Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv, miercuri dimineaţă, pentru 30 de zile, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în baza unui mandat emis de instanţa supremă, informează Mediafax.
Decizia de miercuri a magistraţilor instanţei supreme poate fi contestată de fostul parlamentar la completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În acelaşi dosar a fosr arestat preventiv şi fiul deputatului PSD, Andrei Hrebenciuc.
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost reţinut, marţi, de către procurorii DNA Braşov în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, după ce fusese citat să se prezinte marţi dimineaţă la DNA Braşov, în condiţiile în care luni Camera Deputaţilor luase act de demisia deputatului. Camera Deputaţilor a trimis la Ministerul Justiţiei un document prin care a informat că Viorel Hrebenciuc nu mai este deputat şi că nu se mai impune avizul Parlamentului pentru reţinerea şi arestarea acestuia. Actul a fost trimis Parchetului instanţei supreme, iar de aici la DNA, care solicitase avizul de la Parlament în cazul lui Hrebenciuc.
La intrarea în sediul DNA Braşov, Hrebenciuc a fost întrebat dacă este pregătit pentru ce e mai rău şi a răspuns afirmativ, menţionând însă că nu îi este frică pentru că ştie ce a făcut.
„Da, da, sunt pregătit. Peste două-trei luni de zile o să râdeţi de el (dosar – n.r). Un singur lucru vreau să vă zic: de ani de zile frica domină în România. Toate acţiunile noastre sunt paralizate de frică, nimeni nu semnează o hârtie, nimeni nu are o iniţiativă, toată lumea are o spaimă celebră devenită de acum. Eu am demonstrat prin gestul meu că nu-mi este frică pentru că ştiu ce am făcut. Nu am niciun motiv să nu mă prezint cu inima deschisă în faţa procurorilor de la DNA”, a declarat Hrebenciuc.
De asemenea, întrebat dacă se simte trădat de PSD, Hrebenciuc a răspuns: „Sunt coincidenţe care s-au întâmplat, dar în niciun caz nu m-a trădat partidul şi nici eu nu l-am trădat niciodată””.
Camera Deputaţilor a luat act, luni, de demisia lui Viorel Hrebenciuc din Parlament. Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare, şi-a depus în 21 octombrie demisia din Parlament.
DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, precum şi în dosarul în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă. În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.
Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului.
În dosarul retrocedărilor ilegale, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. În acest dosar, fiul său, Andrei Hrebenciuc, a fost arestat preventiv, în 24 octombrie, pentru 30 de zile.
Procurorii susţin că, în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Strudza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.
Imediat după decizia din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, Sturdza, împreună cu Ioan Adam, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit.
Pentru a pune în aplicare decizia instanţei, obţinută fraudulos, Sturdza şi Adam le-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc, Călugăr, Varga şi Bengescu bani sau alte foloase. În schimbul banilor, aceştia ar fi promis că vor determina funcţionarii de la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, comisiile locale de fond funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău şi ITRSV Suceava să urgenteze îndeplinirea actelor pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de peste 43.000 de hectare de pădure.
Procurorii mai arată că Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe tatăl său, deputatul Viorel Hrebenciuc, să comită infracţiunea de trafic de influenţă.