Am ajuns şi noi să privim detaşat refugiaţii. Printre picături, printre nefericirile noastre burgheze.
„Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume – atunci te oboseşte
Eterna alergare… ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi”
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume – atunci te oboseşte
Eterna alergare… ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi”
Mihai Eminescu – Împărat și proletar.
Un bărbat ține în brațe un copil în fața unui gard de sârmă ghimpată. Nu este singur, alți bărbați, femei, copii formează un grup de câteva zeci de persoane. Bărbatul ăsta, însă, are o corporalitate aparte. Parcă tremură, între momentele în care își mai saltă băiețelul ca să prindă o poziție mai comodă. Un tată pirpiriu. Obosit. Speriat. Și slab sau slăbit. Și ochii de vulpe surprinsă în bătaia farurilor caută iscoditori o soluție. Dincolo de gard sunt grănicerii bulgari. Sau macedoneni. Sau unguri. Sunt grănicerii. Și bărbatul ăsta care-și saltă copilul din ce în ce mai greu știe că n-are multe soluții. Dacă ar fi fost singur s-ar fi descurcat. Un salt disperat peste gard, un umăr în grămada care forțează intrarea în Europa. Noi privim la laptop. Și distribuim. Apoi schimbăm ferestrele și ne vedem de viață. Și avem probleme. Și problemele noastre sunt cele mai mari chiar dacă nu ne ținem copiii în brațe lângă garduri de sârmă ghimpată sau grăniceri cu chipuri de cauciuc. Avem probleme în universurile noastre mici. Suntem nefericiți că nu iubim cât am putea, nu găsim slujba ideală, salariul corect, înțelegere colegială, empatie. Lipsește empatia în România. Suntem nefericiți cu ratele noastre la bănci și blazările noastre familiale. Ne smiorcăim în capcanele pe care ni le-am organizat singuri și suntem dezamăgiți de cursurile de yoga. Au promis echilibru și ne-am luat țeapă. Plătim taxe cu ochii cârpiți de somn și suntem furați de politicieni pe care nu reușim să-i schimbăm. Statul e contra noastră. Sistemul e corupt și nimic nu se poate schimba. Ne-au intrat în sânge vorbele astea. Suntem fataliști și nefericiți. Vacanțele sunt obositoare, familiile gălăgioase, nu găsim liniște, grătarul nu mai e ce-a fost, e o obligație. Obligația de a fi bucuros. Fumăm iarbă. Iarba ne deprimă și asta ne dă speranță. Speranța că vom depăși starea asta de căcat. Am și uitat de unde vine starea asta. Mocirla călduță. Avem probleme. Suntem bolnavi într-un sistem bolnav și arată din ce în ce mai rău. Nu sunt orizonturi. Soarele răsare din spatele unor clădiri mizerabile. Cultura e la pământ. Reforma nu mai vine. Nici aia agrară, nici aia culturală. Cercurile sunt mai vicioase ca niciodată. Amantele nu-și mai fac datoria. Candoarea e futilă. Nici nu mai căutăm. Visele sunt prefabricate. Tebuie doar să le bagi în cuptor și să citești instrucțiunile. Suntem nefericiți planificat. Planificat e și eșecul. Avem probleme mari, create pe tiparul universurilor noastre mici. Universul meu, problema mea. Ca o manea cool. Dar e ceva fals în toată suferința asta atât de reală. E o notă disonantă care se înalță deasupra orchestrei. Avem probleme, dar EXISTĂ acoperiș deasupra capetelor noastre, în cele mai multe cazuri, seara, când ne întoarcem acasă. Și mai există vecinul mizerabil a cărui viață e posibil să meargă mai bine ca a noastră și asta ne dă putere. Și toti oamenii ăștia din jurul nostru care ne fac viața amară, cu care înotăm în rahatul ăsta mizerabil din care nu ne scoate nici Osho și nici Tolle, toți nemernicii ăștia, s-au născut aici și vorbesc aceeași limbă cu noi. Și acoperișul și vecinii și nemernicii sunt notele disonante care dau în vileag falsul nefericirilor noastre.
