UPDATE 3:“Adrian Nastase a iesit din operatie In jurul orei 11:30” a declarat doctorul Ioan Lascar, cel care a facut parte din echipa de medici care l-a operat pe fostul prim-ministru. “Putem spune ca pacientul nostru a fost norocos. Traiectul proiectilul era in imediata vecinatate a unor formatiuni anatomice vitale”, a precizat acesta. Ioan Lascar a adaugat ca Adrian Nastase nu va ramane cu sechele si va avea nevoie de aproximativ 14 zile pentru recuperare.

UPDATE 2: Adrian Nastase a intrat in operatie la ora 10:00. Interventiile de chirurgie vasculara vor fi efectuate de medicul Serban Bradisteanu, iar cele de chirurgie plastica si reparatorie, de dr. Ioan Lascar, potrivit Mediafax. Adrian Nastase va fi operat, sub microscop, in Sectia de Chirurgie Plastica a Spitalului Floreasca din Capitala, intrucat este vorba despre o interventie chirurgicala de mare finete, au declarat surse medicale. Nastase are patru plagi in urma tentativei de sinucidere de miercuri seara, iar operatia la care va presupune, in primul rand, indepartarea tesuturilor distruse pe traseul glontului. „La aceeasi operatie, vor fi facute si interventii de chirurgie plastica si reparatorie, acolo unde va fi cazul”, au mai spus sursele citate.

Potrivit surselor medicale glontul cu care fostul premier a vrut sa se sinucida a intrat in corpul acestuia prin partea stanga, zona muschiului sternocleidomastoidian, a trecut pe langa cartilagiul tiroidian, apoi a ricosat sub clavicula si a iesit prin dreapta, prin muschiul deltoid. Medicul Serban Bradisteanu de la Floreasca a declarat, miercuri noapte, ca Adrian Nastase are mai multe plagi impuscate si va fi operat joi dimineata. El a mai spus ca starea lui Nastase este stabila, dar fostul premier „nu se afla intr-o stare buna, in orice caz”.

UPDATE1:  Adrian Nastase se afla la Spitalul Floreasca, are un glont in gat, iar in acest moment este operat de medicul Serban Bradisteanu.

In momentul tentativei de suicid, Adrian Nastase se afla in prezenta politistilor care ii prezentau mandatul de arestare. Adrian Nastase urma sa fie incarcerat la penitenciarul Rahova.

Parchetul General a confirmat intr-un comunicat de presa ca fostul premier  Adrian Nastase, condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare, a incercat sa se sinucida. Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa ICCJ a deschis o ancheta in legatura cu tentativa de suicid a lui Adrian Nastase.

„Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit o cauză, având ca obiect incidentul petrecut în seara zilei de 20.06.2012, cu ocazia executării mandatului privind executarea pedepsei privative de libertate a închisorii aplicată numitului Năstase Adrian. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de organele de poliţie, iar din primele date comunicate a rezultat că, ar fi existat o tentativă de suicid a numitului Năstase Adrian”, se precizeaza in comunicatul Parchetului General.

In acest moment, la domiciliul fostului premier din strada Zambaccian, se afla o echipa operativa condusa de procurorul sef al Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica, pentru efectuarea cercetarilor.

186 COMENTARII

  1. Surprinzator ,nu sunt urme de sange pe camasa.Oare de ce?! Medici sustin ca are patru plagi cauzate de tentativa de suicid.

  2. teatru ieftin de dupa amiaza spre seara….pentru prostime. Daca vrei s-o mierlesti, nu trebuie sa astepti sa vina politia, ambulanta etc.

  3. A-ti vazut cu cat cinism vorbea aseara la Turcescu mister jurist la origine Croitoru, cat tupeu evea tradatorul , traseistul cica el a trait tot comunismul recunoaste singur ce este, ca schimba baricada cand nu mai este bine pentru el , ca in ceea ce priveste popor nu s-a schimbat nimic in bine decand au venit binefacatorii la putere , ei apar pe la televiziuni de parca ar fi niste actori, pentru ei asta e important sa prosteasca multimea.

  4. Prea multe balbe:
    – ba pistol cu gaze, ba cu glont pe teava
    – ba detinea arma legal, ba ilegal
    – ba era singur in biblioteca, ba era in prezenta politistilor
    – ba cu glontu-n gat, ba rani superficiale

    Un lucru e cert: sentinta e cu EXECUTARE!

  5. SE VEDE CA ARE PREGATIRE IN SICILIA (SI ALTII..).
    Mana in mana cu politistii si medicii ,va face 8 luni in spital,dupa mai multe preinfarcturi,infarcturi, tentative de sinucidere cu telecomanda de la televizor,si alte vrajeli,va termina puscaria CU BINE.
    …si sigur va trai mai mult ca noi…PENTRU CA ARE BANI.
    CRED CA ORICE ROMAN AR VREA SA FURE 1 MILION DE EURO SI SA STEA IN SPITAL 8 LUNI.
    Asta inseamna SISTEM MAFIOT !!!

  6. Silvia ai mare dreptate acest om nu a avut alt interes decit numai pentru el si familia lui, este un las si un arogant.

