Multe voci calificate, printre care si a colegului Dan Tapalaga de aseara de la Nasul.tv, au fost de parere ca o data cu instalarea guvernului USL, Traian Basescu a pierdut puterea. Imaginile de la depunerea juramantului guvernului Ponta cu unele hidre penelisto-pesediste ranjind obraznic si victorios intaresc aceasta idée. Opozitia a jucat tzontzoroiul la Cotroceni, dupa ce proaspatul prim ministru s-a imbratisat euforic si tandru cu Crin Antonescu, eterna speranta la carma tarii.

In timpul discursului serios al presedintelui Traian Basescu, sacalii uselisti au bodoganit, s-au harjonit si si-au dat ghionturi semn ca nu prea le mai pasa de profesorul de la Cotroceni, un pic depasit si tras pe linie moarta. Unii probabil nici n-au ascultat ce-a zis Basescu, cu gandul la preluarea cat mai grabnica a portofoliilor ministeriale. Si rau au facut! Cine a avut urechi, trebuia sa auda! Cine a avut ochi, trebuia sa vada! In sala festiva de la Cotroceni  tronau 3 steaguri. Pe langa cel al Romaniei, cel cu stelute al Europei si cel cu roza vanturilor  al NATO ca un simbol puternic al apartenentei ireversibile a tarii noastre la marea familie euro-atlantica.

Traian Basescu a scrasnit din dinti si a privit departe, scrutand orizontul ca un comandant de nava peste capetele boierilor uselisti dandu-le inca o data de inteles ca Romania nu e a nici a lui, nici a PDL, nici a USL, ci a urmasilor si a istoriei noastre. Oricat de flamanzi ar fi uselistii de bani si de contracte, oricat de abili ar fi in masluirea justitiei si a democratiei pecingina restauratiei de tip comunist nu se mai poate intinde!

Cu chiu cu vai, in formele profunde ale statului, reforma lui Basescu a reusit. Mai sunt sobolani care colcaie prin intuneric incercand sa scoata capul la lumina , dar FRICA ii tine acolo.  Avem astazi tineri judecatori  competenti, avem tineri procurori netimorati, avem tineri ofiteri ai serviciilor secrete care sunt mai loiali tarii decat politicienilor, avem tineri functionari care nu se mai inclina asa usor in fata spagilor si a sefilor. Avem in sfarsit o noua generatie de tineri, generatia facebook, twiter sau flashmob care stie sa comunice, care stie sa se apere in fata abuzurilor de orice fel.

Spre deosebire de Nastase, Voiculescu si nevertebratele lor din guvernul Ponta, Traian Basescu stie in ce an traim. Poate si de aia, cu un gest democratic, si nu ca Mussolini, a predat puterea Opozitiei avertizand-o sa nu-si rupa dintii in ea.

La momentul in care scriu, tanara fanfara a Ministerului de Interne repeta pentru ceremonia de maine, 9 mai, Ziua Eroilor. Canta Desteapta-te romane (de Andrei Muresan – sic!),  fara legatura cu schimbarea Guvernului, semn ca politicienii se perinda, in timp ce fibra nationala profunda a neamului ramane demna si nu se preda.

122 COMENTARII

  1. Chiar si 6 luni sunt foarte multe pentru ce se vede acum ca se intampla.
    Nu stiu daca si dupa aceste sase luni lucrurile vor sta altfel.
    Acum totul pare TOTAL in mainile psd-istilor lui Iliescui si Nastase si in mainile pnl-istilor lui Antonescu si Voiculescu…..asa pare.
    Din pacate nici pdl-ul nu are o oferta tentanta.E si foarte greu sa gaseasca una in fata oamenilor
    In opozitie aproape ca nu se aud , inca sunt bulversati si probabil multi isi cauta noi locuri caldute.
    Putem discuta mult – dar acestea sunt deocamdata imaginile dupa parerea mea
    Sper sa se intample cava.
    Totusi e prea mult sa lasam totul in spatele Presedintelui Basescu sperand ca face si drege….( excelente analizele lui MarK)
    Acesti indivizi pot distruge orice, sunt ca si bomba….
    Speranta, optimismul trebuie sa ni le pastram dar sa nu uitam sa si VOTAM, dar sa avem ce!!!!!
    Numai ca starea din teren este foarte confuza, lumea este derutata si va spun sigur – cedeaza usor – avand replica simpla – nici ceilalti nu au fost mai buni.
    Discutiile de aici sunt mobilizatoare dar nu suficiente.
    Aseara la NASUL – intalnirea cu Manolescu – exceptionala e nevoie de asa ceva dar……vara se insereaza tarziu, lumea se aduna tarziu in casa e placut in parc la terease …….
    Din pacate anii trecuti din viata nu ni mai da nimeni inapoi sunt pirduti sau bine traiti dupa caz.

    P.S apreciez toate interventiile de aici
    articolul domnului Chirila cu atat mai mult.

    • Mariana.Iti multumesc pentru aprecieri.Si ,să stii:speranta moare ultima.Incep să analizez tot ce se intimplă si să stii că ce văd si aud imi dau mari sperante că in final acesti impostori vremelnic instalati la Palatul Victoria,ilegitim reprezentativi(prin traseism) la Parlament vor sucomba.
      Conditia este atitudinea .A noastră,a voastră,a tuturor.Presa,jurnalistii care mai cred in onoarea profesiei lor- să stii că nu sunt putini-să stii că sunt inteligenti si nealiniati vor fi MOTORUL pentru declansarea unei bătălii cum nu a mai fost!

      Jurnalisti jigniti si amenintati de actuala Putere!Care isi vor lua revansa ,pindind la cotitură orice abatere de la reguli,orice incălcare de lege,orice derapaj,vor fi cainii de pază ai democratiei ,grav amenintate in conditiile anuntate cu citeva luni inainte.

  2. presedintele BASESCU a fost huiduit si criticat de ANTENE SI REALITATI nu de populatia romana este om onest a tinut la popor a dorit sa distruga mafia care incepe de la parlamentul Rominiei PINA NU SCAPAM DE ACEST PARLAMENT PINA LA ULTIMUL NU VOM REDRESA CU NIMIC

  3. Singura mea speranta: Traian Basescu sa nu ne lase pe mana acestor „hamesiti” de putere, care acum pe langa „jos Basescu” mai au o mare dorinta „de a fura tot ce a mai ramas de furat”. Nu sunt PDL-ista, dar in Traian Basescu am crezut tot timpul si mai cred.Sper din tot sufletul ca reformele lui sa ramana (multi am fost sacrificati pentru aceste reforme)!!!

    • Bravo Teo!Să stii că Presedintele are nevoie de aceste cuvinte simple si de imbărbătare!Să stii că singurul paznic al unei Romanii libere si neatirnate este Traian Băsescu!Să stii că trebuie să il apărăm ,să il incurajăm,să il pretuim!Pentru că acest simplu lucru inseamnă că ne apărăm si ne respetăm neamul si fiinta natională!

  4. PARLAMENTUL ROMANIEI ESTE O CIREADA DE BUHAI INGRASATI DEJA DOMNUL BASESCU DE 6 ANI SE CHINUIESTE SA DISTRUGA ACEASTA CLOACA DAR NU REUSESTE CA ACUM TOTI BUHAII S AU UNIT NUMAI NOI ROMANII MAI PUTEM FACE CEVA LA ALEGERI SANATATE LUI BASESCU ESTE OM ONEST

  5. Cum poate sa scrie cineva atat de inspirat? Cum poate cineva sa gaseasca vorbe atat de potrivite? Nu incetez sa ma minunez, gandurile mele sunt si cele ale lui Catalin Chirila.Cand tota lumea crede ca detine adevarul absolut,ca intelege miscarile tactice ale presedintelui, iata ca un concetatean onest vede ca presedintele nostru stie in ce vremuri traim, si e mai lucid ca niciodata.Poate nu e chiar totul pierdut…

  6. Un articol pe cinste, domnule Chirila! Felicitari! Bravo si tie, Angela!
    Eu cred ca Presedintele nostru are un plan pe care si-l urmareste atent.
    Il sustin, il respect si astept sa ne surprinda cu un demers marca ,, TRAIAN BASESCU- PRESEDINTELE TUTUROR ROMANILOR”!

