AcasăHomepageUltimatum pentru Ponta | Gorghiu: Guvernul are termen de o săptămână să...

Ultimatum pentru Ponta | Gorghiu: Guvernul are termen de o săptămână să DECLANŞEZE ALEGERILE parţiale

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, după reuniunea conducerii partidului de la Iaşi, că liberalii au adoptat o rezoluţie prin care acordă Guvernului Ponta termen de o săptămână pentru a declanşa alegerile parţiale, în caz contrar există posibilitatea unor acţiuni în justiţie.

Liderul PNL a afirmat că sunt, în prezent, 26 de mandate de primari vacante, şase mandate de parlamentari, trei mandate de preşedinţi de consiliu judeţean şi două consilii locale care au fost dizolvate, iar Guvernul nu a declanşat procedurile pentru alegeri parţiale.

Gorghiu a menţionat că Guvernul a depăşit termenul legal de 90 de zile în care era obligat să organizeze alegerile parţiale.

”Premierul ce credeţi că a făcut ieri? Mi-a propus să negociez, mi-a propus să mă consult cu el pe subiectul alegerilor parţiale. Nici nu pot să-i dau un răspuns pe această temă, pentru că eu cred că legea nu poate fi negociată, nici măcar cu premierul Ponta”, a mai declarat copreşedintele PNL.

Ea a menţionat că apelul PNL, făcut prin intermediul rezoluţiei adoptate de conducerea PNL, este acela de a se organiza ”în regim de urgenţă” alegeri parţiale ”în absolut toate circumscripţiile care au depăşit termenul legal de 90 de zile, după vacantarea funcţiilor publice alese”.

”PNL îşi rezervă dreptul de a acţiona Guvernul în justiţie dacă această cerinţă va rămâne fără un răspuns adecvat, răspunsul adecvat fiind acela de a intra în legalitate şi de a organiza alegerile parţiale. Îi acordăm Guvernului României un termen de o săptămână pentru a elabora legislaţia despre care vorbim”, a mai declarat Gorghiu, precizând că face un apel inclusiv la societatea civilă pentru a susţine solicitarea PNL.

Totodată, liderul PNL afirmat că liberalii vor solicita în comisia parlamentară de Cod electoral să se discute cu prioritate introducerea votului prin corespondenţă.

De asemenea, Gorghiu a afirmat că obiectivul principal al PNL este acela de a determina înlăturarea PSD de la guvernare.

”Opinia este unanimă, ne dorim ca Victor Ponta să înţeleagă că trebuie să plece de la guvernare, iar dacă domnia sa nu va înţelege acest lucru îl vom ajuta fără doar şi poate să înţeleagă că e necesar, nu pentru PNL, ci pentru România, este necesar să-şi bea cafeaua de la sediul PSD din Kiseleff”, a spus Gorghiu.

Liderul PNL a menţionat că liderilor partidului li s-a transmis că toate filialele trebuie să-şi aducă contribuţia la redactarea programului de guvernare.

 

sursa: mediafax.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.