AcasăExternEuropaUcraina: A şasea duminică succesivă de proteste

Ucraina: A şasea duminică succesivă de proteste

__Astăzi, 29 decembrie, a avut loc a şasea duminică succesivă de proteste anti-Guvern în Ucraina. Manifestaţiile au început pe 21 noiembrie, ca urmare a deciziei guvernanţilor de a refuza apropierea de Uniunea Europeană, sub presiunile Rusiei. Cerinţele protestatarilor au rămas aceleaşi: demisia guvernanţilor şi organizarea de alegeri anticipate, pedepsirea celor responsabili de violenţe împotriva manifestanţilor şi eliberarea deţinuţilor politici.

Spre deosebire de alte dăţi, astăzi au fost organizate manfiestaţii şi în faţa reşedinţei din satul Novi Petrivtsi a Preşedintelui Viktor Ianukovici. În timp ce se pregăteau de plecare către locaţia menţionată, protestatarii au scandat „Glorie Ucrainei!” şi „Puternici împreună”. Drumul către Mezhyhyria, reşedinţa Preşedintelui, a fost blocat de maşini ale poliţiei rutiere, ale jandarmeriei şi două vehicule ale serviciului de salubritate. Protestatarii şi-au continuat drumul pe jos.

După câteva ore, un blocaj a fost îndepărtat, aproximativ 1000 de maşini pline cu manfiestanţi reuşind să ajungă în apropierea reşedinţei lui Ianukovici. Aceasta era înconjurată de un număr mare de jandarmi (aduşi în circa 24 de autocare) care nu au permis protestatarilor să se apropie la mai mult de 300 m de locuinţa Preşedintelui. Arseniy Yatseniuk, unul dintre liderii opoziţiei, a declarat că în cazul în care Ianukovici nu împlineşte solicitările manifestanţilor, „excursia din această duminică va deveni un tur permanent”. Yatseniuk a mai adăugat: „Şi vom invita aici toată Ucraina, toate cele 45 de milioane (de locuitori)”.

În jurul orei 16, protestatarii s-au îndreptat către reşedinţa lui Viktor Medvechuk, om de afaceri pro-rus, cunoscut pentru legăturile cu Vladimir Putin, apoi către cea a Primului-ministru Mykola Azarov, urmând locuinţa lui Volodymyr Rybak, preşedintele Parlamentului ucrainean.

Între timp, manifestaţiile din Piaţa Independeţei Kiev continuă. Astăzi, Ministerul de Interne a făcut cunoscut faptul că în ultimele două zile au fost depuse 19 plângeri împotriva protestelor din Maidan. Cei care au făcut acest lucru acuză îngreunarea accesului în locuinţe şi la locurile de muncă.

În cazul atacului asupra Tetianei Chornovol,jurnalistă şi activistă anti-Guvern, Tetiana Chornovol, a fost arestat suspectul numărul cinci. Ceilalţi patru suspecţi au fost trimişi în spatele gratiilor. După ce în noaptea zilei de 24 decembrie Dmytry Pylypets, unul dintre organizatorii manifestaţiilor anti-Guvern din Kharkiv, a fost înjunghiat de patru ori în timp ce mergea pe stradă, ieri a mai avut loc un presupus atac împotriva altui activist. Maşina lui Ivan Varchenko se bănuieşte că a fost incendiată în jurul orei 10 noaptea, iar poliţia desfăşoară o anchetă în acest sens. Tot în cursul acestei luni, au luat foc un microbuz folosit pentru a transporta echipament electronic la manfiestaţiile anti-Guvern din Kharkiv şi alte două maşini aparţinând unor protestatari.

___

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. Am mari indoieli ca oamenii acestia stiu ce vor. Sau, probabil ca stiu raspunsul la intrebarea: ”la cine vreti sa fiti sclavi, cine vreti sa va fure, Rusia sau UE?”. Sa fie Rusia mai ticaloasa decat nazismul UE?!

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.