AcasăBreaking NewsEveniment UCRAINA | Autoproclamata Republica populara Donetk a instituit luni starea de...

Breaking News UCRAINA | Autoproclamata Republica populara Donetk a instituit luni starea de razboi pe teritoriul sau

Armata Ucraineana 5Autoproclamata Republică populară Doneţk a instituit luni starea de război pe teritoriul său după reluarea ofensivei de către forţele guvernamentale ucrainene contra bastioanelor proruse din estul ţării, informează EFE.

Cu începere de la miezul nopţii suntem în stare de război. Obiectivul nostru prioritar este să curăţăm teritoriul nostru de forţele de ocupaţie‘, a afirmat liderul regiunii separatiste, Denis Puşilin, citat de agenţiile ruse de presă.

Puşilin a făcut acest anunţ după ce ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a avertizat că operaţiunile antiteroriste contra rebelilor vor fi reluate la finalul alegerilor prezidenţiale de duminică.

Alegerile s-au încheiat. Nu au reuşit să le saboteze. Am câştigat. Acum trebuie să apărăm rezultatul‘, a scris Avakov pe contul său de Facebook.

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale, miliardarul Petro Poroşenko, a afirmat că va angaja un ‘dialog direct’ cu locuitorii din estul ţării şi a promis că va garanta folosirea limbii ruse cu statut oficial. El a lăsat să se înţeleagă că ceremonia de învestire ar putea avea loc în Donbas, bazinul minier din estul Ucrainei care reuneşte cele două regiuni separatiste Doneţk şi Lugansk.

În acelaşi timp, el a exclus orice dialog cu membrii miliţiilor insurgente, deşi s-a arătat dispus să îi amnistieze pe cei care depun armele, cu condiţia să nu fi comis infracţiuni grave după izbucnirea revoltei proruse la începutul lunii aprilie. ‘Cei care doresc să transforme Donbas în Somalia, care nu apără drepturile şi se pronunţă pentru federalizare, care îşi arogă dreptul de a fura şi a ucide, cu astfel de indivizi nu putem purta niciun fel de negocieri’, a mai afirmat preşedintele ales al Ucrainei.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.