de reclame.
Ca să nu mai spun că nu mai ține să dai anunțuri (scrise pe burtieră, cu cerneală simpatică) de felul “Închiriați spațiu de reclame la noi, dacă nu, vă șantajăm!”, fără să nu te caute, din nou, pe firul devenit foarte, foarte scurt, dna Kövesi.
Dar asta e frumusețea tranziției – “Era pe când nu s-a zărit,/Azi o vedem, și nu e.”
Nu împărtășesc entuziasmul celor care cred că prin condamnarea dlui Voiculescu, România iese, în sfârșit, din ghearele răposatei Securități și a urmașilor, urmașilor ei.
A fost scurtată doar o gheară. Și cu o astfel de amputare o data la 25 de ani, mai e multă manichiură & pedichiură “de prestat”.
Rezultatul prezidențialelor va conta și el foarte mult în programul de lucru al manichiuristelor dedicate și al pedichiuriștilor independenți.
Dar e un început. S-a dus un pilon. Presiunea pe cei rămași devine mai mare. Și, într-o bună zi, se poate întâmpla ca la cutremurul din 4 martie 1977.
Atunci, în București, printre alte clădiri, s-a prăbușit și blocul “Dunărea” – niciun apropou la “Dunărea”, hrăpăreața intreprindere particulară care s-a îmbogățit pe spatele bietului domn de stat, Dan Voiculescu.
S-a descoperit că niște deștepți, ca să facă mai mult loc la parter, unde era un restaurant foarte căutat, au tăiat câțiva stâlpi de rezistență. Pilonii care au rămas, n-au putut face față forței cutremurului.
Cu un pilon îndepărtat astăzi, poate că la un cutremur mai serios, se prăbușește și hardughia asta, Securitatea, despre care toată lumea vorbește, dar pe care n-a văzut-o nimeni și ale cărei adrese sunt așa de diversificate și mișcătoare, încât mulți români se tem că s-ar întinde într-un fel de triunghi al Bermudelor: Palatul Victoria-Palatul Parlamentului-Palatul Cotroceni.
Și împotriva acestui sentiment devastator, niciun complet de judecată nu poate da o sentință definitivă.
Sursa: www.dorintudoran.com
A fost bine cu Felix Varanul pentru Victor Viorel. Fara marele sfatuitor si sponsor, cariera acestuia se va topi.
NU vor fi evacuati …
Vor plati o chirie SI mai mica …
Ponta si sekuristii lu’ guitzaTV stiu ei de ce !
ponta mai bine platea asistenti sa aibă grijă de batranii din azile care sunt tratati mai rau decat animalele…banii pentru cantaretii bisercicii intra tot in buzunarul lui ponta -popii sarbu si sfanta daciana !…….asta-i iar o gaselnita de a fura! …nu stiu ce sa mai inventeze ca sa fure !…ar trebui o armata de DNA ca sa stea in spatele acestor hoti ca sa apere statul !