  7. un articol exceptional, as vrea sa te citesc mai des.
    Legat de domnul presedinte, dinsul traieste ce au trait si altii care au tinut la aceasta tara si s-au straduit sa obtina ceea ce este cel mai bine pentru ea. Din punctul meu de vedere o lupta nu este niciodata terminata daca adversarul celui care a invins mai respira. In Romania mai ales. Cei ce stiu istoria reala a acestui neam, cunosc faptul ca noi romanii stim sa luptam fara a avea in vedere posibilitatea unui esec, ca suntem si acum cadn nu mai avem un steag in forma de lup considerati „dracul gol”. Eu am fost crescuta asa, pentru mine e un mod de a fi.
    Sper sa vad de la domnul presedinte ca reuseste in aceast joc de sah 3D sa realizeze un castig similar cu matul incoronat din sahul 2D. Din ce am vazut tocmai a transformat mai multi pioni in regine. Resursele le are, poporul este in spatele lui, deci eu m-am asezat deja in fotoliu si urmaresc piesa de teatru.
    Spor tuturor si soare in suflet,avem Nasul.tv

    • Georgiana ,m-ai impresionat prin inteligenta si sensibilitate.Asi putea să te citesc mai des?

      • promit ca da,revin, mai ales de peste 2 saptamani cand scap de un examen greu.
        Ma poti cauta de prin octombrie, am luat o mica pauza mai de curand din lipsa de timp

  8. Felicitari pentru articol! Abia astept sa vad cum ii va pune Basescu in banca lor pe neavenitii din guvernul Voiculescu-Nastase, condus de marioneta Ponta. Este de-a dreptul scandalos cum aceasta adunatura de asa-zisi politicieni se erijeaja in „alesii” poporului!

    • Irina Pătrascu.Sunteți intre oameni cu acelasi vederi și crezuri.Reveniti,vă suntem prieteni.

  9. intr-o zi , o doamna astrolog spunea la tv ca base va lasa o mostenire….
    USL-istilor le-a fost frica de Udrea, mai nou antenele il toaca pe MRU
    DAR,
    eu cred ca basica lasa mostenire ceea ce ai scris tu, Dane

  10. NU AM AVUT PUTEREA SA VAD TOT CIRCUL DE IERI.CU PARERE DE RAU O SPUN.CRED CA ACEST JOC ACUM A FOST CASTIGAT DE NENOROCITII ASTIA SI MAI CRED CA DACA MRU NU VA FI SUSTINUT DE OAMENI INTEGRI CARORA SA NU LI SE POATA IMPUTA NIMIC ACESTIA VOR DOMNI MULT SI BINE.IATA FRANTA A LUAT-O SPRE STANGA IAR NOI SUNTEM LA STANGA RAU DE TOT.PACAT SPER IN SPIRITUL DE LUPTATOR AL DOMNULUI BASESCU.SI SPER SA AIBE UN PLAN CA TARA E PLINA DE NEICANIMENI PE CARE NU II INTERESEAZA CINE CONDUCE CI CE PRIMESC DE POMANA.NU STIU DE IMPRUMUTURI DE DEFICIT DE NIMIC DACA PRIMESC AJUTOARE TOTUL E OK

  11. Apreciez articolul apărut sub semnătura lui Cătălin Chirilă,pentru că vibreaza.Transmite increderea bazată pe cunoastere si adevăr.Toti stim de ce suntem alături de Presedintele Traian Băsescu.Pentru că gindim ca domnia sa.Pentru că avem aceleasi dorinte,aceleasi neimpliniri,aceiasi adversari.

    Ii suntem alături și am dori ca acest lucru să il afle.In marea sa bătălie pentru Romania nu este singur.Romanii de pretutindeni,cărora le bate inima pentru dragostea lor fată de tară si neam,nu au cum să simtă altfel decit Presedintele Traian Băsescu.

    Nu au cum să ignore atitudinea acestuia raportată la toti miseii,toate leprele,toti vinzătorii,toti mafiotii si coruptii nascuti din cenusa comunistă.

    Iar miseii,leprele,trădătorii neamului romanesc,coruptii si imbuibatii nerusinati STIU acest lucru.Stiu și fac jocul perfid și hotesc al stăpinilor din afară,acei străini lacomi,vicleni,cruzi,si fără scrupule cind este vorba de Romania.

    Am cunoscut,in ultimul an toată gama de metode și modalități pentru a se ajunge la Putere,altfel.
    Demonstratii parsive ,masluite pentru a părea a fi spontane.Dar simultane ,in mai multe locatii.Aceeași regie,aceiasi păpusari care au jucat sceneta 322,la teatrul Mare al Parlamentului.Cu mici lipsuri.De exemplu Sorin Ovidiu Vintu.
    Instigări la nivel institutional,politie,armată,administratie,educatie,tehnici de dezinformare după tipicul maskirovka.Mimare de violente,cu haidamacii galeriilor de fotbal si prezentat la CNN,gratie Antenelor ca fiind furia bietilor oameni care nu mai suportă sărăcia.
    Traian Băsescu era miza!
    Putem să credem că nu a stiut cine sunt artizanii puciului ”popular”desfăsurat in Piata Universității?
    Puterea lui Traian Băsescu constă in faptul că STIE cine este Felix sau Porumbacu,Iliescu sau Nastase.Si de ce nu,chiar Victor Ponta?
    STIE ce vor rusii de la noi!Si cine si de ce presteaza la rasarit sau in Europa!
    De aceea il stimez si il respect,il admir pe Presedintele Traian Băsescu!STIE,TACE și FACE!

      • @Mary.Multumesc.La rindul meu iti citesc cu multă atentie opiniile,pentru că ,totdeauna ai ceva de spus!

    • @Oriana.Nici nu stiu cum să iti raspund.Mi-asi dori ca raspunsul meu să corespundă unei vibratii comune.Pentru că ai o sensibilitate si o dăruire pentru frumos si estetica frumosului rara intilnită.Prezentarea amicului artist te-a dat de gol si ni te-a arătat precum iti manifesti trairile.In acel moment,Oriana,ai intrat in calea care mă duce propria mea atitudine.Suntem la acelasi nivel de vibratie…Iti multumesc pentru că nu ai uitat cine esti, de unde vii și mai ales pentru ce crezi…

      • @Mark.M-am dat de gol,stiu,nu doar cu acele filmulete.Arta reprezinta marea mea pasiune.In ultimii ani m-am refugiat in ea,poate nu e intimplator…Pe maestru il ador,e total detasat de lumea materiala,e un spirit desprins parca din Lumina,iar lucrarile sale,vreo 40 la numar,imi ofera o stare de liniste si de bine,ma incarca pozitiv.In seara asta sunt foarte tulburata,d-ul Cartianu a vorbit despre Brancusi…nu pot sa-ti scriu ce reprezinta Brancusi pt mine…Cred ca o sa stau toata noaptea cu nasul in albumele de arta….Mark,ne intelegem din „priviri”!

    • @Mark, multumesc pt propunere !
      Pt tine…cu drag…cu imagini ca in picturile surealistilor…

  12. Vă rog vizionati http//www.victor roncea blog.De ce i se intimplă ceeace i se intimplă lui Traian Băsescu.Video.Si cele două comentarii ale lui Mark…

      • Oriana.Dă pe google exact ce am scris eu si ti-l redă.Poate te ajută night.

