AcasăCulturăArtăTudor Chirilă, DEZLĂNŢUIT | Funcționăm pe "găști" și "bande", nivelul de organizare...

Tudor Chirilă, DEZLĂNŢUIT | Funcționăm pe „găști” și „bande”, nivelul de organizare al „culturii române” este unul tribal. Cât nu facem pasul spre o societate de reguli, vom privi la „elitele” care ne batjocoresc

Tudor-Chirila

Artistul Tudor Chirilă a explodat, după ultimele evenimente politice și lansează un mesaj extrem de dur la adresa clasei politice. Chirilă susține că oamenii politici fac tot ce le stă în putință să distrugă cultura, iar picătura care a umplut paharul a fost demisia ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, relatează stiripesurse.ro

”Îmi pare rău că ministrul Vlad Alexandrescu a cedat presiunilor și a demisionat. De fapt, mai corect formulat ar fi să spun că îmi pare rău că premierul Dacian Cioloş i-a cerut demisia. Îmi pare rău că prea puțini artiști l-au susținut în demersurile oneste care au avut ca scop reformarea diverselor sectoare culturale. Este incredibil talentul pe care îl avem în a cuantifica eșecuri, incapacitatea noastră de a aprecia chestiunile pozitive. Îmi este tot mai clar că funcționăm pe „găști” și „bande” și că nivelul de organizare al „culturii române” este unul tribal, fundamentat pe ierarhii oculte, fără legătură cu transparența organizațională, nicidecum cu modelul european. Pentru mine, faptul că Alexandrescu a deranjat, prin diversele invitații la dezbatere, proiecte legislative sau modificări de ordonanțe, e un lucru foarte bun. Pentru că eu cred într-un îndemn simplu pe care l-am citit cândva la Syd Field (un autor american de cărți despre scenaristică): „What doesn’t work shows you what works”. Pe scurt, dacă nu încercăm și nu greșim (și admit că Alexandrescu o fi făcut și greșeli), rămânem la liniștea fesenistă care a consacrat și consacră eșecul nostru ca țară. Habar n-am care este soluția la Operă. Știu sigur însă că nu liniștea de tip Adrian Năstase et comp care se va așterne în curând, după ce se vor arunca niște ciozvârte în curtea circului. Și de fapt nu este vorba despre Operă, unde, repet, nu știu care este treaba. E vorba despre cultura română și de subminarea celulelor care încearcă să repare, de către celulele infectate și care infectează. Atâta vreme cât nu înțelegem că trebuie să facem pasul de la o societate de aranjamente (sintagmă pe care am preluat-o de la Lucian Boia) la una de reguli nu o să ne fie bine, o să ne fie doar rău și vom privi amârâți la „elitele” care ne batjocoresc. Riscăm să rămânem o nație care se va îmbăta mereu cu succese întâmplătoare (care și astea se împuținează pe zi ce trece) în loc să ne preocupe soluția pe termen lung. Nu știu de ce, îmi vine în minte finalul din „De ce trag clopotele, Mitică?”

Oricum, nu e totul pierdut: candidează Piedone și Vanghelie:)) Și se ocupă Dâncu și o să fie bine. Vă rog să nu urlați prea tare în comentarii că îl treziți pe Iohannis”, scrie Tudor Chirilă, citat de stiripesurse.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.