  7. Dupa cum se vede, pe langa ca e un arogant, un prefacut, un cinic care te minte in fata, un manipulator, MAI E SI LAS. Nu poate sa raspunda pentru faptele sale, nu astea pentru care a fost condamnat, ci cele multe prin care s-a imbogatit mai ca un seic! Nu-si asuma RASPUNDEREA pentru FAPTELE sale, asa cum de altfel e si PONTA si cam tot USL-ul.ASTA E OMUL, ASTA E CARACTERUL!

  8. De ce nu a facut acest gest si JFK fostul director al FMI a carui caz dupa mine a fost un nimic….. pe langa ce a facut Nastase?!….si totusi a suportat rigorile legii si in America si in Frantza.

  9. Comentariu de pe notnwes

    Ceva nu se leaga! (Joi, 21 iunie 2012, 7:15)

    ticbis [utilizator]
    1. Pistolul folosit de Nastase nu era o simpla arma de auto-aparare, cu gaze sau cu gloante de cauciuc. Era un pistol automat de calibru 9mm, o arma de lupta cu munitie de razboi. Cine naiba tine o asemenea arma, un pistol armat si cu glont pe teava, acasa, in sertarul biroului din biblioteca? Si in ce scop?

    2. Politistii ii dau voie lui Nastase sa se duca in biblioteca sa-si ia cateva carti. Vazand ca intarzie prea mult(?), patrund in biblioteca exact in momentul in care Nastase apasa pe tragaci si sunt suficient de rapizi pentru a-i da peste mana, astfel incat acesta rateaza. Sincer, eu doar in filmele cu Bruce Willis am mai vazut asta!

    3. Un glonte de 9mm, tras de la o distanta de 10cm, face ravagii, chiar daca loveste doar prin ricoseu, mai ales in zona gatului. Este imposibil sa nu sara stropi de sange pe fata, in par, pe mana in care a tinut arma. Ori, pe fata lui Nastase nu existau asemenea urme.

    4. Cand o ambulanta este chemata pentru o rana prin impuscare, targa cu care se intra in casa este echipata cu masca de oxigen, aparat pentru perfuzii si alte dispozitive pentru resuscitare. Targa folosita in cazul lui Nastase n-avea nimic din toate astea.

    5. Ranile nu se acopera decat cu pansamente sterile si fese, in niciun caz cu baticuri sau fulare, pentru evitarea infectiilor.

    6. Prima reactie fireasca a sotiei intr-un asemenea caz este de a insoti targa pana la ambulanta si chiar de a se urca in ambulanta pana la spital. In mod normal, cam toata familia ramane peste noapte pe holurile spitalului pentru a monitoriza in permanenta starea ranitului. Ori, toata familia Nastase a ramas acasa, sa se uite la televizor!

    7. Vizita lui Ponta in interiorul spitalului a durat cam 6 minute!

    8. Medicul Bradisteanu declara ca Nastase are rani superficiale la gat si pe umar, ca este cardiac, hipertensiv, ca sufera de diabet si ca va fi operat in dimineata urmatoare. Operatie la ce?

    Ceva ma face sa cred ca Nastase nu va face nicio zi de puscarie!

        • – musamalizare pentru nastase,
          – deturnarea atentiei de la bubele lui poanta si ale altora si mai ales de la tunurile in curs de infaptuire,
          – victimizare cu iz electoral,
          – diabolizarea Presedintelui Basescu.

          Iata, draga Silvia, niste scopuri, tinte, precise.

    • @ Ovidiu sunt de parere cu tine teatru ieftin, daca voia sa-si puna capat zilelor o facea inainte de a veni politia , dar aici a fost mai mult circ el vrea sa se victimizeze si atat doar atat , in romania fiecare cetatean raspunde in fata legii pentru tot ce greseste si atat punct , ca o fi Mitica sau popica .

  10. SCENARIU DE 2 LEI !!!!
    1.Pai de ce nu s-a impuscat Domnilor pina sa vina politia daca era hotarit sa o faca????
    2.Si oare asa arata un om care s-a impuscat (chiar ratata)???? Fara mnasca de oxigen ???? Aranjat si dichisit desi lucrurile dupa cum se prezinta au fost f. rapide.
    3.Oare Corina Cretu care declara ca banuia ca asta o sa faca nu cunostea deja SCENARIUL???

    Asta este ultima facatura.
    Ma da Prosti ne cred !!!

  11. Ati vazut ce cazemata are familia Nastase , de unde , din banii de la buget?, oare politicienii ne cred chiar asa de tampiti ? daca i-am lua la puricat s-ar vedea in toata tara cine sta cel mai bine cu vile case de vacanta si multe altele, ca bietii oameni de afaceri incep sa-si vanda ce mai au pentru a-si achita creditele bancare , dar politicienii huzuresc in continuare cred ca ar trebui chiar si pe net sa aratam fiecare din ce localitate este avutiile politicienilor poate asa li se va da peste bot macar putin .