        • Oriana

          unul din comenturile lui Mark de acel articol

          Mark says:
          16/01/2012 at 16:11
          Traian Băsescu a servit,de multe ori lectia de patriotism autentică!Genul usturător,fără drept de replică.Din punctul meu de vedere,ca om detasat de tot ce ar putea să imi ofere un partid sau statul romanNu depind in nici un fel de ele), nu mă indoiesc nici o clipă de probitatea si fidelitatea lui Traian Băsescu pentru țară.Proamericanismul său,care le stă in git agenturilor loiale Rusiei a stirnit acestora dorinta de debarcare din functia in care a fost ales de popor.Capitalul cu care venea la servit țara si poporul era buna intentie si un devotament nemărginit pentru Romania.In contact cu nucleul dur al sistemului ticălosit,bine infipt in averile incomensurabile ale statului,transferate in propriul buzunar Traian Băsescu s-a trezit din euforia succesului sub dușul rece al REALITATII politice ,sociale,economice.Prins de paienjenisul coruptiei inflorit peste tară,atirnat de fiecare colt de tară,a crezut că va reusi să modernizeze,să reformeze,să redrese Romania,să o scuture de mizerie ,sărăcie,minciună,hotie,tradare .Mai ales TRADAREA si trădătorii au pus la grea incercare deschiderea sa către o altă lume,un alt mod de viată,spre alte orizonturi,spre ordinea firească a lucrurilor,cu respect pentru romani si viata lor.
          Dar,fiecare trebuie să isi ducă crucea!Crucea lui Traian Basescu a fost cioplită din piatră dură,colturoasă,excesiv de grea si de responsabilă,in lumina spiritului de sacrificiu!Sistemul mafiot,esalonul II al lui Ion Iliescu nu l-a acceptat NICIODATA ca presedinte al acestei tări.Cei care l-au ales,cei care l-au ajutat si chiar iubit au fost romanii simpli,neimplicati in determinări politice conflictuale si compromitătoare,totodata.Traian Băsescu a exclus esecul stiind că fiecare esec este o motivatie pentru a lua totul de capăt.Liberalii au fost primii care l-au exclus,preferind prietenia bazată pe afaceri interpartinice cu dusmanul lor PSD-Ul.Tăriceanu ,căruia Traian Băsescu i-a refuzat servicii de trafic de influentă (biletel roz) l-a determinat ca fiind incoruptibil si ca atare si-a inceput atacurile ofensive impotriva sa.TOT” sistemul” i-a acordat sprijin lui Tăriceanu,incepind cu PSD,continuind cu Voiculescu si Sorin Ovidiu Vintu,jurnalisti si vuvuzele anume scolite ,dar si oameni de afaceri sau intelectuali controversati,magistrati si procurori,totul culminind cu puciul parlamentar al celor 322 prin care s-a dispus suspendarea POLITICA si anticonstitutională ,fără a se aviza pozitiv de Curtea Constitutionala.Pe scurt un abuz si o incercare de lovitură de stat,prin care Traian Băsescu trebuia inlăturat.
          In acele zile la prim ministrul Călin Popescu Tăriceanu era introdus un membru al servciilor secrete rusesti,cu nume sonor(cunoscut in Romania).Asadar,două motive stau la baza inlăturării presedintelui Băsescu:Interesul rusesc pentru Romania,stopat de Băsescu și CORUPTIA ,caracatița care devora dinainte de 1989 averea publică a natiunii.Condamnarea publică a comunismului,discutabilă ca formă si fond din multe puncte de vedere a fost cireasa de pe tort.CIt curaj,cit afront adus țării de la rasarit,cite palme pe tot atitia comunisti notorii din Parlament,din institutii centrale,din magistratură,din agentii acoperiti cu care sistemul lui Iliescu a venit de pe băncile comuniste!Pentru acest gest sinucigas,pe care europenii nu au voie să il facă,din cauza Prietenului Putin,care i-ar lăsa in frig,imi scot pălăria!II port recunostintă!Ii cinstesc dirzenia si puterea de a infrunta ostilitatea unei săli pline de comunisti si a unui dement iubitor de ideologie comunistă!De la tribuna inaltă a Parlamentului a declarat regimul tutelar a lui Iliescu drept CRIMINAL!Si atunci,de ce să ne mirăm că toti acestia ii doresc moartea?Il urăsc?
          A incercat de nenumărate ori să obtină solidaritatea partidelor,indiferent de ce parte s-ar afla!A incercat numeroase formule de guvernare!La un singur lucru nu a făcut rabat! Nu a intervenit pentru NIMENI ,nu s-a compromis in compania unor ticălosi politici,nu a făcut jocuri duble, a ales o singură cale,cea mai presărată cu gropi si scaieti,directă,fără ocolisuri favorabile.
          Atitudinea novatoare,de frondă a lovit multe interese ale unor grupuri infractionale, a mutat o serie de principii de drept la mama lor acasă(nu li se cunostea traseul)a trasat alte directii,alte institutii modificind nuclee abil construie spre a servi,la nevoie mafiei institutionalizate.
          Nu a aceptat niciodată propunerile făcute de cei atinsi de morbul puterii.Nimic nu l-a indignat mai tare decit a fi o marioneta,sau o patachină gata la ordinul proxenetului.Asa a inceput odiseea marinarului Traian Băsescu,in marea lui escală la uscat!(va urma cu voia domnului Victor Roncea)

          videoclipul

          • al 2 lea comment

            Mark says:
            18/01/2012 at 18:51
            Multumesc pentru accept.Asteptam OK-ul.Am fost educat ca atunci,cind sunt invitat in casa unui Om ,să spun Bună ziua,să imi sterg picioarele,să astept ca gazda să mă pofteasca in casa lui și să imi ofere sa iau loc.
            De la bun inceput trebuie să spun că momentul cheie care a deschis seiful cu Putere pentru Traian Băsescu m-a determinat să fiu paznic de zi si de noapte pentru acest marinar ajuns Presedinte.Punctul cuminant a fost pentru mine imaginea lui Adrian Nastase,cu o figură de nerecunoscut,SINGUR,părăsit ,uluit,crispat,disperat.L-am urmărit TOT timpul pe Băsescu,din 2004 si pină azi.A meritat pentru că nu mi-a inselat asteptările,drept pentru care am devenit dintr-un oarecare un analist specializat in activitatea,viata personală,relatiile externe si interne,conflictele generate de abilitatile mafiei pesedisto-liberale ,și mai ales traiectoria in relatia cu media!
            Un alt motiv care i-a adus ură si dorintă de razbunare a fost modul in care Victor Ciorbea nu a reusit să isi conserve si să isi ridice partidul(PNTCD),transferind din orgoliu propriul esec al guvernării ,dar si disparitia PNTCD ,in inventarul istoric al faptelor lui Traian Băsescu.
            Nu in ultimul rind Petre Roman si membrii fondatori ai PD nu l-au iertat pentru asazisa confiscare a partidului democrat.
            Cind recapitulez evenimentele imi dau seama de ce ,aproape imediat după instalare ,au inceput atacurile asupra sa,Crin Antonescu fiind printre primii care l-a negat cu inversunare,l-a atacat continuu,l-a insultat:S-au temut!De ce le-a fost frică nu au scăpat!Secundo:Politica externă nu mai convergea spre EST,iar relatia sa specială cu SUA incepea să ingrijoreze Germania si Franta,cele două state care tind să scadă influenta americană in Europa,fie militară,fie economică.O multime de indivizi,recrutati de cele două tări dar si de rusi ,oplositi sub diverse haine de imprumut STIAU că fiind presedinte avea să le cunoască statutul!S-au temut!Pe de altă parte,furtul masiv al avutiei nationale,distrugerea bazei industriale determinate a fi fost cu rea credintă,pentru sclavizarea economică ,pentru importuri,pentru dependenta fortei de muncă,pentru sarăcirea programată a populatiei au dus la aservirea Romaniei către terte state europene doritoare a atrage cit mai multi sateliti in ideea consolidarii ca vectori de putere..Autorii de bază Petre Roman,azi mare liberal,Ion Iliescu,sărac si cinstit,cu toată grila piramidei mafiotice,cunoscută drept miliardari de carton,baroni,ciocoi S-AU TEMUT!De aici incepe lupta lui Traian Băsescu cu sistemul ticălosit!Sistem din care a făcut parte,sistem din care a evadat ,rebel si SINGUR impotriva tuturor!La urma urmei,ce era sistemul ticălosit?Cunoscut si sub titulatura de esalonul II ,sistemul organizatoric al statului din anul de gratie 1989 a ramas functional,cu oameni fideli,insurubati in functii cheie,in toate domeniile economico-sociale ale statului!Inclusiv in justitie si armată,inclusiv in militie si cultură!In momentul de după uluiala rezultatelor,cind presedintele Traian Băsescu a găsit formula unei guvernări fără PSD s-a declarat Jihadul!(va urma)

          • Superb comentariu, ar trebui sa aiba acces f.f.f.f. multi romani adevarati la acestea comentarii, romani care nu s-au lasat intoxicati de cei care se straduiesc sa faca asta de ani de zile,
            Multumesc inca oadata pentu cele doua comentarii, astepta urmatoarele!!!!!

