Elena Udrea a declarat duminica la sosirea la Comisia Juridica ca nu se va opune urmaririi sale penale, insa nu a declarat ce pozitie va avea in Comisei fata de cererile de arestare preventiva pe care le considera un asalt asupra sa si o dovada a faptului ca se doreste tacerea ei dupa acuzatiile aduse sefului SRI Florian Coldea.
„Nu m-am opus niciodata inceperii urmaririi penale impotriva mea. Nu m-am opus sa fiu cercetata. Nu cred ca Parlamentul trebuie sa fie scut in fata cercetarilor penale.
Ceea ce se intampla in cazul meu arata o situatie exceptionala – 3 cereri e arestare preventiva – este nemaintalnit. Nu am fost nici macar intrebata de procurori care este punctul meu de vedere, s-a cerut direct arestarea mea.
Denunturile impotriva mea existau si cand am fost pusa sub control judiciar. De ce nu s-a cerut arestarea mea inca de atunci?
Exista un asalt asupra mea in acest moment – sunt tinta unei actiuni de denigrare. Se doreste tacerea mea. Tot ce s-a intamplat de luni pana marti a fost denuntul meu impotriva generalului Coldea.
Nu exista precizari privind modul in care am incalcat controlul judiciar”, a spus Elena Udrea.
Deputatul Elena Udrea susține că tot ce i se întâmplă în acest moment se trage de la generalul SRI, Florian Coldea, care a pus DNA-ul să o hăituiască pentru că a avut curajul să-l denunțe public.
”În urma a două denunțuri, fără să fiu întrebată, pe baza a ce spun doi oameni, pe unul nu l-am văzut în viața mea și nu-l cunosc s-a cerut direct arestarea mea, deși aceste dosare existau la DNA și în data de 29 ianuarie, când am fost pusă sub control judiciar. Ce s-a întâmplat între joi, 29 ianuarie și marți 3 februarie, în acest dosar de a trebuit să se treacă la arestarea preventivă în acest dosar, în urma acestor 2 denunțuri, care atunci existau în cauză, dar nu au fost invocate de procurori. Dacă aceste 2 denunțuri, care existau și atunci, de ce nu am fost întrebată de procurorii DNA? Sunt întrebări care mă îndreptățesc să cred că împotriva mea există, un asalt în acest moment, sunt țintă a unei acțiuni de denigrare și, în același timp a unei acțiuni care urmărește reducerea mea la tăcere. Ce s-a întâmplat, de fapt, între joi și marți este denunțul pe care eu l-am făcut împotriva generalului Coldea de la SRI. De aici a pornit toată această avalanșă de cereri de arestare nemaiîntâlnită împotriva unui deputat.”, a declarat Elena Udrea.
sursa: stiripesurse.ro
Comentariile sunt închise.