  12. Nimanui nu-i place sa stea la Mititica, dar pentru a nu ajunge acolo respecta regulile societatii in care traieste. Sper sa nu uitam de cazul ICR si nici de cel de plagiat

  13. Dragii mei eu cred ca a sosit perioada platilor ” dragii nostrii politicieni ” cand ajung la guvernare jura cu mana pe biblie, de ce iau ei in deradere si derizoriu acest lucru? , atunci cand jura ei nu traiesc momentul ci se gandesc ce a mai ramas de furat dar uite ca divinitatea a zis „STOP JOC” , oameni buni, ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru ei sa se gandeasca ca pe langa ei mai exista si familia lor si pedeapsa divina nu se stie unde loveste , cand i-ti bati joc de o tara intreaga nu e de joaca.

  14. Pe toti coruptii la puscarie,pentru politicieni termenele trebuiesc triplate,DRAGI ROMANI,daca a-ti sti cum traiesc politicienii nostri dragi si cum umilesc acest popor a-ti intelege ceea ce sunteti.DESCHIDETI OCHII,GANDITI SINGURI.

  15. Rusinos, Dl Nastase un las nenorocit.
    Cum pot sa uite romanii perioada Nastase?
    Sa le aducem aminte ca el e cel care a semnat contractul pagubos cu Bechtel, el a vandut Petrom pe nimic, el a permis lui Patriciu sa puna mana pe banii romanilor din Libia , spagar impreuna cu nevastasa de cea mai joasa speta.

  16. Ce-a facut Nastase, e mai mult decat teatru ieftin.
    Serban Bradisteanu: „Nastase e diabetic, cardiac, hipertensiv, in cursul diminetii il vom opera”
    Se aplica metoda Omar H. si timp de un an doi, ii va creste diabetul, se va opera de si de apendicita, va fi alergic la nu stiu ce medicament…..
    Deja nu mai are importanta daca sta la puscarie sau la spital, pentru onoarea lui, daca a avut vreo data asa ceva, ar trebui sa se duca la Rahova, unde in mod sigur, va fi protejat.
    Pana si Iliescu a zis ca gestul lui Nastase e de neinteles.

    Acest om, a avut o tara pe mana, un labil psihic, el nu accepta ca nu e Dumnezeu pe pamant!!!

    Toti cei care candideaza la funtiile inalte in stat, trebuie testati psihologic.

    • Ati vazut cum a reactionat Ceausescu in fata plutonului de executie? Si-a luat nevasta de mana si a privit spre armele indreptate catre el.

  17. …mare scenariu, mic caracter !!! Nu a putut fii barbat macar acum si sa-si asume situatia ;sint atitea semne de intrebare si atitea lucruri care nu se leaga…!?!Iar si iar ne iau PSD-istii (comunistii) astia de fazan,chiar nu inceteaza sa ne creada „prosti vesnic”? RUSINEEEE!!!

  18. „Am văzut la creaturile astea băsiste, că altfel nu am cum să le spun, o revărsare de ură și de satisfacție care este absolut nefirească și care nu poate genera, la rândul ei, decât tot sentimente de felul acesta” -Crin Antonescu.
    Juisati in continuare dragii mei!

    • cand a avut timp sa vada ?! ca a reactionat la cateva minute dupa… si in afara de uslasi nimeni nu spusese si nu facuse nimic.

    • Nu e ura, sunt opinii acide, asa cum merita personajele care se cred „cel mai cinstit”, dar iti servesc morala de joasa speta.

  19. Eu nu cred in aceasta tentativa de „sinucidere”. Cred ca toul e un teatru ieftin pentru a impresiona opinia publica si de a arunca vina pe Basescu. Nu am vazut sa existe macar o punga cu ser, un aparat de ventilatie care sa ii fi fost aplicate domnul Nastase in acea salvare, sau alte indicii clare ca intr-adevar a fost o tentativa de sinucidere… Este clar o incercare de a evita incarcerarea si, in primul rand o ofensa adusa acestui popor: prea au impresia ca suntem un popor de prosti care inghit toate aceste manipulari.

  20. Este CIRC
    Si eu cred ca este un las

    Justitia pe care o acuza Nastase Ponta Antonescu este o justitie poirnita si nenorocita chiar de Nastase
    Poate a venit timpul – chiar daca numai simbolic – sa primeasca si el o lectie
    NU E DUMNEZEU

    Ce sa mai zicem noi cei de rand care avem probleme cu justitia si trebuie sa o acceptam asa cum au creat- o?!
    Dar pe Nastase nu l-a interesat de lumea mica ca pentru ei nu conteaza noi suntem – frimituri.
    Si-au creat un imperiu in care sa poata trai linistiti si sa minta cat incape.
    De aceea i-a deranjat Basescu!!!!

    Plagiatori, Somnorosi, Mincinosi , Incompetenti, Lasi, Aroganti….Ii recunoasteti?!

      • Nu ne salveaza NIMENI daca nu incercam sa ne salvam singuri
        Basescu are un mare merit pe care acum nu VREA sa-l recunosca unii
        Poate peste ani o sa se stie mai multe
        Oricum Nastase este un las…..

