
„Cred că (noul Cod Fiscal – n.r.) va fi votat și că Iohannis îl va promulga. Responsabilitatea față de stabilitatea fiscal-bugetară a României este zero la oamenii politici și cu salariile pentru demnitari, pensii speciale, deși oamenii nu au contribuit la fondul de pensii, deci este un furt. Cred că iresponsabiliatea cu privire la stabilitatea macroeconomică a României este maximă.
Am convingerea că anul acesta, cu pomenile electorale, este echivalentul anului 2007 cu Tăriceanu. Intrarea noului Cod este echivalentul anului 2008 cu Tăriceanu. Îmi fac datoria de om cu experienţă şi fără interese să avertizez că 2017 va fi echivalentul anului 2010, al crizei profunde, cu o țară destabilizată economic și va avea un deficit de cont curent consistent”, a spus fostul șef al statului.
„Liberalii au fost părtași la ce s-a votat în Parlament. Încercarea de a se spăla pe mâine de ce o să se întâmple dacă acest cod fiscal va trece este ridicolă”, a mai declarat Băsescu.
„În 2009, noi am făcut un acord cu FMI. Din cele 19 miliarde, la bugetul de stat au ajuns doar 8,5 miliarde, în rest s-au dus la BNR pentru susținerea monedei naționale pe timp de criză. Din toată acea sumă, doar 8,5 miliarde au ajuns la buget, iar Guvernul Ponta a împrumutat 11,5 miliarde. Sunt lucruri iraţionale, care vor afecata consistent viitorul echilibrelor macroenomice din România, al investiţiilor şi al veniturilor. Se bucură românii că Ponta mărește salariul minim, mărește pensii, dă pensii speciale. În opinia mea, nu este sustenabil, forțarea creșterii economice prin stimularea consumului nu este sustenabilă. Ne vom trezi peste noapte într-o groapă. Dacă se va promulga noul Cod fiscal, 2017 va fi echivalentul lui 2010”, a mai avertizat fostul președinte.
sursa: stiripesurse.ro
Ca de fiecare data, presedintele Basescu are dreptate. Desa o luam in jos pe topogan. Cu imprumuturi pot fi darnici, doar ca de platit datoria o platim tot noi. Noua ne dau firimituri ca sa nu murim de foame iar dupa deviza: ”Cine imparte, parte isi face”, si-au dublat chiar triplat salariile lor si cei multi sunt atat de derutati ca nu stiu ce li s-a dat si ce li s-a luat. Vai de tara asta napastuita de mafia politicienilor. Ce ma intriga e ca politicienii cinstiti, tac malc si nu iau atitudine. La fel ma supara ca ne considera o masa de manvera si au tupeu sa ne minta in fata. Spunand ce rau au facut cei care ne-au scos la liman, ca au indraznit sa ne puna si pe noi sa tragem la caruta( pe timp de austeritate). Se lauda ca ne-au dat ce alti ne-au luat, dar uita sa fie cinstiti si sa spuna ca investitiile de atunci au adus venituri acum si ca de fapt ei ne-au dat inapoi doar o parte, caci o parte au dat inapoi tot cei care ne-au taiat si erau pregatiti sa dea si restul, tocmai de aceea au sarit sa ia puterea sa nu cumva sa ne dea inapoi ce-au luat si sa se trezeasca sarmanul ca a fusrit putin dar incepe sa se invoreze. Sunt multe adevaruri de spus si minciunile de desconspirat. Nu va grabiti sa aruncati cu pietre, nu tin cu nici un partid, fiecare are bubele lui. Insa adevarul e singurul care ne elibereaza de lanturile mincinosilor.