Știm asta pentru o secundă când deschidem laptopurile și ne uităm la bărbatul pirpiriu care-și ține în brațe băiețelul în fața gardului de sârmă ghimpată. Durerea lor e perfectă, e rotundă, cercul este închis pentru totdeauna. Disperarea nu e burgheză. Acoperișul nu există, nu mai sunt nici vecinii, nimeni nu mai vorbește aceeași limbă. Bărbatul cu ochi iscoditori de vulpe așteaptă o breșă în gardul de sârmă ghimpată, una prin care să-și strecoare copilul obosit și speriat și apoi să fugă cu el în brațe către lumea civilizată care comentează pe forumuri despre eșecul Europei. Mulți dintre bunicii noștri au cunoscut exodul și noi știm că și-au târât bătrânețile privind în gol, nu e cale de întoarcere, nu te mai vindeci niciodată când îți părăsești casa și părinții și totul. Știm asta despre bunicii noștri, dar asta e viața trebuie să închidem laptopurile și să ne jelim nefericirile. Copilul privește chipurile de cauciuc și vede bulanul plesnind ochii de vulpe. Nu l-a atins pe el, măcar atât, doar tata e lovit, dar tata zâmbește către mine, înseamnă că nu e chiar atât de rău, dacă tata zâmbește, unde o să dormim în noaptea asta, când o să dormim, iar m-am scăpat pe mine, ce bine că tata nu simte, o să miroasă în curând, mi-e foame, nu mai vreau să merg pe jos, niciodată n-aș mai merge atâta pe jos, mi-e dor de mama, n-am voie să întreb de mama, mama când vine tată, bine tata, tac, nu mai zic nimic.
Europa deschide laptopurile și privește atinsă drama băiețelului de la gard, e frig noaptea în Ungaria sau Macedonia, dar laptopurile se închid, și noi avem problemele noastre, e ordine în suburbie, copiii și parcurile și utilitățile, serviciile sociale, doar n-o să ne trezim cu ăștia aici la noi pe verandă, nu? Europa e mare, cineva ar trebui să aibă grijă de ei, noi avem problemele noastre, am muncit mult pentru liniștea asta de după orele 22, în Elveția nu rulează motociclete noaptea, e dramatic, dar toți băiețeii ăștia fără mame, cu tați cu ochi de vulpe, ăștia nu se integrează și n-o să muncească și o să fure de la ai noștri, n-are nimeni nevoie de asta, un val de delincvenți.
La Anița Nandriș Cudla, țăranca din Bucovina, mă gândesc acum. La trenurile siberiene care au dus-o cu doi copii departe de casă. 20 de ani de coji de cartofi, barăci insalubre cu bârne lipsă și ger rusesc. Și luminile alea bolnave pe care nu le ștergi în veci. Și s-a întors Anița și nimic nu mai era cum a fost. Nici casa, nici amintirile, nimic. Și atunci unul din băieți se duce înapoi în Siberia, în năpastă, ca să muncească pentru o nouă casă. Anița a fost dintre noi și durerea ei zbiară din fiecare pagină. Neamul nostru nu e străin de deportare, dar nici natura noastră de uitare. Și uităm. Tata mi-a spus că bunicul nu s-a vindecat niciodată după ce au fugit din Basarabia.
Am ajuns și noi să privim detașat refugiații. Printre picături, printre nefericirile noastre burgheze. Închidem laptopurile și ne declarăm de stânga sau de dreapta. Soluții la cafea. Poate că băiețelul a ajuns undeva în Germania sau poate e doar într-un lagăr în Austria. Alt gard, altă sârmă.Poate face pe el noaptea. Poate își visează casa. Sau poate e undeva mai bine. Nu știu cum să închei. Probabil am să închid și eu laptopul. Undeva într-un birou cu vedere panoramică niște siluete gârbovite încă (cred că) împart lumea. Pe o stradă obscură într-un oraș de povincie un bețiv se împleticește spre casă. Se sprijină de ulucile unui gard. Vomită. Visul omenirii e un căcat.
sursa: tudorchirila.blogspot.ro
Uitam ca in perioada lui Ceasca am cerut bani pt a-i lasa pe evrei si sasi sa emigreze.Pt.aceste fapte rusinoase nu a fost tras nimeni la raspundere.Si acum incepe sa iasa la iveala xenofobia multor romani.
gigele baiatule,toate razboaiele si nenorocirile sint orchestrate din umbra de sionisti.Asa ca las o moale cu vindutul poporului ales.Da ti doua palme,bea un ceai si trezeste te.