  21. Cred că sa tăiat cu lama în timp ce se bărbierea prilej pentru psd-işti să facă scut în jurul lui şi să-l infiereze pe Băsescu. O scenă jenantă tipic psd !

  22. Nu aţi înţeles nimic!
    Săracul Năstase a vrut să se scopească. O fi auzit el ceva cum e pe la facultăţile de acest fel din România. A vrut să se scopească de testiculele limbii, la fel ca socrul lui Copy Lot, cu o armă. E adevărat, tovarăsul de vânătoare Sârbu a nimerit unde trebuia.
    Acum să vorbim şi serios. Când vrei să te sinucizi, nu iei 5 piramidoane şi nu-ţi tragi un glonţ în gât. Ori înghiţi ca Mădălina Manole o doză de insecticid care ar omorâ şi un elefant, ori îţi tragi un glonţ în cap sau inimă. O telenovelă de doi bani.
    LAŞITATE numele tău este Năstase!
    Trist este că mulţi au uitat cum a fost pe timpul guvernării lui şi a partidului Stat, PDSR se numea atunci. Au uitat că era periculos să trimiţi şi un banal mail considerat calomnios la adresa lui Adrian Furase.
    Îşi merită soarta din plin.

    • Inca nu i-a dat soarta ce ar merita de fapt! Sper ca e abia inceputul!
      Si mai cred ca, oftica ii e atat de mare, pentru ca a vazut zburand de langa el – sansa de a redeveni p.m.(sa ne arate el noua!pana la capat!) sau candidat la presedentie!
      La penitenciar, oricum ar fi avut o celula de lux, sa nu ii plangem de mila!

      • parca mai are un proces. Intr-unul a fost achitat, in cel de fata condamnat la 2 ani din care va efectua, mai mult la spital 7 luni, dar parca mai era inca un proces nefinalizat .

        Cert este ca a nastase s-a facut de ras. In plus, pana si naivii privitori la antena 3 sunt ortodosxi convinsi si nu prea scuza sinuciderea, chiar daca nu inteleg ca-i doar un teatru de doi bani. Dar, nici ei nu cred sa aprecieze .

  23. si daca ar fi asa,ceea ce repet,nu cred,inseamna ca e bolnav cu capul deci dupa ce se face bine si isi termina sentinta de ispasit,sa fie dus la Socola…

  24. Uite asa gata cu parnaia..pentru acei oameni impuscati si munciti pina la extenuare pe la Canal , ca sa nu mai amintim de mineriade s.a.m.d. Domnul Nastase daca era ros de faptul ca e vinovat si va face parnaie, trebuia sa ia niste anitdepresive ca tot romanul (sau sa manince niste oua – contin omega 3) ; ca tot romanul care imprumuta bani de la banca, sau imprumuta de la un salar la altul. In plus ca tot romanul care nu are bani daca vreun copil se imbolnaveste sa il duca la operatie sau la tratament..sau poate chiar sa ii dea nastere. Nu m-as mira sa fie si asta o gaselnita ca sa scape de inchisoare sau sa fie aranjat cu doctorii de inainte cum si ce sa isi faca. Suna paranoic, stiu..dar eu am parasit Romania din cauza acestor monstri sacri de care nu te-ai fi putut apropia nicicum ..nici de ei nici de odraslele lor. Ei erau pretutindeni !!
    Nu am nici un fel de compasiune pentru acest individ –

  25. Zgircitul naibii…n-a avut macar un borcan de bulion in casa!Mai draga Dana,se poate sa te faci de cacao? Tu, care ai vrut sa intri in grupul de la Bildemberg?
    Si astia de la salvare…altii…ce va costa ba,o perfuzie acolo? Ca, s-a dus naibii tot scenariul,pacat de asa telenovela!
    L-a cit a furat, n-a vrut sa sacrifice decit un fular?Rusine!!!

    • eu m-as uita cu atentie si la cum arata omul care a intrat in ambulanta, pe care lumea il declara Adrian Nastase… pe langa lipsa liniei venoase, gulerului, existenta ciudatei paturi albastre, fularului, etc

  26. …acelasi scenariu de prost gust…faceti o comparatie….!!!…parca este la indigou…!!!

