AcasăExternEuropaUcraina şi Rusia se apropie de o înţelegere în privinţa preţului gazelor

Ucraina şi Rusia se apropie de o înţelegere în privinţa preţului gazelor

_71596980_019961446Pe 6 decembrie, Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a făcut o mişcare surprinzătoare şi a mers în Soci, Rusia, pentru a se întâlni cu Vladimir Putin, în condiţiile în care avea planificată o vizită în Malta. În tot acest timp, protestele împotriva deciziei Guvernului de la Kiev de a nu semna acordul de la Vilnius cu Uniunea Europeană continuau.

Se presupune că cele două state au discutat includerea Ucrainei în uniunea vamală a Federației Ruse, dar acest lucru a fost negat de ambele părți. Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat că în timpul întrevederii „a fost acordată mare atenție cooperării în sectorul energetic”. Ca urmare a discuției, distanța dintre cele două părți s-a micșorat. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la o înțelegere finală„,  a mai spus acesta. Important de amintit este faptul că prin conductele de gaz ce trec prin Ucraina sunt alimentate mai multe țări europene. Date fiind condițiile în care a avut întâlnirea dintre Putin și Ianukovici, s-a speculat că alăturarea Kievului la uniunea vamală a Rusiei este condiționată de reducerea prețului la gaze.

Între timp, manifestațiile anti-Guvern continuă în capitala Ucrainei, organizatorii estimând că astăzi vor fi prezenți aproximativ 300 000 de oameni la proteste. Liderii opoziției au declarat că vor negocia doar când vor fi îndeplinite următoarele trei condiții: demisia Guvernului, eliberarea celor arestați în urma ciocnirilor și pedepsirea celor care i-au brutalizat pe protestatari.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.