      • Oriana.Am incercat și merge dacă in loc de Victor Roncea blog scrii ziaristi on line si De ce i se intimplă lui Traian Băsescu ce i se intimplă.Trebuie să vezi clipul!Magistral!

        • Mark, esti bine documentat si informat iar asta sta la baza comentariilor tale de exceptie. In plus, ai talent la scris. Poate ne surprinzi placut cu o carte despre Traian Basescu, omul si politicianul ?!

          • ideal ar fi sa faci un topic pe forum in care sa scrii despre Omul si Politicianul Traian Basescu.

          • Night, daca Mark are destul material ar fii mult mai interesanta o carte, intelegi ? Cati sunt cei care intra pe forumul acestui blog ?….:)

            Azi ai fost tare….si mai mult nu vreau sa scriu… 🙂

          • Oriana.De ce oare transmiti atita căldură,atita implicare?Să fie de vină prietenii mei,caii?De un lucru sunt sigur:esti in locul potrivit,la timpul potrivit…

          • Mark, iti multumesc din suflet. Nici nu stii ce inseamna aceste cuvinte pt mine….Cu toate ca nu te cunosc personal am avut mereu senzatia ca esti un om deosebit, sensibil…si un mare patriot. Inima ta bate pentru Romania. Fiecare celula a ta vibreaza pt tara. Iti pasa de destinul ei. Te admir, fac plecaciuni inaintea ta asa cum fac inaintea tuturor celor care simt si gandesc ca tine. Mai sunt cativa in acest loc, crede-ma, ii simt…Chiar daca nu mai sunt cetatean roman ( asa s-au aranjat cartiile atunci, pe la mijlocul anilor ’90 ) si nu mai pot sa-mi ajut concret tara, prin vot, nu ma impiedica sa ma implic in diverse proiecte, in special pe plan cultural. Nu am ezitat nici cand am auzit de Nasul TV. A fost o onoare sa ma alatur d-lui Radu Moraru si este o onoare sa ma aflu aici, alaturi de voi, oameni frumosi si curati sufleteste. Sa fii iubit ! 🙂
            PS. Si eu sunt iubitoare de animale si de natura. Iubesc meleagurile natale si simt ca sunt unicele locuri care ma incarca cu energie benefica.

  13. Chicotelile ministrilor, schibmurile de coate dintre ei, imbratisarea lui Ponta cu Antonescu (mai aveau putin si se pupau pe buze), arata cat de golani sunt, cat de prost crescuti.

    Motul moturilor, a fost prezenta nevestei si a mamei lui Ponta, de parca nici nu a intzarcat de la tzitza.

  14. Cred si sper ca aceasta miscare a fost prevazuta si programata de domnul Basescu,dar cretinii sint prea plini de ei sa-si dea seama ca de fapt ei joaca dupa cum le-a pregatit-o presedintele:pina in noiembrie sa afle tot romanul tot „binele”pe care ni-l poate face USL-ul,si ca ei ,romanii ,sa voteze in cunostinta de cauza.Sa fie puternic,sa nu se predea presedintele nostru Basescu,dar nici sa nu moara,ca avem nevoie de dumnealui VIU!Multa sanatate,domnule Basescu,la fel Nasului si echipei,precum si tuturor de pe blogoane!

  15. Nu trebuie uitat faptul a Presedintele BASESCU este un SCORPION veritabil!Inteligent,spontan si un foarte bun strateg.In opinia mea ce s-a intamplat acum a fost „prevestit” la taifasul cu Ion Cristoiu.Ponta a fost pus intr-o situatie fara iesire-nu putea refuza postul de Prim-Ministru.Preluarea puterii de catre USL a fost gandita temeinic de catre PRESEDINTE.
    Alegatorii trebuie sa cunoasca, cu cateva luni inaintea alegerilor, care este alternativa.
    Alegatorii trebuie sa fie in cunostinta de cauza cand voteaza!Era singura modalitate de a mobiliza electoratul ” cu carte” adica intelectualii, care parca s-au speriat de criticile de la ” antene” fiind catalogati
    „intelectualii lui BASESCU” A fi alaturi de BASESCU, pt.mine inseamna a fi pt.modernizarea tarii, a fi pt.educarea tineretului,a fi pt. iesirea din lunga perioada a tranzitiei,a fi pt.ruperea totala de metehnele comunismului,
    a fi pt.eliminarea imposturii si a inconpetentei din viata publica, a fi pt. o justitie independenta,impartiala si corecta pt.toata lumea.
    VULPY

    • Vulpy,multa dreptate ai si citind si celelalte comentarii
      ma bucur ca mai santem destul de multi carora nu le-a spalat voiculescu creierii!!
      Sa fim si cu ochii pe cel de la agricultura!

  16. Excelent articolul. O lupta pierduta nu inseamna ca ai pierdut razboiul, „Niciodata sa nu-iti intrerupi inamicul cand face o greseala.”(Napoleon Bonaparte)”Adevaratul razboi al acestor vremuri este cel cu noi insine.”(Gabriel Petru Baetan)”Orice progres inseamna razboi cu societatea.”(George Bernard Shaw)

    • „Libertatea nu se câştigă odată pentru totdeauna. În fiecare zi trebuie să lupţi pentru libertatea…”(Ion Cristofor)
      „Ce face cu libertatea de gândire un om care nu gândeşte?”(Ion Cristofor)

      • „Libertatea nu se câştigă odată pentru totdeauna. În fiecare zi trebuie să lupţi pentru libertatea ta şi a celorlalţi.”

  17. Este primul articol pe care il citesc scris de tine si am ramas impresionata de ceea ce ai scris.

  18. Ganditi-va ce este in invatamant si ce asteapta aceasta tara daca restauratia ar reusi:

    Trist dar, din pacate, adevarat!!!!!

    Invatamantul din Romania

    DAN UNGUREANU – prof.univ. Univ Bucuresti

    Le-am cerut studentilor mei, anul III Romana-Engleza, sa comenteze, in engleza, un poem englez din secolul XIX, la alegere.
    Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX si nici o poezie. (Au studiat in anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens.
    Cinci au povestit piesa de teatruRomeo si Julieta (numita alternativ “roman“, novel, ori poem).
    Restul de cincisprezece din saizeci, care si-au amintit totusi o poezie, au scris totusi in engleza. Am corectat mai jos greselile lor:

    Pluralul lui viu nu e vi, ci vii. verbul a lua nu se scrie i-au. obijnuit e incorect. Ii nu se scrie despartit, i-i.
    sa de-a e incorect (corect e sa dea). Nu se zice propiu, ci propriu.
    them nu poate inlocui their. No se poate spune them mother in loc de their mother.
    intitulated nu exista in engleza (cf. Merriam-Webster) .
    combinated nu exista in engleza.
    to enjoy of life e incorect (verbul to enjoy e tranzitiv).
    writted e incorect in loc de wrote.
    poetry nu e identic cu poem.
    lirycs nu e ortografiat corect, si cu siguranta nu inseamna textul unei poezii, ci versurile unui cantec.
    roman nu exista in engleza, corect e novel.
    disapointness nu exista, corect e disappointment.
    beautifuly thing e incorect.
    tryed e incorect.
    gaves nu exista (give sau gave).
    tooked place e incorect.
    tabloul Gioconda nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci.
    Romeo and Juliet nu e un roman.
    Romeo and Juliet nu e un poem.
    Shackspear nu se scrie astfel.