  27. Este o punere in scena cu buget redus. N-au avut bani nici de bulion sau cerneala rosie. Cred ca i-a fost greu sa paraseasca domiciliul fara sa poata evita camerele de luat vederi, declaratii, etc. Va mai amintiti sceneta arestarii lui Becali? Bitzuri, camere de luat vederi, paparazii, reporteri obraznici, toata recuzita unui spectacol de presa ale carui imagini au facut inconjurul pamantului cu viteza luminii. Cine era Becali si cine este Nastase? De aceasta data, Basescu a executat o mutare care sfideaza perfectiunea. Iata, nimeni nu se mai indoieste ca Basescu avea cunostinta de plagiatul acneicului, corect? Altul in locul Basescului ar fi dat totul pe goarna, dar cum presedintele cunoaste topografia terenului pe care isi duce luptele, se foloseste pana si de un fir de iarba.
    Primul pas a fost sa ii propuna plagiatorului sa ocupe postul de premier. Acesta, nefiind pregatit sa primeasca o asa oferta, prima oara s-a facut ca nu aude, a doua oara a refuzat, iar numai a treia oara a muscat momeala. Iata-l premier si pus pe epurarile restauratiei, incercand sa ocupe in graba terenul. Tacerea presedintelui este interpretata ca fiind rezultanta unei frici si a unei deznadejdi alimentate de esecul guvernarii MRU si a rezultatului lamentabil de la locale, iar pe fondul acestei iluzii atacurile au devenit frontale si din ce in ce mai imprudente, impertinente, lipsite de orice diplomatie, golanesti de-a dreptul. Ce efect ar fi avut scandalul plagiatului daca Ponta nu ar fi fost premierul Romaniei? Mai mult, ce efect ar fi avut acest scandal daca acneicul nu ar fi fost silit sa-l demita pe Mang pentru acelasi delict de plagiat? Maiestria Basescului numai acum se pune in valoare, adica in momentul cand alege sa detoneze scandalul plagiatului si sa-l faca sa explodeze exact inainte de ultimul termen al dosarului „Trofeul calitatii”.
    Efectul este distrugator. Fatal damage. Asocierea celor doua personaje, elevul plagiator si indrumatorul sau, profesorul puscarias, un fost premier si un actual premier, legatura stransa dintre acestia pe care o vedem pana si in fata spitalului, succesiunea perfect temporizata a acestor evenimente, totul face ca aceste personaje sa para ca se infunda unul pe altul, ca se trag unul pe altul spre puscarie, spre dispretul total al cetatii. Spectacolul este generos cu atat mai mult cu cat acestia incearca sa foloseasca fumigene de un patetism telenovelistic, intr-o incercare aproape infantila de a ascunde deruta si retragerea grabita de pe un teren pe care il credeau cucerit.
    „Basescule, esti fericit?” Oricat de teatrala a fost arucata aceasta replica si oricat de nedreapta, aceasta tradeaza disperarea victimei, neputinta acesteia, impotenta.
    The show must go on!

    • Excelent!!
      Acuma iti dai seama de ce-ti place Base, asa urat si chior, chel cum e el :)))

      Da’ de ce ti-e un pic de ciuda?!

    • Cred ca Presedintele a mai vrut si sa ofere romanilor ametiti, manipulati de promisiuni politice si abureli mediatice confruntarea cu adevarata fata a USL. A reactionat ca un chirurg care prefera sa sacrifice putin (7 luni) ca sa salveze intreg corpul (nu de 4 ani de domnie jefuitoare ci de reinstalarea, restauratia pe termen foarte lung).

  28. DRAMOLETA „DE CARTIER” …

    Emotionata si intaratata de momentul culminant al „razbunarii basesciene” (arestarea), mana tremuranda a Bombonelei nu a nimerit sticluta cu vitrion pregatita din timp pe masuta rococo din antecamera renascentina …

    A reusit sa profite de neatentia politaiului de langa ea, si-a strecurat manuta in spatele tabloului impresionist, a tras cu doua degete de pielita gatului, pe care apoi a strapuns-o fulgerator cu bulele de gaz ale pistolului subtilizat sub tabloul de unde privea complice cocota pictata de Toulouse-Lautrec …

    Prabusita dramatic pe covorasul de Buhara din fata usii, cu mana zvacnind inca spasmodic pe tocul de sidef al pistolului, Bombonela privea cu coada ochiului spre prostul de politai care ramasese incremenit, perplex, si cu privirea tembelizata de dramatismul scenei la care tocmai asistase impietrit …

    In sfarsit, el isi scutura capul pentru a-si reveni, trezindu-se parca dintr-o transa, si cu miscari rapide de profesionist indeparta pistolul de la indemana victimei si aplica urgent un fular din cuierul din hol peste rana sangeranda de la gatul Bombonelei … II TRECU PRIN MINTE GANDUL CA ELODIA LUI SE ZBATUSE MAI PUTIN, SI SANGERASE MAI MULT!!!

    Tocmai se gandea daca sa aplice si metoda de resuscitare „gura la gura”, cand aparu in cadrul usii echipajul ambulantei in asteptare, care prelua cazul cu mult profesionalism …

    Profesionalismul si discretia medicilor de la spitalul unde a fost apoi transferata „Bombo”, completata cu profesionalismul avocatilor au tras transperantele peste ce se mai intampla ulterior !!! … urmarea insa o veti afla in episodul urmator … STATI PE APROAPE, CA NICI NU STITI CE PIERDETI!!!

