AcasăJustițieAnticorupțieTraian Băsescu, denunţ la DNA | Frăţia PSD–PNL în apărarea doctorilor impostori....

Traian Băsescu, denunţ la DNA | Frăţia PSD–PNL în apărarea doctorilor impostori. Adică hoţul se va controla singur în buzunare. Sunt convins că Laura Codruţa Koveşi va declanşa o anchetă

traian-basescu

Traian Băsescu o acuză pe Ecaterina Andronescu că, împreună cu frăţia PNL-PSD, a sărit în apărarea doctorilor impostori şi a respins cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pe tema Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul. Proiectul va merge la votul final în forma iniţială, potrivit căreia decizia privind un eventual plagiat va fi luată de universităţi, nu de către CNATDCU.

Fostul Preşedinte îi cere Laurei Codruţa Kovesi să ancheteze traficul de influnţă pe care îl reclamă în acest caz.

„Frăţia PSD – PNL în apărarea doctorilor impostori sau România pare a nu avea nicio şansă!
O armată de impostori, politicieni şi generali şi-au pavoazat CV-ul cu titlul de DOCTOR, furând, pur şi simplu, munca intelectuală a altora, cu teze de doctorat copiate şi fără valoare.
Cei mai mulţi dintre doctorii impostori nici măcar nu ştiu conţinutul lucrărilor, pentru că de copierea textelor s-au ocupat tot soiul de secretare şi consilieri ai impostorilor.
Această armată de impostori a devenit, în mod nedrept pentru cei care şi-au făcut cinstit doctoratul în zile şi nopţi de studiu şi cercetare, oglinda titlului de doctor, imaginea hâdă a învăţământului superior românesc.
Cu toate acestea, Comisia de Învăţământ din Senat, condusă de Năpraznica Ecaterina Andronescu şi formată din frăţia PSD-PNL, a decis, în unanimitate, să protejeze furtul intelectual şi impostura politicienilor modificând procedura de evaluare a lucrărilor de doctorat.
Astfel, universităţile care au patronat furtul intelectual vor fi acelea care vor evalua lucrările de doctorat suspectate de plagiat.
Adică hoţul se va controla singur în buzunare.
Sunt convins că Laura Codruţa Koveşi va declanşa o anchetă să afle cine a făcut traficul de influenţă pentru modificarea legii”, a scris Traian Băsescu.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.