AcasăDezvăluiriAncheteTraian Băsescu, prima reacție la plagiatul lui Victor Ponta | Nu-mi mai...

Traian Băsescu, prima reacție la plagiatul lui Victor Ponta | Nu-mi mai folosește la nimic, dar s-a dovedit că am avut dreptate în 2012. Tipul acesta de furt este mai periculos decat furtul de bani, se fura creier! Video

Basescu-Ponta

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că fostul premier Victor Ponta a plagiat. Scandalul în jurul acestui subiect se menține încă din anul 2012, atunci când între Victor Ponta și Traian Băsescu a avut loc un război pe viață și pe moarte, iar fostul președinte a lansat celebra expresie ”dottore”, potrivit stiripesurse.ro

La decizia CNATDCU, Traian Băsescu a declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, că ”Acum nu-mi mai folosește la nimic, dar măcar s-a dovedit că am avut dreptate în 2012”.

Totuși, fostul președinte susține că problema nu trebuie privită doar din punctul de vedere al lui Victor Ponta, ci într-un context mai larg, pentru că în România ”este plin de doctori”.

”Faptul ca avem o instituție care se ocupă de plagiate este un lucru foarte bun, extraordinar chiar. Asta înseamnă o recredibilizare a sistemului doctoral din România.

Problema aici nu este Victor Ponta Ponta, pentru că el este doar un om, ci de întregul sistem care s-a format cu acești doctori (…) Pe plan internațional efectul plagiatului este decredibilizarea lor pentru că tipul acesta de furt este mai periculos decat furtul de bani, se fura creier! Dragnea și Ponta au încercat să minimalizeze, dar această problemă nu este deloc una minoră.

Decizia de ieri vizează un om, pe Victor Ponta, dar noi avem foarte mulți doctori în Academia Națională de Științe ale Securității, avem doctori în SRI, în SIE. Toate aceste doctorate trebuie luate la mână și văzut ce e cu ele. Oamenii ăștia cu obținut avansări, bani mai mulți pe baza doctoratului și trebuie produsă o demantelare, toate doctoratele trebuie luate la mână”, a mai spus Traian Băsescu, pentru STIRIPESURSE.RO.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.