AcasăActualitateTVR, între profesionalism și obediență politică

TVR, între profesionalism și obediență politică

Agenția de Monitorizare a Presei ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent își exprimă îngrijorarea față de modul în care fosta conducere a TVR a demarat procesul de restructurare al televiziunii publice. Cele două organizații de media solicită Comisiilor parlamentare de cultură, arte și mass-media să analizeze în regim de urgență modul în care deciziie adoptate de fosta conducere a TVR în procesul de restructurare demarat în ultimele luni respecta cadrul legal și interesul real al televiziunii publice.

„Prezenta politicienilor și a unor „experti media” provenind de la posturile concurente private în comisiile de evaluare ale angajaților din TVR decredibilizează întregul proces. Mai mult, prezența politicienilor riscă să afecteze direct autonomia instituțională și independența editorială a televiziunii publice, încălcându-se prevederile art. 8 al legii 41/1994. În plus, demararea selecției în preajma campaniei electorale va exercita presiuni suplimentare asupra jurnaliștilor care acoperă subiecte electorale”, se arată în comunicatul transmis de ActiveWatch.

Cele două organizații de media cer deblocarea activtății personalului editorial din televiziunea publică

„Ne exprimăm nedumerirea privind temeinicia deciziei de a se bloca activitatea editorială a TVR în ultimele luni, decizie ce împiedică personalul editorial al TVR să-și practice meseria, iar televiziunea publică să își ducă la îndeplinire mandatul public, așa cum este el definit de legea 41/1994. Deși conducerea pretinde că a luat această decizie cu scopul reducerii costurilor de funcționare, efectele ei practice se reduc la situația absurdă în care personalul continuă să fie să fie salariat, deși nu produce”, se mai precizează în document.

Organizațiile semnatare solicită persoanelor politice numite în comisiile de evaluare să dea dovadă de responsabilitate și să se retragă din cadrul comisiilor, iar partidelor politice cărora le aparțin aceste persoane – să se abțină de la orice demers care poate limita independența editorială a TVR.

„Așteptam ca noua conducere a TVR ce urmează a fi numită în această săptămână de Parlament să reia procesul de restructurare respectând prevederile legale, inclusiv contractul colectiv de muncă”, precizează cele două organizații.

ActiveWatch și CJI susțin necesitatea procesului de reformă a televiziunii publice, finalitatea acestuia trebuind să fie recâștigarea credibilității în rândul publicului și însănătoșirea economică a instituției. Pentru a nu fi compromis, acest proces trebuie întreprins într-un mod cât mai transparent și cu respectarea drepurilor salariaților, a normelor legale și a procedurilor interne.

„Facem un nou apel către clasa politică să elibereze cele două instituții publice de hățurile controlului politic și să reia procesul modificării legii 41/1994, fără de care orice proces de reformă va fi construit pe o fundație extrem de fragilă. Ne exprimăm disponibilitatea de a sprijini ca și până acum acest proces și de a participa la dezbaterea publică pe această temă”, conchid reprezentanții ActiveWatch și CJI.

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. titlul potrivit : „TVR ÎN plina obedienta politica, mimeaza profesionalismul”. Nicio drama a optiunii, alegerea a fost facuta demult, din nefericire.

  2. Tot TVR-ul trebuia desfiintat de muuuult, de muuult de tot! NU MAI VREAU SA PLATESC abonament la aceasta televiziune! Privatizati-o maine! Poimaine sigur da faliment…

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.