    P.S. Desfid pe oricine ma acuza ca am plagiat intamplarile de mai sus dupa emisiunile de stiri de pe ecranele TV ale patriei … de aceea consemnez si semnez cu numele meu real: DE ZAMBACCIANO …

    Aceasta este un pamflet! … Orice asemanare cu persoanele din realitatea inconjuratoare este absolut intamplatoare …

    • sandukan,formidabila poveste,cit de „induiosatoare”,este,sti,chiar imi vine sa „pling
      „, 😆 😆 :lol:cu gura pina la urechi

    • Sandukan mai vreau pamfletzele de genul asta 😆 😆 esti un adevarat talent,dar oare sunt intzelese de cei care i-au votat?! 😉

    • SCURT REZUMAT AL MASCARADEI DIN ZAMBACCIAN
      de Angela Tocila

      Năstase zis şi Strecurătoare (din cauza nenumăratelor găuri cauzate de un singur glonte), aranjează cu amicul Ioan Rus care absolut întâmplător este şi ministru de Interne, să i se pună la dispoziţie o Salvare privată. Renunţă cu demnitate la cătuşele cu blăniţă roz şi optează pentru un fular de fiţe marca Burberry care costă în jur de 300 de euro. Îşi aranjează freza ca să nu iasă din garaj ca ultimul sinucigaş plin de datorii la bănci, îşi întinde cele 130 de kilograme pe o targă din piele naturală şi pleacă la spital cu nişte fraieri de ziarişti hămesiţi pe urme.

      La spital, probabil nefiind în deplină siguranţă din cauza vreunui stagiar incoruptibil, medicul său de casă decide amânarea operaţiei, chiar dacă potrivit declaraţiilor lui Ponta „Năstase arată groaznic”, motiv pentru care decide că are mare nevoie de un lifting facial gratis. A doua zi, i se extirpă nişte puncte negre, două coşuri şi i se tunde părul din nas. Se stabilizează în urma acestor intervenţii riscante, dar presimte un risc major de infarct cauzat de perdeaua neasortată cu noptiera şi o alarmantă creştere a glicemiei datorită atenţiei excesive a femeii de serviciu care insista să-şi facă poze cu el, cu un telefon demodat şi incredibil de ieftin.

      Se linişteşte doar când i se aduce la cunoştinţă că va petrece următoarele 14 zile ca un bolnav de lux, cu tot etajul doar pentru sine, drept pentru care îi revine pofta de mâncare şi gustă demn o linguriţă de icre negre trimise de amicul Mazăre de la Constanţa. Evident că nu l-a crezut că le-a muls personal cu mânuţa lui, dar Mazăre poate fi aşa de drăgălaş când inventează, încât s-a prefăcut că-l crede.

      În încheiere, aş dori să subliniez că o femeie cu cezariană părăseşte spitalul în maximum 7 zile, în condiţiile în care din ea se extrage un pui viu şi nu un glonte imaginar care ulterior e găsit ba acasă, ba în birou, ba într-un mistreţ. Mai răsfiraţi băieţii cu propaganda, că nu ne-am tâmpit cu toţii. Nu încă.

      Sursa:
      http://angelatocila.blogspot.ro/2012/06/scurt-rezumat-al-mascaradei-din.html

      P.S. AU MINTIT POPORUL CU TELEVIZORUL … noi cascam ochii doar la dramoleta Bombo-Elodiei infractoare din Zambaccian, in timp ce COPY-LOT-ul, triplu plagiator, pune de o noua dictatura a mafiei stacojii in Romania …

      JOS GUVERNUL NEOCOMUNIST AL BANDITILOR SI HOTILOR !!!

  29. S-a impuscat… cu o scobitoare si … ghiciti, i-a ramas a in gat. Este un LAS.

  30. 1. Nota ZERO pentru toti ziaristii care au vorbit si vorbesc de un GLONTZ ramas in gat !!! Un glont tras de propria mana, adica de la mai putin de 70cm, NU are cum sa-ti ramana infipt in gat !!! va trece prin gat pe orice directie, si se va opri (eventual) in peretele din spate…
    2. Beuran si Bradisteanu: echipa perfecta pentru un BLAT… avem exemple celebre: Nea PSD-istul de la Arges si chiar Omar Haissam… vi-l mai aduceti aminte ? ce „bolnav” era declarat de al’de Beuran !…

    • mihai,ai dreptate ,tot Bradisteanu a fost si cu nicolescu de la Arges,astia de la psd au o” slabiciune”pentru Bradisteanu.Este sigur facatura,fratilor nu-l mai plingeti,ca n-are nimic,este intreg si nevatamat,trebuie sa-l gaseasca pe Basescu vinovat,ca „mister”,nastase s-a zgiriat putin la git,hai sa fim seriosi,daca intradevar ar fi vrut sa-si faca sepucul,se-npusca in cap si-si zbura creerii.Vai!,politica romaneasca este mai „saraca”dupa spusele lui crinel-somnorel,imi vine sa „pling” 😆 de durere.

    • Daca nu ma insel Bradisteanu e specialist in „corazon”. Dar in blaturi i-l depaseste chiar pe Tata Jean de la Bistrita.
      Oricum, eu i-i doresc sa-si revina cat mai rapid ca sa ajunga la destinatie. RAHOVA.

    • ai uitat o vamtaari@probabil era pistol cu bile(primul vanator al tarii nu avea o arma seriosa, trebuia sa imprumute de la Miki!!!1)

    • theo-nona.LAS.Din toate punctele de vedere.Nu a avut nici atita demnitate sa isi fi pus arma la timpla.

