Vitalia Pavlicenco, președinta PNL preia de pe blogul meu articolul „Puci anticonstituțional la Chișinau: Iuda-Filat și-a facut treaba!”, insoțindu-l de unele „sugestii și obiecții” fața de modesta mea persoana. Deși nu știu daca imi vor fi de folos, dar ii mulțumesc doamnei Pavlicenco și pentru unele, și pentru altele. Nu le voi comenta. Las fără comentarii și sfatul părintesc „să fiu mai perspicace”. Dacă (potrivit dicționarelor explicative ale limbii române) un om perspicace e cel „înzestrat cu o minte ageră, pătrunzătoare, care este capabil să surprindă și să înțeleagă ceea ce scapă majorității” apoi răspunsul meu e unul: dacă nu am fost perspicace până la anii aceștia, nu există nicio speranță că voi devine în viitor. Dacă până azi, conform verdictului doamnei, „m-am înșelat deja cu două lude”, … spre deosebire de domnia sa care zice despre sine că „nu am greșit niciodată” …, am foarte multe șanse să mă înșel în vreo luda și nici una să devin ca doamna Pavlicenco, care, fiind mai perspicace decât mine, „nu a greșit niciodată” … (Să nu se supere doamna Pavlicencă, dar eu continui, totuși să cred, că doar Dumnezeu „nu a greșit niciodată” și e fără de păcat …)
Rog cititorul să rețină: aceste „sugestii și obiecții” doamna Pavlicenco le face pornind de la convingerea că „PNL este unicul partid cu adevărat proeuropean și proromânesc”. Înțeleg că intrând în polemică cu dna Pavlicenco pe această temă, intru într-o zonă minată de rivalități și concurență partinică, bogat colorată emoțional pe fundalul unei antipatii istorice a dnei Pavlicenco față de M. Ghimpu. Deoarece o asemenea polemică nu s-ar solda cu nimic, nu voi polemiza cu distinsa doamnă, permițându-mi doar niște considerente de ordin general despre „dreapta moldovenească, cea proeuropeană și proromânească” (așa cum e înțeleasă la Chișinău această noțiune).
Să pornim de la constatarea unui fapt istoric real (constatare care nicidecum nu e un reproș la adresa doamnei Pavlicenco): în alegerile din 28 noiembrie 2010 PNL a acumulat 0,64%, adică pentru PNL au votat 10. 938 oameni). Pentru PL au votat 9, 96 %, 171, 336 persoane, pentru fostul PPCD unionist – 0, 53 %, adică vreo 9000 de oameni. Haideți să coborâm în timp, să vedem cum a evoluat dinamica partidelor de dreapta. În alegerile din 25 februarie 2001 PPCD a luat 8,24 % (130.810 votanți), iar PFD 1,22% (19. 405); în alegerile din 22 martie 1998 Convenția Democartică din Moldova (PRCM și PPCD) a luat 19,42% (315.206 votanți), iar PFD 8, 84 % (143. 428); în alegerile din 27 februarie 1994 „BE al Țăranilor și Intelectualilor” A ACUMULAT 9, 21 %, iar „BE ”Alianța Frontului popular Creștin Democrat – 7, 53 %. E bine să analizăm cu atenție această „evoluție” a partidelor „proeuropene și proromânești”… Astfel, am pornit la luptă în 1994 cu circa 17 % și am ajuns în 2010 cu 10 % de electorat „proeuropean și proromânesc”… De ce s-a ajuns la acest rezultat?
Așa-zisa deaptă de la Chișinău, reprezentată la diferite etape de diferite grupări literare și politice, a fost dominată de PPCD, care a sectarizat și ghetoizat curentul de gândire unionist, l-a contrapus abil ideii de stat moldovenesc independent până l-a transformat într-o grupare marginală și extremistă care pe 4 aprilie 2005 și-a scos masca și a votat pentru reinstalarea în funcție a comunistului rusofil și antiromân V. Voronin. Azi, fostul „lider unionist” nu mai face secret că respiră cu doi plămâni – unul moldovenesc independent și altul rusesc. Concluzia mea tristă e că de la nașterea sa acum două decenii și ceva dreapta moldovenească, cea „proeuropeanîă și proromânească” respiră cu doi plămâni, unul moldovenesc și unul rusesc.