Bai dementule .De unde ai scoso ma si pe asta ? Ba dobitocule , nu Ceausescu a cerut bani de la evrei ca sa poata parasi tara. Guvernele sioniste israeliene au dus o politica de imigratie a evreilor pentru a popula Palestina. Oferta a fost facuta de israelieni cu pretul de 5000 $de familie platiti de Israel. Nu Ceausescu a impus asa ceva ,derbedeule. Iar sasii nu au platit nici un sfant. Au plecat pe banii lor
daca s-ar isca si aici un razboi ati fugi cu totii? sau ati fii barbati si ati lua problema in dinti? sau dandu-ne foc si putinului care ne-a ramas in favoarea imigratilor (pe care i-am respins cu multe secole in urma, nu degeaba si nu pentru ca eram aroganti, platind cu sange libertatea de a crede in isus sau a nu crede in nimic) i-ar ajuta cu adevarat? Singurul mod de a ii ajuta e sa impiedicam elita de care se vorbeste sa isi mai bage coada in orient si in tarile noastre. sa ii lasam acolo unde i-a lasat dumnezeu sau allah in pace. Iar atunci cand vor cuteza sa ne calce in picioare sa stam drepti. sa fim barbati. sa nu fugim in alte tari ca si niste lasi. dar majoritatea imigrantilor ascund soldati. dearmati si cu fete si grai de inger. si dupa ce ii vei primi in sanul tau cald iti vor strapunge inima de aproape, privindu-te rece in ochi.
Salut nu e vorba de un tată şi un băieţel aici dacă ar fi nişte amărîţi poate că toată lumea I-ar primi altfel dar dacă ăştia vin şi îţi violează iubita sau soţia sau fica sau te violează chiar şi pe tine cu alifia ta şi îţi mai iau şi ce ai prin casă şi cireaşa de pe tort îţi mai pun şi vreo maşină capcană cu ceva exploziv aşa ca distracţie şi să te mai şi oblige să te rogi pe covoraş cum ar fi???
Ca sa-ti risti viata , a ta si a copilasilor pentru ceva ce crezi ca este mai bun , asta se numeste nebunie , inconstienta . Daca nenorocitul ala , cu ochii de vulpe , risca viata copilului sau , de ce ar trebui sa ma gandesc eu ?
Nea Chirila . Epistola matale are darul (te-a platit cineva ?) de a „topi inimile prostimii ” .
O intrbare as avea Nea Chirila . Cand in Palestina , cinci copilasi se jucau pe plaja , iar doua fregate israeliene , si-au testat tunurile pe ei , matale unde erai neicusorule . Nu te-am auzit atunci sa scrii vreo epistola cu acei copii , sa condamni pe acei asasini. Noi macar nu-i bagam in seama dar nu-i omoram veriscule , nu am pus tunurile pe ei ca sa facem publicitate armamentului de care dispunem . In epistola matale , nu aud nici macar o acuza la adresa celor care au creat acest haos . Lumea da este de cacat pentru ca s-a intors cu curul in sus . In loc sa-i condamnam pe cei care ii gonesc din casele lor ,ii condamnam pe cei care nu-i primesc in casele lor .
Halal sa va fie. Nea Chirila , lumea asta de cacat este produsul unei elite , si ea tot de cacat.
Este ! Si va fi,in contiunuare! asta e pretul globalizarii.
Cine se gandea la noii inaite de 89? nimeni!
Asa nu ma gandesc eu la refugiati!
Uiti Roland camioanele cu ajutoare pe care unii romani mai smecheri si le-au insusit pt.a se imbogati.Iar inainte 1989 Ceasca si PCR au refuzat orice ajutor.