      • cine vrea intr-adevar s-o faca (Doamne pazeste !) o face de unul singur, fara martori. Un vanator stie cum sa traga.
        In plus, nimeni nu stia ca politistii se vor prezenta la acea ora si totusi …. erau ziaristi la fata locului !

  31. Adrian Nastase Boboel a incercat inca odata sa prosteasca poporul roman nu sa se sinucida. Spalare de creier se face la maxim.De unde sa se sinucida acest talhar Idiottuldraccullui ne crede pe toti prosti.Adriane lasa vrajela ca nu tine. Aceasta vrajeala prinde numai la prosi inculti si analfabeti.Aceasta javra ordinara cu tot USL luivrea sa reduca poporul roman la nivelulul de popor de prosti. Este o mascarada de cea mai joasa speta.Acesti infractori cu acte in regula cum este si Adrian Nasttase joaca unteatru si face un circ de 2 bani si de cea mai joasa speta.Este doar un teatru si un circ penibil si ridicol de doi bani moldovenesti Sa va fie rusine USL. Huoooo !Victoras Ponta DEMISIA nene ca nu se mai poate hotule.Nici drccul nu te mai crede cu plagiatul tau. Mai baiatule tu nu ai ce cauta la Bruxelles. Respecta constitutia si fa bine si-dati DEMISIA.ROMANII ISITI IN STRADA PENTRU A APARA DEMOCRATIA SI VALORILE DEMOCRATICE SI CERETI DEMISIA DE URGENTA A GUVENULUI PONTA PANA NU E PREA TARZIU!

  32. Nu exista spital la Penitenciarul Rahova baieti? Nu-mi aduc aminte ca pe Gen. Stanculescu sa-l fi dus la Floreasca.
    Oricum, rusinica bai Bombo, te-ai facut si mai de fecale.

    • si Catalin Voicu a stat mai mult prin spital. Se zice ca e mai elegant si mai bine dotat decat spitalele pentru romanii de rand.

  33. Mi-a placut o postare pe un forum:”de ce zice Ponta ca Basescu e de vina – ca s-a impuscat Nastase, ori ca nu s-a nimerit?”
    Acum, chiar, noapte buna!

  34. Ponta isi punea intrebarea daca este multumit Basescu, o fi un teatru pentru Basescu, sa-l sensibilizeze, ca sa-l gratieze pe Bombo? L-o fi pus Basescu pe Bombo sa-si insuseasca bani nemeritati?

    • acuma ar fi bun Base sa-l gratieze;ar sta si-n limba,da mai bine sa ne lase!si asa are cam mica pedeapsa fata de ceilalti complici!

  35. Un mic amanunt(zic eu, dovada ca a fost regie): cand l-au scos pe targa, la gat avea un fular, nu bandaje!Doar erau medici acolo,nu?
    Vor face iar un mare circ, ca poate-poate om uita de plagiate, de ICR , de Hidroelectrica si toate magariile lor + profitand de „nebagare de seama”, cine stie ce mai tes.

  36. Nu ma consoleaza cu nimic faptul ca Adrian Nastase trebuie sa faca puscarie.
    As prefera sa plateasca de 3 ori ce a furat daca a furat si acei bani sa mearga la pensii, spitale sau unde mai este nevoie de ei.
    Suma care ar trebui returnata sa fie suficient de mare ca sa le taie elanul altora.
    Parerea mea….

    • Perfect de acord cu parerea ta Alina. Golaverajul inapoi la buget. Iar despre telenovela….. mi s-a umezit limba-n gura de emotie.

    • de acord cu tine Alina a fost regizat bine totul,sa faca valva in tabara lor,totul trebuie cercetat cu expertzi si de Europa si poate era bolnav psihic,sau suferea de o depresie mai de mult,de unde a avut pistolul asupra lui?! si cum a scapat de sub ochii politzistilor?!

  37. Zvonerii si raspandacii au lucrat din plin, iar.N-are decat o rana superficiala la gat!E-te,na, viteaz mai e!
    Nu va face altceva, decat va trage de timp, sa nu ajunga la parnaie!

  38. uite cum vine bataia de SUS ….

    cind intervine si JUSTITIA DIVINA !!….

    cred ca nici in cele mai negre cosmaruri nu si-ar fi inchipuit ca o sa pateasca ceva

  39. Si Jilava are spital de recuperare! Cit de las este? De ce nu si-a tras un glont in timpla daca chiar vroia sa se sinucida…un las! Daca era barbat – dar nu e – nu se mai zgiria…
    „Dottore” Ponta! Ca sa stii ce ti se va intimpla si tie! Parvenirea cu orice pret e boala grea si numai MEDIOCRII sint chititi de aceasta boala! Oamenii destepti cu adevarat, nu le trebuie parvenire, alegind sa promoveze natural si deci cinstit!
    Aud deja zgomote de catuse „Victoras” mother fucker…NEXT!

    deceneu

  40. s-au mai intalnit cazuri de parnaiasi care se automutileaza.nu cred ca e cazul sa ne agitam prea tare.o sa-si revina.dar pedeapsa trebuie sa si-o ispaseasca .mai ales ca e doar un mizilic.poate,sa se mai adauge niste anisori si din celelalte dosare.nu e nimic de plans aici.