Curentul de gândire unionist (exprimat politic prin „partidele de dreapta”) a fost permanent sub controlul Moscovei, furnizându-i lideri, programe și scenarii antiromânești. Acest curent de gândire a fost îngropat politic pe 4 aprilie 2005. Dreapta politică de astăzi, reprezentată parlamentar de PL și extraparlamentar de PNL, e ridicată pe ruinele fumegânde ale fostului PPCD pentru care la ultimele alegeri din 2010 au votat, repet, 0, 53% de electorat.
Partidele de dreapta din RM nu au avut niciodată doctrină, „unirea cu România” nefiind o doctrină, „argumente” gen ”să ne unim cu România că acolo-s pensiile mai mari„ nu pot fi populare nici aici, dar mai ales în România, românii de acolo nefiind încântați de perspectiva că după unire vor trebui să împartă pensiile lor mizerabile cu vreo 4 milioane de „ruși din Basarabia”.
În R. Moldova, în virtutea unor circumstanțe istorice binecunoscute, ideile de stânga (pro rusești și pro imperiale sovietice) au fost mai populare decât idealurile dreptei românești tradiționale despre stat, proprietate, tradiții, („rege, neam și țară”) ș.a.m.d. Liderii dreptei moldovenești n-au știut cum să sincronizeze aceste idealuri cu nevoile materiale firești ale moldovenilor, aceste nevoi fiind „monopolizate” de stânga comunistă, rusească și antiromânească. Acești lideri, aflați într-un război nimicitor permanent, n-au înțeles că unionismul moldovenilor, până a ajunge la inimă, trece prin stomac.
Astăzi, dreapta moldovenească, reprezentată de PL și PNL, se confruntă cu aceeași lipsă cronică de ideologie, doctrină. „Pragmatismul” PL-ului nu este mai atrăgător pentru moldoveni decât „inocența” PNL-ului. Astăzi, după toate mizeriile politice din ultimul timp, moldovenii români cu viziuni proromânești și proeuropene trec printr-o criză generală a opțiunilor, care, popular, se exprimă prin „nu mai știu cu cine să voteze”. Dacă la viitoarele alegeri, în sumă, partidele de dreapta, cu eforturi uriașe, vor acumula, totuși, tradiționalele 10 la sută, ce se va schimba în R. Moldova? Nimic. După „lecția învățată” în cadrul AIE1 și AIE 2 Moscova nu va mai admite un partid unionist la guvernare în R. Moldova. E un obiectiv pe care Kremlinul l-a formulat deschis prin gura lui I. Dodon („Moldova fără Ghimpu la guvernare”). Acest obiectiv practic a fost realizat: azi, actuala Putere, reprezentată de noua majoritate PLDM-PCRM, nu mai discută cu PL-ul lui Ghimpu. Dar nici cu PNL-ul dnei Pavlicenco nu are cum discuta…
Viarjul deschis al PLDM spre stânga comunistă și filorusă a schimbat în mod serios datele problemei. Astăzi, ca niciodată de când există R. Moldova, a apărut o situație favorabilă pentru afirmarea dreptei moldovenești. Azi, după atacul raider asupra PL și ruperea acestuia în două, pe dreapta eșichierului politic moldovenesc s-a creat un vacuum. În cazul când actuala clasă politică practic s-a autodemolat prin comportamentul ei, compromițând ideea de stat și dreptate socială, forțele cumulate ale PL, PNL, plus o felie importantă din PDLM, plus indecișii dezamăgiți, plus noile detașamente de votanți din rândul tinerilor, ar putea scoate dreapta moldovenească din tradiționala izolare și încercuire. Actuala guvernare a reușit un singur lucru: să demonstreze că R. Moldova este un stat fără ideologie, fără idee națională, deci fără viitor. Acest stat are două soluții: ori acceptă valorile fundamentale ale românismului, constituindu-se istoric ca cel de al doilea stat românesc, ori, într-un viitor nu prea îndepărtat, va fi absorbit de ruși. Pentru a doua soluție se bat foarte bine și cu succes partidele de stânga rusofile, antiromânești și antieuropene… Pentru prima soluție se poate bate doar un partid proeuropean și proromânesc serios, cu o doctrină economică agreată de populația R. Moldova.
Cu proverbiala mea lipsă de perspicacitate întreb: sunt M. Ghimpu și V. Pavlicenco liderii care pot face față acestei provocări istorice?
Această-i întrebarea. Restul e beletristică și frecare cu spirt a piciorului de lemn.