    Daca se dadea admitere la facultate ei ar fi cazut la admitere.Toti acesti tineri vor deveni profesori de limba engleza si romana peste trei luni.
    Imi este inexplicabil cum asemenea studenti pot deveni profesori, cand in oranduirea veche, bolsevica si totalitarista, ei n-ar fi putut nici macar trece admiterea.

    Cum s-a ajuns in aceasta situatie? Putin dupa Revolutie, prin 1995, cred, au aparut locurile cu taxa la universitati. Ceva mai tarziu s-a suprimat concursul de admitere.
    Astfel, universitatile au dat de gustul banilor. Studentii deveneau intangibili. Devreme ce plateau, prezenti sau nu, trebuiau sa treaca examenele, trebuiau sa capete diplome.

    Dupa diplome, dadeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, ramineau suplinitori, si titulari negasindu-se, tot suplinitorii predau.

    Primii studenti pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004.
    Dupa implementarea programului Bologna, studentii au terminat in trei ani, in loc de patru sau cinci, cu lucrari de licenta de saizeci de pagini, nu de o suta sau doua sute.
    Lucrarile scurte pot fi cumparate sau descarcate contra cost de pe internet, de pe situri specializate (o suta de lei bucata).

    Liceenii intra pe bani la universitate, fara admitere, termina in trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sunt prost pregatiti, mai prost pregatiti decat precedentii.

    Paradoxal, se face mai multa scoala la liceu decat la Universitate: la liceu, profesorii pot inca sa lase repetenti elevii care nu invata, fiindca liceul e gratuit, iar profesorii nu sunt platiti dupa numarul de elevi.
    Studentii sunt mai prost pregatiti decat elevii de liceu.

    Le-am cerut celor saizeci de studenti ai mei referate. Din saizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (copy – paste) de pe un sit internet, http://www.referate. ro.

    O vina pentru situatie o are asa-numitul invatamant axat pe competente. In noul sistem, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobandesc competente.

    Mare este confuzia din capetele pedagogilor de scoala noua !
    Exista materii axate pe competente (a invata engleza, franceza ori muzica inseamna sa stii vorbi engleza, franceza, respectiv sa canti, fluieri sau fredonezi melodii).
    Exista materii bazate pe cunostinte (istoria, geografia, anatomia si zoologia, de pilda).
    Exista materii intermediare, ca biologia si chimia, in care competentele si cunostintele sint complementare.
    Cultura generala e alcatuita doar din cunostinte.
    Educatia axata pe competente naste monstri, fiindca a sti cine a pictat Gioconda e o cunostinta, nu o competenta.

    O alta studenta, tot de anul III Litere, ma instiinteaza ca poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistretul cu colti de argint. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea macar sa-i fi poti identifica poeziile. Se presupune ca un absolvent de engleza stie dupa trei ani ca in engleza, romanul se numeste novel.
    Universitatea zulusa

    Este imperativ necesar, e indispensabil ca sa se revina la universitatea gratuita cu concurs de admitere si cu numar limitat de locuri.

    E suficient ca s-a inchis un cerc vicios, ca absolventii de universitati fast-food au virusat invatamantul gimnazial si liceal, si trimit universitatilor liceeni care nu stiu nimic. Conform cu situl QS, Quaquarelli Symonds, Israelul, tara mica, cu suprafata Moldovei, are trei universitati pe locurile 102, 114 si 132 din lume. Carolina din Praga e pe locul 230 in lume. Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400. Universitatea Bucuresti e pe locul 500, langa Universitatea din Szeged, (populatie 166 000 locuitori) universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan si Sri Lanka. Universitatea din Liubliana e pe locul 400. Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302. Universitatea Ben Gurion, din desertul Neghev, e pe locul 323.
    Universitatea Babes-Bolyai este dupa locul 600, langa niste universitati saudite, srilankeze si kazahe (nisip, jungla, nisip). Situl ARWU al Institutului de Pedagogie al Universitatii Jiao Tong se opreste la primele cinci sute de universitati din lume, unde pe la coada se afla Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana si cea din Wellington, Noua Zeelanda. Universitatea din Bucuresti are de ajuns din urma universitatea zulusa din Durban , cea slovena (Liubliana, 280 000 locuitori) si cea din Wellington (386 000 locuitori, la capatul lumii, in largul Pacificului) .
    Am expus in Observatorul cultural, numarul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latina. Greselile de traducere pe care le facea demonstrau o cunoastere precara a limbii latine.
    (Solilocviile lui Augustin) Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita. Una este o epidemie terminata, altceva e o epidemie care mocneste.
    Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 60: „…una sunt secaturile molimei, si alta scufundarile in somn adanc“.
    (Etica lui Abelard) Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere. Cainta inseamna sa deplangi cele savarsite si sa nu savarsesti lucruri de deplins.
    Dan Negrescu, Etica lui Abelard, p. 81: „Cainta a fost data spre a pliage, dar nu inseamna ca plansul o si face eficienta“.
    (Solilocviile lui Augustin) Hoc ergo unum superius praetermiseras. Trecusesi cu vederea acest lucru mai sus. Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 82 : „Asadar, acest lucru il pui mai presus“.
    (Toma de Aquino, De ente et essentia) sicut diaphaneitas de aëre…“ – …ca transparenta la aer…
    Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafana in arama…“.
    Un om care confunda a neglija cu a pune mai presus, si care confunda transparenta aerului cu opacitatea aramei, prevedeam in acel articol, va deveni in curand conducator de doctorate in limba si literatura latina .
    Profetia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timisoara , conduce doctorate in limba si literatura latina.
    Invatamantul romanesc e prabusit cu totul. Predau profesori care fac greseli de clasa a sasea. Absolva cu diploma studenti care acum cinsprezece ani ar fi cazut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificati. Comisia centrala de acreditare a titlurilor universitare face conducatori de doctorat in gluma.
    Sunt un excelent prooroc.
    Nu se mai mire nimeni ca n-avem universitati remarcabile cu cercetatori remarcabili, cand insisi conducatorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.
    Coda

    Am cunoscut din mers, pe strada, in aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistrita ori Dej. De meserie facea garduri de fier. Ca studii, ispravise liceul cu vreo patruzeci de ani in urma. Am stat cu el de vorba despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sarbu si Art Nouveau. Citise imens.
    Am stat de vorba la Sasca Montana cu un batranel sarman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Parinteasca dimindari, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice si Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea cinsprezece ani de temnita grea dupa 1950.
    Cand universitatile romanesti vor fi in stare sa cultive intelectuali de talia absolventilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puscariasilor din vremea lui Groza, fiti amabili si treziti-ma.
    Problema universitatilor din Romania nu e sa ajunga din urma cine stie ce universitati vestice. Problema universitatilor noastre e sa ajunga din urma nivelul liceelor romanesti din 1988. Si atunci mai vorbim.
    Educatia e singurul domeniu in care nu se vorbeste de greaua mostenire a comunismului. Regimul de debandada, numit democratie si ministrii incapabili si iresponsabili au transformat invatamantul romanesc intr-un haos.
    Din toti olimpicii internationali romani de anul trecut, unul singur s-a inscris de nevoie la Universitatea din Bucuresti, fiindca nu stia engleza, ca sa devina bursier la o Universitate straina.
    Fac inca patru profetii :
    Peste cinci ani nici un liceean olimpic nu se va inscrie student in vreo universitate romana.
    Peste zece ani, nivelul de analfabetism al studentilor romani va fi acelasi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.
    Peste zece ani nici o universitate romaneasca nu va intra in lista primelor cinci sute de universitati din lume, iar kazahii, sauditii, srilankezii si zulusii ne vor privi ca si acum, de sus.
    Nici peste zece ani ministerul educatiei nu-si va decupa din presa un articol despre starea invatamantului roman, ca sa-l aiba la indemana.

    • Felicitari ionadrian pentru articol.Cum am putea noi influienta,revenirea invatamintului la nivelul de atunci?In73 am terminat eu liceul,si a fost exact asa cum ai aratat:admitere pe baza de examen,nu dosare,nivelul de cultura capatat de noi in liceu in acei ani lipseste cu desavirsire „doctoranzilor”de astazi,lectura tot inainte.Copiii mei n-au citit si nu vor citi niciodata cartile pe care le-am citit eu,desi am avut grija sa-mi fac o mica biblioteca.Multa sanatate si scuze pentru expunerea mea cam lunga!

