Taxa pe nevasta vs. taxa pe imbecilitate si minciuna

Baietii de la guvern n-au evoluat prea mult de vara trecuta, nereusind sa depaseasca faza minciunilor grosolane.

Prin comparatie cu dezmatul de vara tre­cuta, e bine. E liniste. E pace si stabilitate po­litica. Natiunea poate dormi linistita la soare, guvernantii vegheaza. Bine, prost, dar vegheaza. Scrisoarea ca­tre FMI va fi facuta publica de abia la toamna, tatucul Ponta nu vrea sa strice de-a binelea somnul natiunii, la­sandu-i timp sa rumege ves­tile proaste picurate stra­te­gic in presa. Taxa pe ne­vas­ta, de exemplu. O fi, n-o fi? Nimeni nu poate spune cu precizie, Ministerul Fi­nan­telor o lasa in ceata, cica era o idee mai ve­che. De fapt, mai toate ideile guvernului sunt vechi, diferenta o face minciuna si plusul de aberatie. E clar ca Ponta trebuie sa stoarca bani din piatra seaca, evaziunea fiscala, aia pentru care era demonizat Boc, a ajuns acum la cifra record de 20 de mi­liarde de euro, ceea ce ne plaseaza pe un bi­nemeritat loc unu in Europa, somajul s-a dus la 7,5%, in ciuda tsunamiului de lo­curi de munca promise, investitiile sunt cu o treime sub nivelul celor din 2012, iar privatizarile un dezastru. Pe asa arsita bu­getara, setea de bani pentru a putea plati salariile, pensiile si furaciunile clientelei po­litice e mare de tot. Asa se face ca scri­soarea catre FMI ar contine, la bursa zvo­nurilor, nenoriciri fiscale mai mari decat ta­xa pe nevasta si odrasla casnice sau ma­rirea impozitului pe proprietate si chirie, lovitura de maciuca urmand sa fie data de impozitarea contractelor de colaborare cu 16% in loc de 10%. Pe langa toate astea, se reduce TVA la paine – de­si chiar guvernantii in in­telepciunea lor recunosc ca n-au idee daca masura va reduce pretul la paine sau la evaziune – si se pune for­fetarul acolo unde te as­tepti mai putin. Nicio mi­rare, pana la urma politica stangista si etatista a USL era previzibila.

Previzibil era si ca Ponta s-o zbugheasca in vacanta chiar in ziua in care a sesizat CSAT cu privatizarea CFR Marfa, intr-o incercare disperata de a-i pasa esecul lui Ba­sescu, desi acesta desecretizase deja de­cizia din 2 februarie, in care se spunea ne­gru pe alb ca „Modalitatea concreta si pro­cedura de privatizare se afla in res­ponsabilitatea Ministerului Trans­portu­ri­lor si a Guvernului Romaniei“. Crezandu-se destept nevoie mare, Ponta a mizat ca presedintele, speriat de amenintarea ca da­ca CSAT nu avizeaza, privatizarea „cade“, cu prejudiciul de imagine aferent, nu va „for­ta“ sedinta chiar a doua zi. Nu i-a ie­sit. Responsabilitatea pentru agonia aces­tei privatizari ii va reveni de acum inainte in mod direct. Imaginea este insa de­zo­lanta: lumea de afaceri vede cum datoriile se sterg dupa inceperea licitatiei, cum ac­cesul la informatii este liber doar pentru cei dinainte alesi, iar populatia cum pre­mierul isi pune coada pe spinare lasand mii de angajati cu disponibilizarea batand la usa si nesinguranta zilei de maine in far­furie.

In registrul recordurilor la tupeu, decla­ra­tia lui Adrian Nastase ca PSD ar trebui sa deschida un„fond de subscriptie“ pentru a-i achita prejudiciul de 760.000 euro din dosarul Trofeul Calitatii, in care a fost con­damnat la doi ani de inchisoare pentru coruptie, ocupa insa un loc aparte. Mo­delul, ne spune Nastase, ar fi cel al UMP, care, dupa ce Consiliului Constitutionaldin Franta a refuzat sa aprobe deconturile ca­re detaliaza cheltuielile facute in cam­pania prezidentiala din 2012 de Nicolas Sarkozy, trebuie sa plateasca in jur de 11 milioane de euro. Apelul facut de François Fillon, premier in mandatul lui Sarkozy, ca „familia sa politica sa contribuie la achitarea sumei“, ar trebui sa fie, con­si­dera Nastase, „un exemplu pentru PSD“, ca doar „campania aceea, care era si cam­panie parlamentara si prezidentiala, nu a fost a mea, a fost a partidului“. Nu are rost sa detaliem diferentele dintre cele doua cazuri si minciuna prin omisiune, ha­lu­cinant este ca Nastase vrea ca partidul si po­porul „interesat“ sa-i achite hotiile do­vedite printr-o decizie definitiva a instan­tei. Se crede indreptatit la asta dupa ce, bie­tul de el, a „trebuit sa se descurce sin­gur“, adica aproape singur, pentru ca l-au ajutat deja „doi prieteni“. Ce contracte cu statul or fi primit acestia ca sa-si scoata par­leala prieteneasca nu stim. Deocam­da­ta. Ar fi insa o premiera deschizatoare de drumuri spectaculoase: fiecare contri­bua­bil sa cotizeze oficial, caci neoficial pla­tes­te oricum, intr-un fond deschis pentru fie­care demnitar corupt. Chestia ar putea fi reglementata printr-o hotarare de guvern, pe principiul solidaritatii nationale intru hotie si al „Dreptatii pana la capat“!

In acest context al nerusinarii fara fron­tiere, declaratia lui Dan Sova cum ca ori­ginalul contractului cu Bechtel e „de ne­gasit“ este doar o alta bazaconie demna de cel mai competent guvern din lunga is­to­rie a incompetentelor postdecembriste ro­manesti. Intrebarea fireasca, pusa de Sorin Ionita („Sova a pierdut contractul Bechtel. Poate il gaseste mama lui?“), da­ca Sova a reziliat, acum doua luni, con­trac­tul original sau copia pusa pe site, acele PDF-uri nestampilate si nesemnate, a pri­mit drept raspuns alte balbe penibile. Cum nici mama ministrului, avocata de cursa a companiei Bechtel, nu s-a grabit cu raspunsul, misterul ramane. Oul sau gaina? Nu putem constata decat ca baietii de la guvern n-au evoluat prea mult de va­ra trecuta, nereusind sa depaseasca faza min­ciunilor grosolane. Un panseu atribuit lui De Gaulle spune ca „adevarul se adre­seaza oamenilor inteligenti, imbecililor trebuie sa le spui minciuni“. Se vede trea­ba ca Ponta considera intreaga natie drept una de imbecili.

Articol publicat de Revista 22