AcasăActualitateExternTeroriști moldoveni prinși la Odessa | Aveau asupra lor GRENADE și EXPLOZIBIL

Teroriști moldoveni prinși la Odessa | Aveau asupra lor GRENADE și EXPLOZIBIL

Trei cetățeni ai Republicii Moldova au fost arestați marți la Odessa, în urma unei operațiuni speciale a autorităților ucrainene.

Cei trei bărbați, cu vârste de 48, 39 și 30 de ani, au fost luați pe sus de mascați chiar în centrul orașului, informează dumskaia.net, citată de deschide.md.

Asupra suspecților au fost descoperite materiale explozive, grenade și arme de foc. Mașina, un Audi Q7, purta numere de înmatriculare din Republica Moldova, iar bărbații dețineau pașapoarte moldovenești.

Purtătorul de cuvânt al Poliției din Odessa, Vladimir Șeblienko, cei trei se aflau de mai multă vreme în vizorul autorităților, făcând parte dintr-o grupare suspectată de crime atât în zona Odessei, cât și pe teritoriul Moldovei, inclusiv în Transnistria.

Șeblienko a mai declarat că fiecare dintre cei trei suspecți avea în buzunar câte o grenadă, iar în mașină au fost descoperite 2 kg de substanță explozibilă.

În plus, în apartamentul în care aceștia locuiau temporar au mai fost găsite două pistoale cu muniția aferentă.

sursa evz.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.