    • domnule Profesor. Am absolvit in 1963 Liceul Lazar din Bucuresti. Profesorii mei de atunci obtinusera licentele INAINTE de 1950, aveau deontologie, aveau tinuta, aveau cunostinte si ne-au insuflat placerea de a sti. Loazele au aparut DUPA, incetul cu incetul pana au acoperit cerul educatiei. PS. Acelasi liceu, alti ani: Gabriel Liiceanu, Pittis, Dan Tufaru, Melania Carja, Afrodita Iorgulescu si multi altii.

  19. fratilor,hoarda rosie si-a cumparat examenul de intrare la guvernare,si-a cumparat diplomele de premier si ministri,au parafat si semnat(cu slugile lor),scutul anti-justitie(pt. ei si slugile lor),au anuntat ca vor schimba sistemul de acordare al ajutoarelor sociale,o HOTIE in stil mare s-a votat in senat,unde ei au majoritatea.sunt sigur,asa cum am mai spus de atatea ori,ca multi romani ,(lasi,milogi lenesi,pomanagii,cersetori)vor vota cu sobolanii rozalii!am uitat sa spun de marea HOTIE de la senat:functionarii publici care au primit ilegal prime,nu vor mai fi obligati sa le restituie,este vorba de vreo 300.000 de persoane!300.000.+3-4.000.000. din ceilalti cu tot felul de pomeni,deja si-au asigurat voturile pt.noiembrie 2012.slabe sperante sa mai fie sanse sa scapam de ei.dar cred ca presedintele nostru va gasi antidotul!

  20. Cred ca si noi, opinia publica, trebuie sa fim cu ochii pe ei si la fiecare derapaj sa-i taxam iesind in strada. Noi am demonstra sincer, nu platiti, dar…poate dl.Voiculescu va trimite carele de reportaj cu senvisuri si ice-tea pentru manifestanti, ca stiu ca dansul apreciaza „vocea strazii”.

  21. pentru ca publica doar ce le convine, doar comentariile pro Base. ce? esti tuta???

    • Nu te superi, dumneata la ce faci referire ca nu pricep nimic din ce zici? Nu cumva te-ai ratacit pe acest blog? Iti urez drum bun!

  22. Excelent articolul domnule Chirila! Mai vrem!!!
    Orice mus,inainte de a ajunge marinar trebuie sa urce pe cel mai inalt catarg, unde se afla un cos,o platforma de observatie, numita „cuibul ciorilor”. De acolo se priveste pina la linia orizontului.Marinarii care vad si dincolo de linia orizontului vor ajunge capitani de vas…
    Respectind analogia,capitanului nu i-a fost greu sa puna de mincare intr-o cusca poleita,in care sa se adune toti sobolanii…Si a stat chiar el in cusca,dind mina cu sobolanii,care chitaiau bucurosi,crezind ca li s-a deschis camara cu alimente…
    Cica unii si-au dat seama ca e cusca dar foamea nebuna a celorlalti le-a acoperit glasurile.Bine ati venit in cusca de la palatul Victoria,mai draga!Hai sa va vedem ce va poate blanita!Vedeti pe unde mai rontaiti,caci corabia e subreda rau si se va inclina chiar pe partea unde e cusca voastra…Afurisit,capitanul asta!

  23. Vazand zambetul Presedintelui, ramas pe fatza lui tot timpul ceremoniei de investire, m-am gandit ca, exact asa cum a declarat in interviul dat lui Ion Cristoiu, nu exista manevra politica romaneasca la care el sa nu se fi gandit. Si ca a luat in calcul, cu destul timp in urma, ce este de facut atunci cand hulpavii vor infige cutitul in spinare. Se pare ca stie prea bine ce va urma.

    Ramane ca noi sa avem incredere ca, atunci cand am pornit spre vest, spre libertate, am pornit-o fara cale de a vira altminteri. Si sa nu ne lasam intimidati atunci cand trebuie sa semnalam derapajele.

    Si, intr-adevar, un patriot adevarat moare dar nu se preda!

  24. Indiferent de final Presedintele isi va gasi locul de onoare in cartile de istorie. Are in urma sa 20 de ani de activitate pe scena politica si oricand ar dori sa se retraga o poate face cu capul sus. Mi-ar placea sa mai asist la o ultima lovitura de gratie…cine stie ?…de fiecare data cand unii s-au bucurat ca vor vorbi la timpul trecut despre Traian Basescu, presedintele le-a mai „aplicat” una.

  25. Super articol Dl. Chirila, acum avem nevoie de cat mai multe exemple pozitive, noi cei care credem si ne punem sperantele in Traian Basescu, nici eu nu cred ca va lasa tara pe mainile usl-ului, in mod sigur le va urmarii toate miscarile ascunse mai ales. L-am urmarit aseara, desi era tarziu nu i-a lasat sa fie nelinistiti peste noapte pe ,,noii minisrtii” care s-au grabit sa depuna juramantul pt. a nu avea surpize dimineata, s-a mai vazut la ei, iar zambetul lui Traian Basescu mi-a placut, mai are multe de spus ca presedinte al Romaniei, chiar daca unii il vad deja mort.Dupa cum a spus timisoara, si apreciez cele mentionate in postarea ei, Basescu are calitatile unui conducator care nu renunta niciodata, iar experienta pe care o are in spate il recomanda si a demonstrat-o de multe ori!!!!
    SPER SA NU NE LASE DE IZBELISTE NICI DE ACEASTA DATA!!!!!!!!!!!!

  26. M-as bucura foarte mult ca actualul guvern in fruntea caruia se afla Pontacul suprem sa fie batjocorit, balacarit, insultat, scuipat, denigrat si sistematic faultat exact asa cum au procedat stimabilii pe vremea cand se aflau in opozitie, sa vada si ei cum e! Nu de alta, dar e usor mereu sa critici fara sa ai solutii, sa injuri si sa insulti fara cel mai elementar bun simt, sa te tragi de sireturi cu presedintele tarii. Pana acu’ au dat vina pe absolut orice, de acuma incolo sa ii vedem cesunt in stare ca la toate capitolele arondate mitocaniei, mistocarelii si ironiei au excelat. Sa fie primit tot ce urmeaza! Din plin….

  27. Domnule Chirila, va multumesc pentru articolul scris. Sunt 100% de acord cu dumneavoastra si consider ca domnul presedinte nu si-a spus ultimul cuvant.
    Numai bine.
    PS gandesc ca avem nevoie de mai multe asemenea articole, scrise pe un ton pozitiv si incurajant.

  28. Am vazut si eu aseara ca ii cam ..manca..pe noii ministrii din guvern ca nu puteau sta locului!!! 🙂

    Nici eu nu cred ca TB se va preda!!!Si mai cred ca este persoana care se simte cel mai bine cand ”are de lucru” decat cand sta si vegeteaza 😉

  29. Mi-a placut ,,strangerea de mana” dintre dl.PRESEDINTE si dl.Marga.Sanatate domnului PRESEDINTE!

    • Mama ei de diplomatie…! Ar fi trebuit sa-l pocneasca,nu sa dea mina cu el.S-a mers prea departe cu jignirile!Sa-l faci fascist pe seful statului ar trebui taxat urit de tot.Pe masura.