  41. Cu ambulanta-n curte?! Cu politia de fata? In gat?Multe intrebari, la care vom afla, poate maine raspunsul.Adica azi.
    In orice caz, jalnica aparitia hotului Ponta la spital, la fel ca si cea a lui Vanghelie.
    Imi miroase a facatura! Toti urla, cum altfel, ca Basescu e de vina.
    Vor sa-l scoata victima!Dupa ce ca e un infractor dovedit, un fost demnitar extrem de corupt,dupa ce a furat destul cu alte cuvinte, acum sa-l compatimim, ca asa vrea „dottore” si tot usl-ul!
    Mie nu mi-e mila de Nastase! In seara asta n-a dovedit decat ca este el insusi:pentru el – legea nu e lege, e primul care o incalca!
    Si „dottore e al doilea, apoi toti uslasii de pe la televiziuni!

    • Impuscat chipurile in gat, ba a ramas glontul in gat, ba nu, ranile sunt usoare la gat si umar, ajunge la apital fara perfuzii. Unde e pericolul?
      Fara urme de sange, un fular la gat, fara perfuzii!!!!!!!!!!!?????????????? Sa fie manipulare?

      • Viorica. Te lamuresc eu. Nu are sange in instalatie. De aceea nu era fularul manjit.

      • Cu propriul pistol si sa nu nimeresti??? E ceva putred in Danemarca… Vad ca toti arata catre Presedinte in frunte cu aceasta caricatura de premier. Halal tara!

      • simplu spectacol marca PSD . Ei au scenarii tari cu aruncatul din balconul Parlamentului, lesin in direct (batranica vorbareata, bine merci, care lesina cand se simte filmata) si asa mai departe. Vor victimizarea candamnatului si acoperirea vulnerabilitatii actuale a lui v ponta.
        Cel care nu vrea sa rateze gestul nefericit al sinuciderii o face fara martori si intr-un mod care sa nu-i lase sanse. Bine, e bine ca a nastase nu s-a sinucis „pe bune”.
        Dar tot acest spectacol e prost lucrat si evident facut pentru naivi.
        – experimentatul vanator se-mpusca-n gât – de ce in gat ? si are dupa unii rani superficiale la gat si umar – cum o fi fost cand a tras de-atat de aproape ?!
        – doctorii ne anunta intai ca opereaza pe loc sa scoata glontul, apoi ca nu e glontul, apoi ca opereaza dimineata … Este glont ? Nu este glont ? daca nu-i glont ce mai opereaza ? Cos si panseaza, probabil !
        – clasa politica era deja pregatita, v ponta ajuns la spital concomitent cu ranitul. Declaratii sforaitiare, parca deja pregatite, care mai de care mai penibile.
        Ce inteleg din tot acest spectacol ;
        1. lipsa de barbatie a lui A N, incapabil sa-si asume si sa-si poarte consecintele propriilor fapte ;
        2 au probabil in calcul evitarea pe cat se poate a detentiei la Rahova. Interesant va fi daca se vor face investigatii psihologice ale pacientului, care vor fi concluziile si cum vor fi ele folosite ;
        3 circ politic ieftin, de factura pesedista si de dimsiuni uslase cu vadit scop manipulator. In afara de victimizare aducatoare de simpatie si diabolizatoare de Presedinte, se mai urmareste si deturnarea de la problemele lui v ponta.
        In doua cuvinte : JALNIC si MURDAR.

        • Ieftin nu e circul politic. Umanizarea infractorului prinde la roman care este un crestin ortodox si care in sufletul lui merge pe principii crestine si stie ca oricine poate fi iertat de greseli. E principiul ortodoxiei. Asta se manipuleaza prin aceste scenete cu drama adanca personala.
          In campania electoral am vazut un pachet de tigari cu un slogan interesant „Furatul dauneaza grav sanatatii”. Imi cer scuze ca nu am retinut formatiunea sau candidatul.
          Ca om nu am nici o bucurie ca un alt om a incercat sa se sinucida.
          Ca cetatean al acestei tari, nu ma bucura circul cu sinuciderea cu martori.
          E un scenariu de umanizare a infractorului. Vezi cazuri celebre Sorin Ovidiu Vantu, Catalin Voicu, etc.
          Aici redactia Nasul poate pregati materiale filmate in care sa se vada elementele comune ale ducerii in arest a tuturor acestor „victime” ale sistemului judiciar care din nefericire pentru ei si-a facut datoria.
          Sa ne amintim ce spunea V Ponta despre cursul justitiei in cazul Catalin Voicu:

  42. Vax albina! Dupa 2 saptamani de tratament intens AN se evapora din spital pe ruta Bora-Bora. Numai dus!

    • @alice, de acord cu tine >Vax albina mere acre< el a platit siu pentru TATUCU care trebuia sa fie primul

      • plata simbolica, nicidecum pentru cat rau a facut Romaniei. iar tartorul criminal cu mainile pline de sangele atator romani …

      • 😀 Buna dimineata domnule Mahu! ce bine-mi pare ca mai vorbim. Bine ati revenit!

Comentariile sunt închise.