  30. Aseara noul guvern se hirjonea ca niste adolescenti care au trecut un examen mult dorit, fara sa dea importante discursului presedintelui,dar dupa cum privea de satisfacut presedintele ca noul guvern depune juramintul,sigur le pregateste ceva de zile mari,dealtfel i-a si avertizat.Presedintele a procedat ca in Arta razboiului, unde spune asa: Daca vrei sa iti invingi inamicul tine-l cit mai aproape citeste-i tactica si cind se asteapta mai putin da-i lovitura de gratie. Presedintele a avut puterea sa rastoarne sondajele si la o distanta de citeva zile,iar in aceste citeva luni pina la alegeri are timp berechet sa isi formeze o noua strategie pentru a-i trimite iar in opozitie pe cei din actuala coalitie de guvernare. Toti isi freaca miinile ca au ajuns la sacul cel mare cu bani,dar vor fi dezamagiti cind vor constata ca fostul guvern a avut grija sa ii sigileze bine prin semnarea unor acorduri stricte in ce priveste bani tari cu orgnismele financiare internationale. Cum a zis si presedintele fostul guvern a lasat sacul plin cu bani actualul zice ca nu il gasste,adevarul e la mijloc au gasit saci dar sint socati ca nu au voie sa ii deschida dupa bunul lor plac. Presedintele nu este inca invins este doar o poza de fatada a invinsului,el in luptele dure este ca pestele in apa se simte foarte bine. Cei care vor crede in aceasta aura falsa a sa de invins vor fi sigur batuti. Sa ne amintim topaiturile lui Geoana in seara alegerilor.

  31. De exceptie,articolul. Presedintele Traian Basescu ,nu va fi niciodata un pierdant ,indiferent de stradania unora,de al denigra. Aveti dreptate d nule CHIRILA,din fericire,molima comunista este pe cale de disparitie chiar daca se mai zbate putin. Generatia de astazi,numai este tinuta in tarc.

  32. Scuze;lipseste cuvantul”tanar’din comentariu.Deci am vrut sa spun „de tanar’

  33. Mi-a placut si inca imi place T.Basescu. Il stiu asa cum l-am perceput eu ,dar si din descrierea facuta de o ruda a mea ,care a fost coleg de Institut cu el (ruda mea mai tanar cu un an ).Este si a fost de om inteligent, ager ,hotarat , responsabil . De aceea in acele vremuri i s-a incredintat comanda celui mai mare petrolier romanesc (pt. calitatile sale profesionale si nu pt. mincinile ca ar fi fost securist). Inca am incredere in el,in spontaneitatea pozitiva de care a dat dovada , dar are nevoie si de oameni pe masura lui. Cand va citesc comentariile pline de optimism ,ma simt excelent ,dar sunt nemultumita de mine ca nu -i pot contamina pe cei multi ,care nu citesc si nu scriu pe acest blog. Eu sunt convinsa ca este asa „moare , dar nu se preda” ,si as dori sa fie mai multi romani care sa observe acest lucru.

  34. Eu nu sunt acasa, in tara, dar nu-mi pot lua ochii de la actualitatea nostra- care ‘fuse crunta’ si de asta data!.. Trist spectacol asta cu ranjetele hienelor usl(bine le-a zis cineva uslinosi!) venite sa-l sfideze pe presedintele tarii!
    Dar si eu cred ca domnia sa, presedintele Traian Basescu e inca o reduta greu de cucerit si ca va apara in continuare dreptul nostru la o viata decenta, intru domnia dreptatii si a adevarului. Cred sincer ca, in ciuda tuturor incercarilor, el va continua sa lupte pentru tara asta si nu o va lasa pe mana garniturii sinistre Ponta-Antonescu-Voiculescu(plus Nastase & co din umbra)!
    Dumnezeu sa-l apere si sa-i ajute!

    • Presedintele a procedat ca in Arta razboiului, unde spune asa: Daca vrei sa iti invingi inamicul tine-l cit mai aproape citeste-i tactica si cind se asteapta mai putin da-i lovitura de gratie. Presedintele a avut puterea sa rastoarne sondajele si la o distanta de citeva zile,iar in aceste citeva luni pina la alegeri are timp berechet sa isi formeze o noua strategie pentru a-i trimite iar in opozitie pe cei din actuala coalitie de guvernare. Toti isi freaca miinile ca au ajuns la sacul cel mare cu bani,dar vor fi dezamagiti cind vor constata ca fostul guvern a avut grija sa ii sigileze bine prin semnarea unor acorduri stricte in ce priveste bani tari cu orgnismele financiare internationale. Cum a zis si presedintele fostul guvern a lasat sacul plin cu bani actualul zice ca nu il gasste,adevarul e la mijloc au gasit saci dar sint socati ca nu au voie sa ii deschida dupa bunul lor plac. Presedintele nu este inca invins este doar o poza de fatada a invinsului,el in luptele dure este ca pestele in apa se simte foarte bine. Cei care vor crede in aceasta aura falsa a sa de invins vor fi sigur batuti. Sa ne amintim topaiturile lui Geoana in seara alegerilor.

  35. De altfel ironia multora ca dl Presedinte a fost comandant de nava marina si este la carma tarii e lipsita de substanta deoarece domnia sa are experienta vasta pe mare nu este ca pe uscat sa te gandesti ci daca nu ai inspiratie de moment nu mai existi. Imi place ca isi calculeaza bine pasii iar cand intalneste obstacole surprinde pe toata lumea .

  36. un comandantde nava este ultimul care paraseste nava asaeste presedintele tarii si va aplica toate manevrele sa indrepte nava la tarm ,dar trebuie sa fim uniti si sa avem incredere ca nu scufunda nava numita ROMANIA

    • eu sper emilia draga sa nu o lase nava libera ,fiindca dupa mine nu a gresit cu nimic,trebuie sa o paraseasca cand ii va veni timpul,deci dupa terminarea mandatului,doar trebuie sa fie un bun observator ca atunci cand’ marea este confruntata cu o furtuna’, sa indrepte petrolierul,vasul care se numeste ROMANNIA.

      • Rodica draga sunt de acord cu tine.
        Un comandant de nava >ROMANIA< se lupta pana
        in ultima clipa si cand nu mai are ce face,
        NOI o mai punem de o revolutie.
        Sa fim uniti.

  37. Dzeu sa dea sanatate si putere de lucru jurnalistilor care sunteti destinati presei curate ,va citim materialele cu drag si placere ,reusiti sa ne treaca fiori de bucurie semn ca nu s-a stins picatura de Speranta chiar daca se sufla in ea pt a o stinge. Nu cedam asa usor de 22 de ani suntem mai scoliti, si-au incalcat cuvantul de f multe ori una au spus alta au facut .Da Dne sa se destepte cat de multi romani.

  38. mandatul presedintelui inca nu s_a terminat ,iar daca cei de la putere nu isi fac treaba ,se pot si ei dizolva ,oricum romanul daca nu este multumit va iesi in strada pt.ca asa se spune ca romanul este inventiv, deci vom gasi intodeaunanoi solutii

  39. Felicitări Angela pentru comentariu.Il vom susţine pe Preşedinte explicànd celor nehotăràţi sau dezamăgiţi de politicieni că demersul dànsului este cel corect. Cu usl-iştii îndoctrinaţi şi anteniştii spălaţi pe creier nu are rost să ne pierdem vremea.

    • Angela ,daca nu-l publici tu aici la NASUL,printre prieteni,ii dau eu copy&paste!

        • Liber la ciolan!
          Suflecaţi-vă mânecile baroni PSD, daţi drumul la curele să se reverse burdihanele, în curând vă veţi îmbuiba peste măsură. Lăsaţi neliniştile ce v-au umbrit fericirea de a suge de la ugerul statului, că ale voastre vor fi din nou ţâţele sleite. Ale voastre boturi hulpave vor morfoli ultimul strop de lapte, ultimul oscior. Lăsaţi şi grijile proceselor în urmă, căci istorie au devenit… neprihăniţi ca zăpada, curaţi ca lacrima veţi fi şi liberi la desfrâu, cu foamea a multor generaţii de nemâncaţi din care v-aţi născut. Să nu lăsaţi nimic, nouă nu ne trebuie, ne vom hrăni şi de-acum înainte cu speranţe pe care voi le-aţi ucis de atâtea ori: cu puşca, cu tancul, cu bâta de miner.

          Să nu uitaţi să-i aduceţi un omagiu fierbinte tătucului vostru Iliescu, fără el aţi fi rămas şi azi lăcătuşi şi ciocănari la căile ferate, aprozărese obraznice sau cel mult şefi de secţie. Mulţumiţi sistemului de învăţământ care v-a dat posibilitatea să vă umpleţi de diplome cumpărate, de titluri pompoase. Lăţiţi-vă fundurile grase pe la ministere şi priviţi-ne la fel ca şi până acum: vaci de muls. Pentru asta trăim noi, poporul, să vă îndestulăm pe voi, nesătuii, găurile negre, blestemul zilelor noastre.

          Unii ar spune că istoria vă va judeca, dar eu ştiu că istoria e scrisă de învingători, iar aceia sunteţi voi, nimeni nu se poate lupta cu foamea voastră insaţiabilă. Eu însă, am să vă judec în fiecare zi şi n-am să vă iert pentru anii pe care i-am pierdut sperând în zadar, niciodată n-am să vă iert!

          P.S. Nu uitaţi să hrăniţi varanul, altfel vă înghite pe voi cu premier cu tot.

          P.P.S. Antonescu, Bibicule, tu degeaba rânjeşti… nu pupi la Cotroceni.

          Sper sa nu te superi!

          • Catalin,esti formidabil!!!!,mi-a mers la suflet tot ceea ce a-i scris.Rolul vostru, este sa ne tineti la curent cu tot ceea ce se intimpla in viata politica,obiectiv.Ma ingrozesc acesti neispraviti,cu mafiotii lor,s-au pus pe noi,vor sa ne extermine.Citind articolul tau mi-a mai venit inima la loc cind a-i zis”apartenenta ireversibila a tarii noastre de la marea familie euro-atlantica”,aveam teama cind am vazut cine-i este prieten ministrului afacerilor externe si ceea ce a putut sa debiteze mintea lui plina de marxism si de otrava rosie.Felicitari!!!!Fratilor,tineti-o tot asa,ca ne faceti bine!!,simtim ca nu sintem abandonati. 😉 🙂 🙂

    • Felicitari domnului Chirila,felicitari si tie Angela pt.comentul tau.Cu cit vom vorbi mai mult,cu atit ciuma rosie va fi mai slaba,speram ca n-o sa ne poata ingenunchia pe toti!Numai bine!

    • Angela,l-am citit!!!! de pe blog!! si mi-a placut f.f.f. mult,ai mare talent.Ooooo!ce i-as fi-njurat si eu,dar cind sint nervoasa ,nu-mi mai gasesc cuvintele.Asa cum i-am spus si lui Catalin,tineti-o tot asa!!!,poate-i mai luminati la minte pe cei cu creerele spalate de vuvuzele si noua ne dati puteri sa putem „lupta” alaturi de voi.Sa fiti iubiti si uniti!Doamne,ajuta-i pe romani!

  40. Domnu’Chirila

    nici nu va imaginati ,cit de mult mà unge pe suflet articolul scris de dvs.

    Traian Basescu a „pierdut” puterea aparent….este doar un pas inapoi,pentru un avant cu volta in vant si un sut napraznic dat la momentul oportun USL-lui….eu ,sunt doar un spectator de pe margine ,dar zambesc inca de pe acum ,avand imaginea in minte .

    Traian Basescu este un jucator de exceptie si un mare patriot,care a fost denigrat pe nedrept de Trustul intact al Turnatorului si Penalului Voiculescu ,marele Mafiot si Spoliatorul Romaniei.

    • de acord cu tine, prietene Nightmare. Imi place si tonul articolului. Imbarbateaza si are dreptate s-o faca. Avem nevoie de asta. Cred ca nu avem dreptul sa ne mangaiem cu speranta si sa ne lasam greu pe Presedintele Basescu. Presa are obligatia sa-si faca datoria si sa semnaleze derapajele care se anunta deja :
      – modificari ale proaspetei legi a Educatiei,
      – rezolvarea problemei pensionarilor + revenirea la pensiile de lux din armata,
      – concentrarea politicii externe pe axa Bucuresti-Moscova-Pekin,
      – retragerea fondurilor alocate unor primarii pentru obtinerea de fonduri europene
      – si inca altele.
      Nu trebuie sa pierdem din vedere nicio clopa ca unul dintre stalpii noului guvern este dl Georgescu, inteligent si competent, dar si artizan al Marelui Jaf in anii 1992-1996.
      Nu trebuie slabita vigilenta fata de noul sef al Justitiei cu legaturi (si poate interese) prea adanci in lumea dosarelor grele.
      Cred ca acestea sunt lucruri pe care trebuie sa le avem permanent in minte, noi in masura posibilitatilor, presa dupa insasi vocatia ei.

      • @val

        aseara ,Basescu a spus clar ca nu vrea sa vada nici o RESTAURATIE ….sunt sigur ca va fi cu ochii pe ei si va semnala orice derapaj.

  41. Traian Basescu nu moare si nici nu se preda.
    PDL este pe moarte pentru ca nu au avut taria sa-si faca o selectie de cadre, si-n al doilea rand s-au razboit intre ei ceea ce nu am vazut la nici un partid.
    Presedintele a dat o lectie tuturor, inainte de toate este presedintele unei tari si nu al unui partid sau supus intereselor acelui partid.
    Pentru PDl este o lectie dureroasa din care trebuie sa se trezeasca repede daca mai vor sa castige ceva, iar pentru USl este la fel de greu pentru ca vremurile s-au schimbat si nu se mai poate ca-n anii 2004.
    Singurul regret pe care il am este ca-n dosarul lui Nastase cu Trofeul Carpati v-a fi achitat.

  42. Presedintele a fost la inaltime!

    Nu va fi usor, domnia – sa stie asta si cred ca e pregatit.

    Dumnezeu sa ne ajute!

    • Sper sa nu fie debarcat, desi cred ca i se pregateste ceva. Interesant mai este viitorul apropiat. Eu mai cred totusi in asul din maneca al lui TB!

      • titi, VA FI debarcat, daca NOI, NOI, NOI, astia care suntem aici nu votam, nu le vorbim rudelor si prietenilor si nu le deschidem ochii. Sa comploteze cat vor in Shparlament, referendumul e AL NOSTRU!!

  43. Unul dintre cele mai savuroase articole citite in ultimii ani. Deja e ciudat sa dai peste un exemplu de jurnalism adevarat. Felicitari!

  44. Ma bucur ca ne putem exprima pe acest site,chiar daca RCS nu introduce postul in grila de programe,putem urmari pe net emisiunile.Da,si eu sper ca presedintele stie ce face; si mie imi este teama de restauratie,de oprirea reformelor care isi fac loc atat de greu in societatea romaneasca inchistata.Dar,asta este – alte masti,aceeasi piesa.Parca retraim momentul alegerilor din 2009 iar Usl si trusturile de presa nu au inteles nimic.Istoria se repeta-ei fac aceeasi propaganda,la vot sper ca romanii vor demonstra altceva.

  45. Gând la gând, Radu! Iată statusul meu de azi pe FB: „Cine mai asociază figura lui Ponta cu cea de bărbat serios şi brusc maturizat după învestirea ca prim ministru, să încerce să revadă momentul depunerii jurământului, unde s-a bâţâit, a şuşotit, a comentat zeflemitor uitându-se pe furiş la Traian Băsescu, exact ca un elev indisciplinat în timpul orei.”
    Nici eu nu cred că Traian Băsescu şi-a spus ultimul cuvânt şi ştiu că va lovi năucitor exact când gaşca asta de elevi turbulenţi se va simţi mai sigură pe ea. Zâmbetul lui de la depunerea jurământului, a fost foarte sugestiv pentru cine are ochi să vadă. Chiar îmi venise în minte că voi mai avea ocazia încă o dată să-l aud spunând „Un fleac, i-am ciuruit!”

    Toate cele bune,

    Angela

    • Cu asupra de masura de acord – domnul Presedinte, sigur nu abandoneaza lupta,implicit pe Noi ; poate ca pont/antones/voiculesc/iliescu este ultima zvacnire a cosmarului comunisto-mafiot?!

    • Angela draga, vezi ca nu Radu a scris articolul.
      Catalin scrie foarte frumos si ar merita sa-l feliciti.

Comentariile sunt închise.